„Cred că ți-am spus că sunt jumătate sârb… iar jumătatea mea sârbească nu mă lasă… mă trimite la război… Sunt mulți ca mine. Oameni pe care te poți baza! Nu aș fi putut face nimic de unul singur…”
Continuăm să patrulăm (de data aceasta în țară), cu ajutorul „locotenenților” care au pus lucrurile în mișcare, cu ocazia protestelor. Îl cunoașteți pe Miron Sporea?…
Eu l-am cunoscut la Arad, în urmă cu foarte mulți ani. Lucram, deja, în presa de specialitate dedicată transporturilor și urma să particip la un eveniment. Am întâlnit, cu acea ocazie, conducerea APTE 2002. Printre ei, domnul Miron Sporea… un om, cu adevărat, dintr-o bucată… care iubește transportul (chiar și atunci când îi dă bătăi de cap).
„Am dezvoltat Asociația Patronală a Transportatorilor în 2002, pentru că ne-am dat seama că altfel nu se mai poate. Cred că ajunsesem să îmi dau și mie șpagă, ținând cont de numărul enorm de atenții pe care trebuia să îl oferim, ca să putem lucra. Începeau, deja, abuzurile în frontieră și toată lumea își închipuia că suntem plini de bani. Aveam nevoie de o asociație, în acest context. Suntem mulți cei care ne-am implicat. Luptători ca mine. Nici nu puteam face nimic singur”, ne-a povestit Miron Sporea. „Am încercat, de fiecare dată, să avem discuții cu autoritățile, dar ni s-au închis ușile în nas. Este trist că, în această țară, nu poți obține nimic, decât prin protest.”
Și, pentru că este vorba despre o zonă aflată la graniță, primul protest APTE 2002 a adus în prim plan abuzurile din Ungaria.
„Am tot făcut sesizări la ambasadă, la consulat și am tot participat la discuții, dar nu se întâmpla nimic. Atunci când, însă, autoritățile maghiare ne-au bătut un șofer, lucrurile s-au inflamat. Am ieșit în stradă și am putut purta, în consecință, o discuție constructivă, la Nădlac, cu reprezentanții vămilor din Ungaria și ai poliției de frontieră, precum și cu reprezentanți ai ambasadei și consulatului român din Ungaria…” iar problema s-a diminuat. Protestele păreau singura rețetă pentru a fi ascultat… iar acțiunile au continuat.
Accizele, prima RCA majorată și impozitarea diurnelor au fost, pe rând, puse pe tapet, de-a lungul timpului. Membrii APTE 2002 s-au aflat, de fiecare dată, în stradă, pentru a susține cauza breslei. Dar… spre deosebire de București, la protest au participat și camioanele firmelor cu flote mari.
Miron Sporea: „Sunt persoane care, în timpul acțiunilor, nu îmi răspundeau la telefon, pentru ca apoi să mă întrebe: «M-ai căutat?».”
Organizarea
„Câteva persoane din asociație primesc delegări din partea conducerii, după care încep să strângă oameni, ceea ce nu este nici complicat, dar nici simplu. Seamănă cu ceea ce se întâmplă în armată, contează disciplina. Bineînțeles, este creionată câte o strategie pentru fiecare oraș. Totul ține de problema ridicată și de îndârjirea celor din breaslă. Poate că angajații din ministere ne văd ca și cum am fi mafia siciliană. Dar nu este așa. Transportatorii lucrează de dimineața până seara. Uneori girează tot ce au (chiar și soacra!), ca să poată învârti roata. Am mai spus și cu alte ocazii, cei care vor sport extrem să nu se dea cu parapanta, să lucreze timp de o lună într-o firmă de transport. Întotdeauna vor avea adrenalina la maximum!”, aprecia Miron Sporea.
Săltat de poliție, direct din camion
Iar pentru Miron Sporea adrenalina a urcat la maximum atunci când a fost săltat de poliție, din fruntea coloanei de camioane, care se deplasa încet.
„Supravegheam coloana și comunicam folosind telefonul. Nu mai mergeau stațiile, pentru că erau bruiate. Mă aflam în spate și am observat o mașină de poliție, care nu făcea parte dintre cele care ne supravegheau. Am atenționat protestatarii să fie atenți, că a apărut un echipaj care, în mod sigur, are o misiune precisă. Așa și a fost! Coloana a fost oprită în sensul giratoriu către autostradă, iar șoferii amenințați că li se vor lua permisele. Am trecut imediat în fața lor. Nici nu puteam să fac altceva. Trebuia să îi protejez, pentru că, atunci când organizezi un protest, răspunzi față de cei care vin. M-au oprit și m-au săltat direct din mașină. Am fost băgat în autoturismul poliției și dus la secție, în Dumbrăvița, să mă legitimeze (după spusele lor). Geaca mea, cu toate actele, rămăsese, însă, în camion. Au existat amenințări de toate părțile. Cunoșteam șeful echipajului, dar el se făcea că nu mă știe. În final, mi-au spus că mă amendează pentru lipsa actelor. Nu am vrut să semnez! Nu este singurul loc în care a fost făcut exces de zel. S-a încercat și în alte rânduri să se sperie cărăușii, chiar dacă protestele noastre sunt pașnice, reprezintă, poate, doar 10% din ceea ce se face în alte state în materie de protest.”
Miron Sporea a făcut parte tot timpul din linia întâi, alături de alte zeci de persoane. Și-a făcut prieteni… prieteni cu care a stat în frig și a luptat (ca la război). „Este vorba despre oameni, nu despre firmă. Strategiile companiilor diferă, în funcție de mărime, dar protestele nu se pot face fără firme mici, mijlocii sau mari.”
„Întotdeauna, în cazul operatorilor mici, patronul se afla la volan, iar, la mijlocul coloanei, era indicat să ai o astfel de persoană, care să liniștească spiritele.”
„Au fost inclusiv situații în care am trimis acasă protestatari care au întrecut limita, pentru că au șicanat participanți la trafic. Nu am vrut să ieșim în stradă ca niște golani. Este normal să deranjezi, dar, atunci când circuli cu viteză mică, trebuie să fii pregătit să eliberezi carosabilul, pentru a permite trecerea mașinilor de salvare sau poliție. Cineva trebuie să dea comanda: «Trageți pe dreapta!». ”, a mai explicat el, precizând că sunt și firme care nu vor participa niciodată la proteste, dar beneficiază, la fel ca toate celelalte, de roadele lor.
S-au schimbat lucrurile? Vine o generație nouă…
„La Arad, avem tineri de nădejde. Și la Timișoara! Pot să ies la pensie, pentru că am pe cine mă baza, dar am, totuși, unele temeri. Îmi este teamă că tineretul vrea să facă războaie pe Facebook. Nu este valabil, în cazul camioanelor. Și la Satu Mare este, de asemenea, un nucleu puternic. Sunt luptători. Transportatori cărora nu trebuie să le spui de două ori. Știu că altfel nu se face nimic. Omenii trebuie să înțeleagă că asociația nu e «Bau-Bau». Avem nevoie unul de altul și trebuie să ne ajutăm. Nu putem trăi izolați!”, a concluzionat Miron Sporea.
Legătura la Alba Iulia. Corespondent, Florin Tomuța
Alba Iulia a ieșit prima dată în stradă în 2011. Despre Florin Tomuța, George Ungureanu, protagonistul primului episod din „Povestea Protestelor”, îmi spunea că i-a oferit prilejul să vadă ce înseamnă cărăușii uniți. El este unul dintre „locotenenții” din zona Alba Iulia.
Și aici s-a ieșit în stradă abia după ce s-a încercat dialogul… fără niciun rezultat.
„În 2011, am protestat împotriva majorării accizei, dar și din cauza faptului că, în cazul depășirilor de masă, nu exista niciun fel de toleranță, ceea ce așeza orice firmă în situația de a fi sancționată cu 30.000 de lei, pentru orice fel de depășire, indiferent de mărimea ei. Un context în care o firmă mică putea da faliment, pur și simplu dintr-o întâmplare. Introducerea, ulterioară, a unei limite de toleranță de 5% pentru care se dădea avertisment a așezat lucrurile într-o zonă corectă. Modificările aduse OG 43 și HG 69 au reprezentat o mare victorie. De asemenea, și o parte din acciză a putut fi recuperată.”
A urmat problema RCA, când primele au ajuns să depășească cote imposibil de digerat de ramura transporturilor, iar firmele mici erau cele mai afectate.
Primul în stradă, pentru problema RCA
„Am fost primul care a ieșit în stradă, în țară, la vremea respectivă. Am profitat de situația drumului dintre Alba Iulia și Sebeș, unde, până la deschiderea autostrăzii, traficul reprezenta o mare problemă. Toată lumea m-a acuzat că vreau să creez ambuteiaje. Dar, pur si simplu, din cauza costului extrem de mare al RCA, am decis să circul cu atenție maximă și cu o viteză redusă. În consecință, am rulat cu maximum 20 km/h, inițial în fiecare zi a săptămânii și apoi doar lunea. Spre surprinderea mea, toate asociațiile profesionale au venit, apoi, în sprijinul nostru și s-au mobilizat, astfel încât protestele au ajuns la nivel național, culminând cu un miting autorizat în Piața Victoriei. Și noi am protestat, atunci, într-un număr mult mai mare, după ce ne-am unit cu alte orașe din țară (Sibiu, Mureș, Cluj). La București, s-a acceptat blocarea tarifului RCA la 4.500 de lei, pe o perioadă de 6 luni. Am fost, astfel, victorioși. Ușor, ușor, costurile au crescut, dar încă sunt sub control”, a apreciat Florin Tomuța.
De ce?
În primul rând, din cauza pericolului care plana deasupra firmei.
„Protestul este o ultimă opțiune. Dar dacă ajungem la el, se discută cu reprezentanți zonali, ne întâlnim, facem un plan de acțiune. Solicităm, dacă este cazul, autorizație de protest. Prima regulă este ca totul să se desfășoare într-un cadru legal. Trebuie să evităm abuzurile, de ambele părți. Ține de fiecare să își țină sub control oamenii. Eu am preferat întotdeauna să fiu în fața oamenilor mei”, arăta Florin Tomuța, observând că nu este bine să te duci cu parul în fața unei mulțimi nervoase. „Am avut inclusiv discuții cu autoritățile, astfel încât să nu blocăm echipajele de intervenție. Am ținut și de nevoile populație, din anumite momente ale zilei. Am preferat să comunicăm, astfel încât autoritățile să știe că vom circula cu viteză redusă. Nu îți poate interzice nimeni să circuli.”
Florin Tomuța: „Există o strategie a protestelor. O astfel de acțiune nu trebuie utilizată ca primă armă. Tot timpul, am încercat o comunicare la nivel instituțional cu organismele statului. Dar…”
O relație decentă cu oamenii legii
De altfel, în zona Alba Iulia, totul s-a desfășurat fără probleme majore. „Au fost mulți cei care mi-au spus că voi avea probleme din partea autorităților, dar, spre surprinderea mea, nu s-a întâmplat nimic. Oamenii au conștientizat (chiar dacă am trezit unele orgolii) că suntem pe bună dreptate în drum. Am fost surprins de reacția lor. Cel puțin în această zonă, reprezentanții autorităților au adoptat o atitudine extrem de decentă. Nu am simțit vreo repercusiune, dar nici nu am făcut ceva ilegal (să punem un camion de-a latul și să blocăm traficul). Pur și simplu, ne-am grupat și am într-un marș al durerii”, își amintește Florin Tomuța.
Despre marșuri ale durerii, despre oameni care și-au asumat roluri de bază în proteste, despre vise și prietenii pe viață, vom continua să vorbim într-unul dintre numerele viitoare ale revistei ZIUA CARGO.
(Va urma)
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro
