Noutățile Daimler

Mercedes-Benz Intouro și noile variante de microbuze au fost prezentate în cadrul unui eveniment organizat de constructorul german, la Ulm. Totodată, a fost și un nou prilej de a admira istoria spectaculoasă a brandului Setra, care împlinește, anul acesta, 70 de ani.

Mercedes-Benz Intouro a ridicat ștacheta pentru segmentul autovehiculelor destinate transportului interurban, prin tehnologia pe care o înglobează. Aici putem include sistemul de aer condiționat, postul de conducere, Active Brake Assist 5, ce asigură frânarea de urgență în caz de pericol, precum și Sideguard Assist, ce asigură asistență la schimbarea benzii și viraje.

Accent pe versatilitate

Noul Mercedes-Benz Intouro acoperă o gamă largă de aplicații posibile. De la autobuz interurban, la transport școlar și de convenție, precum și autocar pentru excursii în weekend.

Astfel, Intouro este disponibil atât în configurația cu două punți, cu 12,18 m lungime, respectiv 13,09 m (Intouro M), cât și ca versiune pe 3 punți, de 14,88 m lungime.

Intouro M este cu 23 cm mai scurt decât predecesorul său, dar numărul maxim de locuri rămâne același, de 63. Deoarece ampatamentul este, de asemenea, mai scurt, rezultatul este o manevrabilitate foarte bună pentru acest tip de vehicul.

Va urma și modelul Intouro K, având 10,75 m lungime.

O demonstrație elocventă a modului în care Daimler răspunde rapid nevoilor din piața de transport o reprezintă și sistemul de aer condiționat. În funcție de echipament, Intouro realizează un schimb rapid de aer în interiorul vehiculului la fiecare două, până la patru minute, iar, prin utilizarea de noi filtre active, corelate cu schimbul rapid de aer, riscul de infecție prin aerosoli este redus la minim.

Din punct de vedere al motorizării, modelul cu două axe, este echipat cu un motor cu șase cilindri în linie, Mercedes-Benz OM 936, cu o cilindree de 7,7 l. Este disponibil în două variante de putere: 299 CP, cu 1.200 Nm cuplu, și 354 CP, cu 1.400 Nm cuplu.

Intouro L, cu trei punți, are ca dotare standard motorul de 10,7 l Mercedes-Benz OM 470, cu șase cilindri în linie. Acesta oferă o putere de 394 CP, cu un cuplu de 1.900 Nm. În viitor, constructorul are în vedere și o motorizare hibrid pentru Intouro.

Transmisia standard care vine cu motorul Mercedes-Benz OM 936 este una manuală, cu șase trepte. Pentru varianta de putere de 354 CP este disponibilă opțional GO 250-8 PowerShift, o transmisie complet automată, cu opt trepte. Această transmisie echipează standard modelul Intouro L, în combinație cu motorul OM 470. La cerere, Mercedes-Benz poate furniza, pentru toate trei variantele de motorizare, transmisie automată cu convertor de cuplu, fie de la Voith, fie de la ZF.

Noua gamă de microbuze

Sprinter City 45, lung de 7,4 m, reprezintă modelul de intrare în familia Sprinter City. Autovehiculul, ușor de recunoscut, datorită ușilor duble pentru accesul pasagerilor, are o configurație low-entry, cu o platformă coborâtă în zona ampatamentului și scaune în partea din spate, care este mai ridicată.

Sprinter City 45 poate transporta până la 28 de pasageri.

Mercedes-Benz Sprinter City 75, cu lungimea de 8,5 m, poate găzdui până la 38 de pasageri și acoperă, astfel, segmentul între microbuze și Citaro.

Sprinter City 75 nu are un design unic, ci poate fi configurat în numeroase variante. Autobuzul este bazat pe șasiul Mercedes-Benz Sprinter doar în partea din față. Partea din spate reprezintă o caroserie autoportantă. Noul autobuz urban are un ampatament de 5.100 mm. Masa maximă a vehiculului cu două axe este de 6,8 t. Puntea spate, cu suspensie pneumatică, este dezvoltată exclusiv pentru microbuzele Mercedes-Benz.

Sprinter Travel: mini-autocar turistic

Mercedes-Benz Sprinter Travel 75 este propunerea constructorului german pentru călătorii turistice. Microbuzul are 8,5 m lungime și oferă maximum 21+1 locuri pentru pasageri. La fel ca Sprinter City 75, Sprinter Travel 75 se bazează pe o caroserie autoportantă pentru partea din spate, iar cabina și caroseria se îmbină între ele.

Designul spectaculos asigură o imagine potrivită utilizării. Compartimentul bagajelor din spate oferă 2 mc de spațiu de depozitare, care este suplimentat, la stânga și la dreapta, de cale laterale de depozitare, cu capacități de 0,3 mc fiecare.

La interior, dotările sunt specifice transportului turistic, cu scaune confortabile, frigider, spațiu pentru depozitarea bagajelor, ventilație și iluminare pentru fiecare pasager, măsuțe, prize USB, monitor etc.

Echipamentele de siguranță standard ale Sprinter Travel 75 includ asistență la vânt lateral, asistență la păstrarea benzii de rulare, asistență la frânare, asistență la faruri etc. Nu lipsește nici sistemul de alarmă și stingere a incendiilor, din compartimentul motor.

70 de ani de Setra

Cu un total de șase serii de autocare lansate în ultimele șapte decenii, renumitul brand cu sediul în Ulm a stabilit, în mod regulat, standardele în industria de profil din Europa.

Totul a început în 1951, când Kässbohrer a prezentat modelul S 8 și, totodată, a dat mărcii numele actual: Setra, care este o abreviere a „selbsttragend”, cuvântul german pentru auto-susținere, cu referire la caroseria autoportantă a autobuzului. S 10 a fost al doilea model Setra și a devenit un adevărat best-seller. Caroseria vehiculului era mai lungă decât cea a predecesorului său, asigurând, astfel, un maxim de zece rânduri de scaune. În 1967, a urmat Seria 100 și apoi Seria 200, în 1976. Începând cu Seria 300, lansată în 1991, gama de autovehicule a fost clasificată în trei categorii – TopClass, ComfortClass și MultiClass.

În 2001, Setra a introdus TopClass 400, anunțând o nouă dimensiune în designul autocarelor de turism, care garantează călătoria la cel mai înalt standard, atât pentru șofer, cât și pentru pasageri. Seria 500 a apărut în 2012.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.