Zice el: „Eu colaborez doar cu persoane cărora le face plăcere să lucreze cu mine. Trebuie să putem lucra cu zâmbetul pe buze unii cu alții.”
Fac două comentarii. Primul – dacă nu era vorba despre managerul unei firme mari de transport, cu vechime pe piață și experiență incontestabilă, nu mă oboseam (și nu vă oboseam) cu afirmația de mai sus.
Al doilea – ca jurnalist, după mulți ani în care scrii despre un anumit domeniu, ai impresia (probabil, în mod eronat, de cele mai multe ori) că ai devenit un fel de „mini specialist”. Iar pseudo-expertul din mine îmi spune cu tărie că puține domenii sunt afectate de „nefericirea angajaților” precum transportul rutier. Iar efectele sunt grave!
Luna trecută, de exemplu, am asistat la o nouă „erupție” a stării explozive în care se desfășoară transporturile. Neînțelegeri în trafic au dus la ciocnirea în lanț a trei camioane și la pierderea unei vieți. Doar un alt accident?
Două familii, tată și fiu pleacă în cursă. Instinctul a funcționat corect – știind insecuritatea și violența de pe șoselele românești, ai tot interesul să pleci însoțit, după principiul – „unde-s doi, puterea crește”. Iar puterea brută joacă un rol tot mai important pe șoselele din România. Ai impresia că majoritatea șoferilor străbat o junglă fără reguli, eliberându-și potecile încâlcite… fiecare cum poate – cu viteză excesivă, cu amenințări, înjurături, bâte de baseball, răngi… și iată că, până și camionul poate fi folosit ca armă. Chiar mortală.
85% dintre accidentele rutiere sunt produse din cauze ce țin de comportamentul uman, iar condusul la limita pericolului este, de multă vreme, o rutină, în România. Nici tragedia de luna trecută nu a făcut excepție. A început cu o depășire la limită, „perfect normală”. Apoi, șoferii se înjură prin stație. Păi acesta este unul dintre principalele motive pentru care au stație – să poată comunica unii cu alții, fără restricții, fără reguli… Apoi, șoferul din primul camion decide să intervină – atitudine previzibilă, în condițiile în care este de datoria fiecăruia, nu-i așa, să își apere rudele, mai ales când sunt jignite tocmai de individul care a greșit. O frână bruscă în fața „dușmanului” nu reprezintă o practică de fiecare zi, dar niciun lucru ieșit din comun nu este, pe drumurile patriei. Acum, este anchetată o posibilă crimă.
Statistic vorbind, un accident mortal are loc odată la 300 de accidente cu răniri ușoare… Adică la 3.000 de accidente fără victime… Adică la 30.000 de comportamente periculoase și manevre riscante. Deci… Atunci când a început manevra riscantă de depășire, riscurile unei tragedii păreau foarte îndepărtate (întotdeauna pare așa). Apoi au început înjurăturile… poate șicane în trafic… O cascadă de atitudini periculoase și doar câteva minute la dispoziție. Doar unul dintre cei trei șoferi implicați dacă ar fi conștientizat riscul, tragedia ar fi putut fi evitată. Doar unul, dacă ar fi cunoscut regula celor 4 secunde și ar fi fost dispus să o respecte… Doar unul dacă ar fi avut starea de spirit pozitivă… Bucuria de a practica o meserie care aduce suficientă satisfacție… Înțelepciunea de a accepta greșelile celorlalți participanți la trafic…
Trei șoferi profesioniști, aflați în același loc… o șicană în trafic și au intrat instantaneu toți trei în modul „criminal”. Ce șanse erau? Mari din păcate, din ce în ce mai mari. Știți cu toții despre ce vorbesc. Agresivitatea în trafic nu mai este o întâmplare, ci a devenit o regulă de fiecare zi. O simțim în noi, o vedem în ceilalți.
Credeți că testele psihologice mai pot preveni cascada evenimentelor riscante de pe șosele? Credeți că pregătirea continuă profesională a șoferilor profesioniști îmbunătățește semnificativ situația? Ajută, cu siguranță, dar seamănă tot mai mult cu efectul unei aspirine asupra unui organism bolnav de cancer.
Câți dintre șoferii dumneavoastră ar fi reușit să iasă cu bine dintr-o asemenea situație? Câți dintre ei știu ce au de făcut, măcar teoretic, în asemenea momente? Ce ați făcut, în ultima lună, pentru a diminua riscul ca una dintre mașinile flotei dumneavoastră să ajungă într-o asemenea situație?
Nu poți cere unui om supra enervat să se calmeze (poți încerca, dar nu va avea efecte). Nu poți pretinde unui șofer să respecte distanța minimă sigură față de vehiculul din față (regula celor 4 secunde pentru camioane), când respectivul vehicul este condus de un dușman.
Trebuie să ne pregătim din timp pentru asemenea situații, să vizualizăm stările emoționale pe care le vom experimenta, să analizăm care sunt reacțiile corecte și, bineînțeles, să vizualizăm consecințele.
Cu toții trecem prin momente dificile, mai ales în transporturi. Le vedem, ne marchează și încercăm să le blocăm cât de bine putem… fiecare pentru el. La cum văd eu lucrurile (este probabil să mă înșel, așa cum spuneam), cele mai bune șanse ca tragedia de luna trecută să nu fi avut loc ține de orele și chiar zilele de dinainte.
Apropo, voi știți cât de bine se odihnesc șoferii voștri? Știți dacă mănâncă sănătos? Aveți informații despre stilul lor de conducere? Și nu vorbesc doar despre consum. Știți dacă sunt fericiți?
Cred că am înțeles ce încerca să transmită managerul despre care aminteam la început. Pur și simplu nu ne mai putem permite să așteptăm! Dacă șoferii trec, astăzi, printr-o perioadă atât de dificilă, trebuie să îi ajutăm să înțeleagă, să fie pregătiți, să își gestioneze stările emoționale cu priceperea cu care se presupune că își conduc și camioanele… Știu ce înseamnă asta și cât de nerealist sună, iar managerul care vorbea despre bucurie cu atât mai mult știe.
Vă urez să aveți un an 2022 cu multe împliniri, cu clienți mulțumiși și buni platnici, cu furnizori de încredere și care nu majorează tarifele, cu șoferi suficienți și cuminți… dar, în același timp, vă condamn la o misiune imposibilă… să vă străduiți zilnic să aduceți zâmbetul pe buzele celor din jur. Va fi greu și descurajant, iar rata de succes minusculă… Însă doar așa funcționează această urare. Dacă știți o formulă mai bună…
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
