Din 15 mai se elimină masca în exterior și carantina de noapte

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în 13 mai, că în două zile se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în exterior – cu câteva excepţii -, restricţiile de circulaţie noaptea, precum şi asupra programului agenţilor comerciali.

„Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior cu câteva excepţii – pieţe, târguri şi staţiile de autobuz. (…) În aer liber se renunţă la mască. Se elimină restricțiile de circulație noaptea. Programul agenților economici revine la normal”, a declarat şeful statului, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni.

Decizia relaxării restricțiilor a fost convenită de Iohannis la întâlnirea cu premierul Florin Cîțu și mai mulți miniștri, cu şeful DSU, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.
 
Noi ținte de vaccinare
 
Au fost stabilite noi ținte de vaccinare: 5 milioane de persoane – până la la 1 iunie, 6 milioane – la 1 iulieși 7 milioane –  la 1 august.

„Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul. Relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm”, a precizat președintele.
 
Noi măsuri de relaxare vor intra în vigoare, de la 1 iunie:
  • Nunțile, botezurile, mesele festive se pot organiza în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu maximum 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.
  • Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.
 
„E foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală”
 
Klaus Iohannis a mai spus că „este „foarte probabil” ca anul şcolar „să se încheie cu toţi elevii în şcoală”, având în vedere că majoritatea localităţilor se apropie de scenariul verde.
 
„Noi păstrăm în continuare normele care ţin de rata de incidenţă. Avem scenariul verde, galben, roşu, în continuare. Aceste lucruri se aplică ca până acum. Este previzibl ca, în următoarele săptămâni, majoritatea localităţilor să intre în scenariul verde şi majoritatea elevilor să se reîntoarcă fizic în şcoli. E foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală. Este de dorit ca anul şcolar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinaţi”, a precizat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.