Litoralul pentru toți 2021

A început ediția din acest an (a 38-a) a programului „Litoralul pentru Toți”, care se desfășoară în perioada 21 mai-20 iunie, cu tarife ce pornesc de la 40 de lei pe noapte, anunță Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

foto: FPTR

Tarifele sunt cu până la 65% mai mici față de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet, fără mic dejun, poate fi achiziționat la un hotel de 3 stele din stațiunea Neptun si costă 80 lei/noapte, pentru 2 persoane.

La polul opus se află stațiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele 2 persoane vor plati pentru un sejur de minim 5 nopți, care include cazare cu servicii de masa ultra all-inclusive, 520 lei/noapte .

Turiștii care vor să se cazeze în stațiunea Eforie Nord beneficiază de tarife pornind de la 85 lei/noapte pentru 2 persoane, pachete de minim 4 nopți.

Până în prezent, s-au înscris 54 de hoteluri din toate stațiunile de la Marea Neagră, care pun la dispoziția turiștilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism. 

La fel ca în anii trecuți, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță de către cei care nu le-au consumat încă. 

„În ciuda dificultăților pe care le întâmpină sectorul turistic, puternic afectat de efectele economice provocate de apariția virusului Sars-COV-2, continuăm tradiția instituită în urmă cu 19 ani de a oferi tuturor românilor posibilitatea de a petrece o vacanță la malul mării la tarife mult reduse. În ultimii nouă ani am făcut tot posibilul să menținem aceleași tarife la pachetele turistice oferite, ceea ce reprezintă un efort suplimentar din partea tuturor unităților de cazare participante”, afirmă Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al FPTR.

Programul Litoralul pentru Toți este susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc are 5.344 de societăți comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, reprezentând 37% din forța de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.

Iată lista hotelurilor înscrise în program: 

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.