Organizarea licitațiilor pentru transportul județean de călători în acest an înseamnă, printre altele, utilizarea unui parc auto deja învechit, pentru următorii ani. Ar putea o poziție unitară a operatorilor de transport la nivel județean să ducă la amânare sau anulare? Am discutat cu Daniel Micu, consultant în transporturi, despre exemplul pe care l-ar putea oferi județul Vâlcea.
Ulterior înregistrării interviului, Consiliul Județean Vâlcea a transmis o adresă prin care a solicitat Primului-ministru al Guvernului, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației promovarea urgentă a unui act normativ în sensul prorogării valabilității programelor de transport județene până la 30 iunie 2023. A fost de asemenea solicitat sprijinul UNCJR (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România).