Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, a solicitat Guvernu-lui să suplimenteze, la rectificarea bugetară din luna august, fondurile alocate, la începutul anului, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Deja, sumele destinate reparațiilor din carosabil sunt cu 10% mai mari față de cele de anul trecut, însă ministrul susține că necesarul ar fi de 12 miliarde de lei, pentru întreținerea celor peste 9.000 km de drumuri naționale și autostrăzi cu durata de viață depășită.
„Au fost absorbite peste 100% din fondurile de întreținere a infrastructurii rutiere, în primele 6 luni din 2021. Compania de Drumuri a folosit, deja, 60% din totalul fondurilor alocate de Guvern, în acest an, pentru întreținerea infrastructurii rutiere, doar în primele 6 luni ale anului. Astfel, din cele 617 milioane destinate, CNAIR a utilizat 373 de milioane, în condițiile unui prim semestru din 2021 extrem de ploios, care a temperat ritmul asfaltărilor. Pentru că reparațiile vor continua într-un ritm accelerat, anul acesta, cerem suplimentarea de la buget a fondurilor pentru întreținerea infrastructurii. Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri vor și pot să facă mai mult”, a precizat ministrul Transporturilor.
Peste 520 km de drum, deja asfaltați
O parte importantă din lucrările de întreținere o constituie covoarele asfaltice. „Așadar, CNAIR a folosit 178 de milioane de lei în acest scop, adică 107% din fondurile alocate, în prima jumătate a lui 2021, pentru această categorie. Mai bine de 520 km de drumuri au fost deja asfaltați, din totalul de peste 1.000 prevăzuți pentru anul acesta. Chiar dacă avem, în 2021, cu 10% mai mulți bani față de anul trecut pentru întreținerea drumurilor, necesarul pentru repararea celor peste 9.000 km cu durata de viață depășită ar fi de 12 miliarde de lei. De aceea, mă voi lupta în continuare să obțin alocări cât mai mari pentru lucrările de întreținere a infrastructurii rutiere”.
Nodul Sebeș de pe A10, deschis circulației
CNAIR a deschis bretelele de circulație pe direcția Deva-Turda de la nodul rutier Sebeș, între autostrăzile A1 și A10. „Așa cum am promis acum o lună, când am vizitat nodul de la Sebeș, dăm în circulație cele două bretele de viteză spre/dinspre Deva. Lucrările sunt pe ultima sută de metri pentru finalizarea acestui nod rutier important, care leagă două autostrăzi și un drum național – DN1. Următorul pas este deschiderea celor două bretele spre/dinspre Sibiu, conform promisiunii constructorului. Întreaga A10 Sebeș-Turda va fi dată în circulație la toamnă, odată cu finalizarea lotului 2”.
Fluidizarea traficului la nodul Margina
După reabilitarea DN68A Margina-Holdea, CNAIR a implementat o soluție pentru fluidizarea traficului din zonă: optimizarea circulației prin nodul rutier de la Margina, acolo unde, în prezent, se produc ambuteiaje semnificative pe direcția principală de mers, între cei care urcă și cei care coboară de pe autostradă.
În noua configurație, se evită intersectarea fluxului de mașini care coboară de pe A1 și intră pe DN68A, cu cel care vine de pe drumul național și vrea să urce pe autostradă.
Soluția este simplă și s-a făcut cu o minimă investiție în semnalizare rutieră: este dată în circulație o bretea deja construită care urcă spre A1, de pe care se face întoarcere 180 de grade pe A1, în direcția Timișoara.
„Reabilităm podurile de peste Prut și construim unul nou”
Au început reparațiile la podul Galați-Giurgiulești, de pe DN2B, iar ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că vor fi reabilitate toate podurile de peste Prut – de la Sculeni, Oancea și Albița – și va fi construit unul nou, la Ungheni, pe viitoarea autostradă A8.
„Îmbunătățim prin infrastructură legăturile dintre România și Republica Moldova! Compania de drumuri are în derulare cinci proiecte importante, finanțate prin fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea podurilor de peste Prut și pentru construirea unui nou pod peste acest râu, la Ungheni”, a declarat ministrul.
Podul de la Galați-Giurgiulești, de pe DN2B, a fost construit în anul 1949 și are o lungime de 125 de metri. Execuția lucrărilor a pornit în luna iulie și se va încheia peste 9 luni. Va fi consolidată grinda cu zăbrele, tablierul va fi sablat și vopsit, placa de beton armat care susține calea pe pod va fi reparată, calea pe pod și trotuarele vor fi refăcute”, a precizat Cătălin Drulă. De asemenea, se vor schimba parapetele pietonale și de siguranță, rampele de acces vor fi refăcute, iar picioarele podului vor fi protejate de un dig de piatră brută.
În ceea ce privește podul de la Ungheni, de pe Autostrada Unirii (A8) Tg. Mureș-Iași-Ungheni, studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar, după ce CNAIR va obține acordul de mediu – aflat în procedură, va lansa licitația pentru proiectare și execuție. „Celelalte sunt podul de la Albița-Leușeni, pe DN24B, podul de la Sculeni, pe DN24, și podul de la Oancea-Cahul, pe DN26A. Pentru acesta din urmă, CNAIR lucrează deja la proiectele de reabilitare care se vor desfășura pe modelul Podului de la Galați-Giurgiulești. Accesul peste râul Prut va deveni, astfel, mai ușor și mai sigur prin toate aceste puncte, spre beneficiul cetățenilor României și al celor ai Republicii Moldova. O infrastructură modernă este cheia ridicării și dezvoltării economice a regiunilor care sunt deservite de ea”, a explicat ministrul Transporturilor.
Drumul de legătură Centura Oradea-A3, contractat
CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea și execuția drumului care va face legătura între Centura Oradea (Calea Sântandrei) și Autostrada Transilvania (A3), la Borș. Lungimea drumului va fi de 19 kilometri, iar valoarea lucrărilor, ce beneficiază de finanțare europeană și ar trebui finalizate în anul 2023, este de 545 de milioane de lei. Termenele din contract sunt de 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construire.
Drumul va fi construit la profil de drum expres, pe o lungime 13 km, iar, pe restul de 6 km, la profil de drum național cu patru benzi. Vor fi realizate trei noduri rutiere și 12 poduri, pasaje și viaducte.
A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu: 6 candidați calificați
CNAIR a acceptat patru asocieri și două companii la evaluarea candidaturilor depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului privind proiectarea și construirea Secțiunii 2 Boița-Cornetu din Autostrada Sibiu-Pitești. Astfel, s-au calificat pe primele 6 locuri: Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret-Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret; Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turiszm Ve Ticaret-Gulermak Agir Sanayio Inșaat Ve Taahhut-Yapi Merkezi Inșaat Ve Sanayi-Ozaltin Inssat Ticaret Ve Sanayi; Asocierea Aktor-Rizzani de Eccher; Asocierea Strabag-Acciona Construccion; Impresa Pozzarotti&C; Astaldi.
CNAIR le-a transmis invitația de participare la etapa a II-a a procedurii de atribuire, cea de depunere a ofertelor. Termenul-limită a fost stabilit pentru data de 20 septembrie 2021.
6 ofertanți pentru lărgirea Centurii Capitalei, între A1 și DN5
Șase companii au depus oferte la licitația privind proiectarea și lărgirea la 4 benzi a Centurii București, sectorul de sud-vest, între autostrada A1 și DN5. „Este încă unul dintre proiectele din pachetul mare, de 1,7 miliarde de euro, denumit «Orbitalele Bucureștiului», la a cărui finanțare am lucrat, încă din anul 2016”, a precizat ministrul Cătălin Drulă.
Proiectul are o valoare estimată de aproximativ 700 de milioane de lei și cuprinde denivelarea intersecțiilor de la DN6 (Bragadiru), DN5 (Giurgiu), DC18 (Măgurele).
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro