Peste 50% dintre numărul total de clienți ai Gebrüder Weiss România provin din piețele de retail, FMCG, automotive și din cea de livrare de mărfuri și produse cu destinație industrială. Pe lângă acestea, în portofoliul companiei sunt incluși clienți importanți și din industrii precum construcții, DIY, Electro&IT și telecomunicații.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Astfel, Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, oferă servicii pentru companii din segmente diverse, având un portofoliu diversificat ce a adus avantajul unui impact minim a crizei pandemice în business.
În 2021, piața a înregistrat un ușor avans față de 2020, fapt confirmat de datele furnizate de INSSE pentru primul semestru din 2021. Conform analizei Institutului Național de Statistică, transportul rutier de mărfuri a crescut cu 11,2% în ceea ce priveşte volumul mărfurilor expediate, față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce 80,2% dintre volume au fost direcționate la nivel național.
Raportat la transportul feroviar, volumul mărfurilor a înregistrat o creṣtere cu 25,1% faṭă de primele șase luni din 2020, în timp ce transportul maritim a raportat un avans cu 7,1%. Pe de altă parte însă, volumul mărfurilor transportate pe cale aeriană a scăzut cu 6,7%.
„Începând cu martie 2020, odată cu debutul pandemiei de Coronavirus, piața de transport și logistică a trecut printr-o serie de schimbări și provocări importante, acest lucru fiind determinat și de o rearanjare a cererii din partea clienților. Astfel, dacă unele industrii, precum HoReCa sau turismul, au fost sever afectate de criza sanitară, există și segmente care s-au dezvoltat pe un trend superior celui pre-pandemic. În această categorie se află industria bunurilor de larg consum, DIY și, în general, toate business-urile care au migrat către comerțul online”, a declarat Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România.
Potrivit lui acestuia, fiecare industrie are propriile particularități, iar provocarea furnizorului de soluții logistice constă în a înțelege nevoile cu care se confruntă jucătorii din segmentele respective și a veni în întâmpinarea acestora cu soluții potrivite. Accesul la resurse de ordin uman, financiar, tehnic, alături de expertiza companiei pot face cu adevarat diferența și aduce un plus de valoare clienților Gebrüder Weiss România.
Industria de transport și logistică din perspectiva clienților
În ceea ce privește principalele servicii Gebrüder Weiss accesate de clienți, la nivel de piață, nu există o afinitate specifică unei industrii. Raportat la rezultatele companiei, în acest moment, fiecare segment de business – transport domestic, internațional, soluții logistice și transport aerian și maritim – deține o cotă parte aproximativ egală din cifra de afaceri. Există însă particularități si nevoi speciale în cazul unor segmente, cum ar fi automotive sau DYI.
Industria de automotive este una dintre cele mai exigente industrii deoarece solicită timpi stricți de livrare, orice întârziere sau factor perturbator având un impact puternic negativ asupra întregului lanț de producție. Prin implementarea conceptelor Just-in-time (JIT) și Just-in-sequence (JIS), specifice industriei automotive, Gebrüder Weiss România asigură alinierea comenzilor de materie primă la programul de producție, iar pentru ca totul să funcţioneze în parametrii doriţi, comunicarea între profesioniştii companiei, autovehiculul care transportă marfa şi beneficiar se realizează non-stop. În mediul dinamic al acestei industrii, personalizarea serviciilor este esenţială pentru a compensa deficienţele infrastructurii rutiere şi feroviare. Gebrüder Weiss România cunoaşte în detaliu piaţa locală, având capacitatea de a administra tot fluxul unui proiect de transport şi a diminua riscurile, pentru ca, la final, livrările să aibă loc la timp şi în deplină siguranţă.
În ceea ce privește industria DIY, caracteristica principală este lipsa de predictibilitate ca derivat al fluctuațiilor de volume și al destinațiilor finale ale bunurilor. Provocările complexe sunt date de patru factori principali: oscilațiile sezoniere, diversitatea sortimentului de marfă presiunea constantă asupra costurilor și producției, precum și creșterea prețurilor cauzată de penuria de materii prime.
„Deși unele provocări nu pot fi combătute, pentru multe dintre ele există însă soluții. Analiza în profunzime a proceselor și a costurilor generate de acestea conduc la identificarea unor zone din industria DIY pentru care externalizarea este cea mai bună soluție. Transportul reprezintă una dintre verigile importante ce asigură prezența mărfurilor la rafturile magazinelor DIY, direct de la producător/distribuitor, astfel că, prin externalizarea lanțului logistic de aprovizionare, fluxul de marfă poate fi îmbunătățit coroborat cu reducerea costurilor”, a mai spus Viorel Leca.
Avantajele externalizării serviciilor de transport și logistică
Potrivit afirmațiilor sale, principalul avantaj pe care îl au clienții ce apelează la externalizarea serviciilor de transport și logistică este reprezentat de concentrarea resurselor interne pe activitatea principală. Operațiunile legate de transport și logistică pot deveni unul dintre cei mai mari consumatori de resurse interne: timp, bani și personal. Iar acest lucru înseamnă că multe companii se regăsesc în situația de a-și concentra eforturile pe această zonă operațională, neglijând de multe ori strategia de dezvoltare comercială.
De asemenea, un alt avantaj important este accesul la tehnologii de top și personal dedicate, având în vedere că jucătorii din industria de profil investesc permanent în soluții inovatoare ce au ca scop optimizarea costurilor.
Nu în ultimul rând, optimizarea costurilor cu transportul și logistica reprezintă un alt aspect important. Prin externalizare, unele costuri directe aferente activității de transport și logistică se vor transforma în costuri variabile (suprafețe logistice, echipamente etc.). Pe termen lung și mediu, externalizarea reduce costurile prin îmbunătățirea eficienței operaționale.
În plus, un alt atu al externalizării îl constitue creșterea satisfacției clienților finali – de la o mai bună estimare a timpilor de sosire la scăderea riscurilor, serviciile externalizate de logistică au rolul de a reduce fricțiunile și a ajuta afacerile să livreze clienților finali acelasi nivel de servicii, chiar și în perioadele de vârf.
„Conform celui mai recent studiu de satisfacție al clientilor noștri, principalele 3 argumente ce stau la baza colaborării cu Gebrüder Weiss sunt raportul corect calitate/preț, experiența în domeniu și calitatea personalului nostru. Abordarea concentrată pe nevoile clienților noștri și deschiderea față de provocările acestora în vederea identificării celor mai bune soluții ne poziționează, în relație cu aceștia, ca partener de încredere”, a încheiat Viorel Leca.