Specialiştii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, în cinci județe (Maramureş, Sălaj, Bistriţa, Cluj şi Mureş), 297 de autovehicule, iar circa jumătate dintre ele (135) prezentau deficienţe majore și/sau periculoase.
De asemenea, 19 autovehicule au fost încadrate în categoria „pericol iminent de accident”, 11,86% prezentau neconformităţi în ceea ce priveşte emisiile poluante, iar zece aveau Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) expirată sau anulată.
În timpul acţiunilor de control, inspectorii RAR au reţinut 80 de certificate de înmatriculare, precum şi un permis de conducere, potrivit unui comunicat de presă transmis de RAR.