Compania LEKTRI.CO, unul dintre jucătorii importanți în domeniul mobilității electrice din România, a făcut indexul de e-mobilitate pentru anul 2021, relevând informații interesante despre evoluția pieței românești.
Conform studiului, anul trecut a fost înregistrată o creștere de 118% a numărului de înmatriculări de mașini electrice (EV) comparativ cu 2020, respectiv 6.831 de vehicule. Decembrie a fost cea mai bună lună, cu 2.099 de noi înmatriculări. Dacia Spring este liderul all-time, cu 3.066 de mașini înmatriculate în 2021, jumătate fiind date în uz în luna decembrie.
Piața autohtonă
Din datele DRPCIV, în prezent, în țara noastră sunt înmatriculate 12.883 de vehicule electrice, piața EV înregistrând o creștere accelerată, în ultimii ani. Anul trecut, au fost înmatriculate cu 13% mai multe mașini electrice decât în toți cei 10 ani anteriori – în 2011 fiind înregistrat primul vehicul electric în țara noastră.
Dacia Spring devine cel mai popular vehicul electric în România, noiembrie și decembrie 2021 reprezentând cele mai bune luni pentru modelul autohton. Devenit disponibil din luna iunie, Spring a ajuns să dețină 45% din piața de înmatriculări pentru anul 2021, la nivel all-time atingând 24 procente.
Rețeaua de încărcare
Din punct de vedere al infrastructurii de încărcare, cele mai utilizate sunt încărcătoarele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO și cele rapide Type2. În prezent, în România, sunt disponibile 2.086 de încărcătoare publice, fără restricții, conform portalului Plugshare, dintre care 436 sunt CCS/CHAdeMO și 1.650 Type2. Numărul locațiilor publice de încărcare a ajuns la 1.018.
Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO: „Avântul pe care mobilitatea electrică îl înregistrează este cu atât mai îmbucurător, cu cât prețul energiei a crescut abrupt, în ultima perioadă. Chiar și în aceste condiții, utilizarea unui vehicul electric este de 3 ori mai eficientă în exploatare decât unul cu motor convențional. Continuăm să credem că viitorul este verde.”
Nou model de stație de încărcare
Lansarea, de către LEKTRI.CO, a stației 1P7K, în 2021, a facilitat intrarea companiei românești pe piața țărilor nordice, completând portofoliul de regiuni în care este deja prezentă: România, Italia, Germania, Franța, Austria, Polonia, Ungaria și Serbia. În prezent, LEKTRI.CO oferă 8 modele de stații de încărcare, atât pentru clienții rezidențiali (case, blocuri), comerciali (hoteluri, restaurante, centre comerciale sau clădiri de birouri) și soluții pentru flotele de mașini. Puterea maximă a stațiilor variază de la 7 kW pentru încărcarea acasă, până la 75 kW fast-charge, pentru zone comerciale.
Pentru 2022, compania are în plan lansarea unei noi stații smart de încărcare pentru mașini electrice, compactă, concepută pentru instalații trifazice de 11-22 kW și destinată utilizatorilor rezidențiali și comerciali. De asemenea, LEKTRI.CO își propune, pentru 2022, continuarea expansiunii europene și lărgirea listei de parteneri reselleri în România și Europa.
LEKTRIFY
Aplicația LEKTRIFY a ajuns, în 2021, la 1.700 de utilizatori, care încarcă, în medie, 10,3 kWh per sesiune. LEKTRIFY este o platformă de management a stațiilor de încărcare și de taxare a procesului de încărcare de către terțe aplicații, cum ar fi aplicațiile lanțurilor de magazine sau cele de parking. Posesorii de mașini electrice se pot înscrie gratuit în platformă și beneficiază de cele mai accesibile servicii de încărcare în cadrul locațiilor de încărcare LEKTRI.CO.
Despre LEKTRI.CO
Compania a fost înființată în 2018, la Timișoara, și numără, în prezent, 20 de angajați. LEKTRI.CO este un brand al grupului SafeFleet, cu activități în industria mobilității, și oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze stații de încărcare pentru angajați și domeniile HoReCa și retail. Stațiile de încărcare LEKTRI.CO sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franța și Italia.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro