Burse scolare de 811.460 lei, acordate de Primaria Sectorului 3

Primaria Sectorului 3 al Capitalei acorda burse scolare (de merit si sociale) unui numar de 6.242 de elevi, in cuantum de 130 de lei/elev si in valoare totala de 811.460 lei, pentru semestrul II al anului scolar 2011-2012 si pentru semestrul I al anului scolar 2012-2013. Pe de alta parte, reamintim ca autoritatea locala a investit imens in infrastructura educationala, in ultimii 8 ani. Astfel, toate scolile generale, liceele, cresele si gradinitele au fost reabilitate si modernizate. In plus, primarul Liviu Negoita a reusit sa construiasca, numai cu fonduri din bugetul local, 21 de gradinite noi si o Scoala de Muzica si Arte Plastice.

Bursele se acorda in conformitate cu prevederile art. 105, al. 2, lit “d” din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011:  ”Finantarea complementara se asigura din bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale de care apartin unitatile de invatamant preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru urmatoarele categorii de cheltuieli: lit. d)  cheltuieli cu bursele elevilor”.

Potrivit primarului Liviu Negoita, bursele se acorda in limita fondurilor aprobate cu aceasta destinatie, iar cuantumul unei burse acordate si numarul acestora se stabilesc anual prin hotararea Consiliului Local. “Bursele de care pot beneficia elevii sunt: burse de performanta, de merit, burse de studiu si burse de ajutor social. Precizam ca un elev nu poate primi doua burse simultan, dar are dreptul sa opteze pentru cea cu valoare mai mare sau cea care se acorda pentru o mai mare perioada de timp”, a precizat edilul.

Criteriul general de acordare a burselor elevilor din invatamantul preuniversitar de stat a fost stabilit prin Ordinul nr. 5576/2011 al ministrului  Educatiei.

Scoala noua de Muzica si Arte Plastice

Prima Scoala de Muzica si Arte Plastice nou construita in Sectorul 3, in incinta Scolii nr. 75, are urmatoarea structura:

– sala de spectacole; sala de imagine; sala concert cameral; spatiu expozitional, sala de arta dramatica; ateliere de arte plastice;

– Spatii destinate artelor cuprinzand zona de repetitii; laborator pentru inregistrari audio;

– spatii de depozitare recuzita, vestiare, grupuri sanitare, ateliere ceramica, grafica, pictura, istoria artei,webart/foto, comunicare media;

– sali de muzica pentru instrumente, auditii, ansambluri corale si instrumentale, formatii camerale, spatii pentru coregrafie;

– sala de lectura, precum si alte spatii destinate personalului educational, personalului administrativ si spatii tehnice.

„Aceasta institutie culturala, civica si educativa – Scoala de Muzica si Arte Plastice – va contribui la diversitatea culturala a locuitorilor Sectorului 3, ca spatiu al interculturalitatii si model de gestionare a relatiei dintre autoritatea locala si comunitatea locala in domeniul artelor si valorilor autentice  cultural-artistice”, ne-a declarat primarul Liviu Negoita.

Magda SEVERIN


LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.