Mihaela Crăciun, noul director de Resurse Umane al GFR

Mihaela Crăciun, EMBA, a preluat de la 1 iulie rolul de Director de Resurse Umane al Grup Feroviar Român (GFR), compania fanion a Grupului GRAMPET.  

Mihaela Crăciun

Precizările GFR:

Mihaela Crăciun are o experiență de peste 20 de ani în organizații de top din industriile siderurgică, petrol & gaze, ciment, tehnologia informației și producție alimentară. De-a lungul carierei, a gestionat echipe multiculturale și proiecte complexe de transformare organizațională și schimbare culturală.

Din poziția de director de resurse umane, a făcut parte din echipa regională de management a celei mai mari companii siderurgice din lume. A definit și implementat strategia de resurse umane pentru mii de angajați din România și Macedonia de Nord, Turcia, Grecia; a construit și consolidat funcția de resurse umane la nivel de grup și a gestionat anual bugete importante, de zeci sau sute de milioane de euro. Mihaela a absolvit Academia de Studii Economice București și are un EMBA prin programul dezvoltat de ASEBUSS în colaborare cu Kennesaw State University – USA. 

„Ne bucurăm că Mihaela se alătură celei mai importante companii din Grupul GRAMPET, aducând cu sine experiența pe care a acumulat-o din poziții similare în industrii comparabile prin complexitate și provocări. Aducem astfel încă un profesionst valoros în echipa de resurse umane, care are rol esențial pentru creșterea sustenabilă și atingerea obiectivelor noastre de business”, spune Gruia Stoica, președintele Grupului GRAMPET. „Am încredere că profil său vine să completeze experiența și talentul echipei existente, într-un moment important pentru compania noastră, care aniversează astăzi 20 de ani de activitate”.

Mihaela Crăciun adaugă: „Sunt onorată să mă alătur celui mai mare operator privat de transport feroviar din regiune, care intră într-o nouă etapă de creștere și dezvoltare. Îmi propun să aduc prin experiența mea o perspectivă proaspătă în cadrul echipei de management, care să amplifice proiectele existente și să identifice noi oportunități și strategii”.

În pofida rolului său strategic, industria de transport feroviar se confruntă cu una dintre cele mai acute crize de forță de muncă din istorie, pe măsură ce tot mai puțini tineri se arată interesați de o carieră în domeniu, iar presiunea inovării și digitalizării impune un nou profil de angajat. 

În ultimii ani, Grup Feroviar Român a accelerat programele de formare și dezvoltare derulate la nivel intern, dar și prin colaborări cu parteneri din mediul profesional și academic.

„Indiferent de industrie, cred că ne aflăm cu toții într-un moment cheie pentru piața muncii, în care se impune regândirea și optimizarea strategiei de resurse umane, în linie cu noua paradigmă economică post-pandemie”, continuă Gruia Stoica. „Provocarea este, astfel, cu atât mai mare pentru profesioniștii din funcțiile de HR, pentru că modul în care vor înțelege noua realitate va influența în mod direct viitorul companiilor și, implicit, al industriilor de profil în context global”.

Din rolul său, Mihaela Crăciun va coordona activitatea de resurse umane a GFR, inclusiv recrutare și dezvoltarea talentelor, formarea personalului, planificarea carierei și managementul performanței.

Grup Feroviar Român (GFR) este lider pe piaţa locală de transport feroviar de marfă. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania. Operatorul are în total peste 5.000 de angajați.   

Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român

Înfiinţat în urmă cu 20 de ani, Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrala si de Sud-Est. Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o cotă totală de piață de aproximativ 30% şi o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul Grampet acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. Astfel, Grupul Grampet a lansat un portal e-client în premieră în România, care facilitează gestionarea relațiilor cu companiile client, de la postarea unei comenzi până la facturare. 

Compania subsidiară Roserv Oil, care a preluat în vara anului 2020 platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, își concentrează activitatea pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.