Autovehiculele inmatriculate in alte state precum Bulgaria, Italia, Spania sau Marea Britanie vor putea circula in Romania doar 90 zile pe an, termenul fiind calculat incepand de la emiterea actului de vanzare-cumparare a masinii. Potrivit sefului Politiei Rutiere Romane, Lucian Dinita, avem in prezent 45.000 autovehicule inregistrate in alte state, dintre care aproape jumatate – 19.800 – in Bulgaria. Noile prevederi apar in Legea pentru modificarea si completarea OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobata, marti, de Guvern si trimisa Parlamentului spre adoptare in procedura de urgenta.
Prin noul act normativ se transpun in legislatia nationala unele prevederi ale Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere.
Lucian Dinita, comisar-sef al Politiei Romane, a oferit explicatii, dupa incheierea sedintei Executivului, asupra noilor reglementari introduce in Codul rutier. Una dintre ele se refera la obligativitatea inmatricularii in Romania a masinilor proprietate a cetatenilor romani. Decizia a fost luata pentru a evita cazurile in care, prin inmatricularea masinilor in alte state, este evitata plata in Romania a taxei de inmatriculare.
“Autovehiculele si remorcile inmatriculate in alte state, detinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul, resedinta ori rezidenta normala in Romania, vor putea circula pe drumurile publice pentru o perioada de maximum 90 de zile de la data dobandirii titlului de vanzare-cumparare, intr-un an calendaristic”, a anuntat Lucian Dinita.
Amenzi intre 560 – 1.420 lei
Dupa cele 90 de zile incepand de la data incheierii contractului de vanzare-cumparare a autovehiculului, vor fi retinute certificatul de inmatriculare si placutele de inmatriculare, iar proprietarilor autovehiculelor le vor fi aplicate amenzi. Cuantumul acestora este intre 560 si 1.420 lei, in functie de gravitatea contraventiei.
Comisarul sef Lucian Dinita a precizat ca, prin introducerea acestor reglementari, nu se pune problema unor discriminari, intrucat proprietarii au dreptul de a-si inscrie autovehiculelor in statul in care au rezidenta.
Actele de inregistrare, obligatoriu la control
Potrivit sefului Politiei Romane, in Romania circula in prezent aproximativ 19.800 masini inmatriculate in Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule inregistrate in alte state, incluzand Italia, Spania, Marea Britanie.
O alta prevedere a actului normativ mentioneaza ca persoanele cu domiciliul in Romania, care conduc pe drumurile publice un vehicul inmatriculat in alt stat, vor avea obligatia de a prezenta, la cererea politistului rutier, pe langa documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, urmatoarele acte:
* documentul de inmatriculare ori de inregistrare a vehiculului condus
* documentele referitoare la bunurile transportate
* un document doveditor al titlului cu care este detinut vehiculul; acest document va fi insotit de traducerea in limba romana, in original, efectuata de catre un traducator autorizat a carui semnatura a fost legalizata.
Mopedele si triciclurile intra in categoria masinilor
Totodata, proiectul de lege aprobat de Executiv propune introducerea mopedelelor si triciclurilor in categoria autovehiculelor, iar pentru conducerea acestora devine obligatorie detinerea unui permis de conducere corespunzator, incepand cu data de 19 ianuarie 2013.
Control medical periodic
O alta prevedere inclusa in proiectul actului normativ introduce obligativitatea efectuarii controlului medical periodic, ori de cate ori se solicita eliberarea unui permis de conducere cu o noua perioada de valabilitate.
Dupa aprobarea actului normativ de catre Parlament, acesta va intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, urmand ca intr-un termen de inca 30 de zile sa fie elaborate procedurile de aplicare a acestor reglementari.
Aspectele vizand obligativitatea controlului medical periodic se aplica de la intrarea in vigoare a actului normativ, iar celelalte reglementari vor intra in vigoare incepand cu data de 19 ianuarie 2013.
Magda SEVERIN