Inițial, îmi propusesem să abordez subiecte legate de război, de COVID, dar mi-am schimbat opțiunea, gândindu-mă, că de fapt, ne confruntăm cu crize, mai mici sau mai mari, în fiecare zi, atât în plan personal, cât și profesional. Așa că haideți să vorbim despre viață, despre comunicare și despre cum să facem să ne păstrăm calmul, în momentele de criză.
Atunci când vorbim despre crize, vorbim despre sensuri. Noi, oamenii, suntem niște mitraliere de sens, iar o criză este o situație în care nu mai găsim sensul, iar lucrurile nu se mai așază. De aceea, în criză, trebuie să îi asiguri pe oameni că există un sens. Trebuie să comunici în așa fel încât ei să vadă sensul. Acest lucru înseamnă că, în criză, nu trebuie să ții totul ascuns, crezând că așa nu îi sperii pe cei din jurul tău. Dimpotrivă, abia atunci îi sperii foarte tare.
Cum reacționăm la criză?
Înainte de orice, ar trebui să înțelegem ce sunt aceste sensuri. Sensurile sunt ca o prăjitură Doboș, cu mai multe straturi: cel cosmic (cine a creat lumea, de ce…), unul mare (cine suntem și ce suntem noi) și unul situațional, unde se poate naște criza.
În fiecare situație în parte, înainte de orice, simțim ceva și abia apoi mintea creează o explicație, care generează criza. Deci, atunci când ne confruntăm cu așa ceva, înainte de a comunica, trebuie să ne gândim dacă nu cumva vorbesc temerile pe care le avem, nu rațiunea. Dacă vorbesc fricile noastre, ceea ce spunem îi va panica pe toți.
Într-o criză, niciodată nu poți să vorbești prea puțin ci întotdeauna trebuie să vorbești mult. O comunicare bună este cea în care acceptăm ceea ce simțim și gândim și asta le spunem și celorlalți.
Un grad înalt de transparență
Pentru că am pomenit la început despre război și pandemie, probabil că tot acest context, la care se adaugă o serie de probleme specifice sectorului, a avut un impact enorm și asupra companiilor de transport, nu puține trecând prin situații dificile. Dacă acesta este cazul, este mai bine să le spunem angajaților deschis, dar că există și soluții la care ne gândim și la care lucrăm. Să le spunem că suntem la fel de interesați să ieșim la lumină ca și ei. Pentru că românilor, la modul general, le e frică de viitor, trebuie să îi asigurăm pe angajații noștri, într-o situație de criză, că acest viitor încă există.
De asemenea, în criză trebuie să ascultăm mai mult. Oamenii din ziua de astăzi nu sunt nevorbiți, ci neascultați.
Trei tipologii de gândire
Pentru a comunica eficient, trebuie să avem în vedere faptul că există trei tipologii de gândire: religioasă, spirituală și magică. Persoanele cu gândire religioasă cred într-o forță exterioară, divină sau ideologică. În criză, acestora trebuie să le preiau problemele asupra mea. Cei cu gândire spirituală lasă lucrurile să treacă și cred că dacă, fac ce trebuie, o să fie bine. Atunci, când comunicăm cu acest gen de oameni, trebuie să le ofer modele și repere. Magicii schimbă realitatea prin eforturi proprii. Aceștia vor crea strategie.
Acestea sunt, însă, trei tipologii didactice, în general întâlnindu-se trăsături ale celor trei tipologii în fiecare dintre noi, deși este posibil ca una să fie dominantă. Acest lucru înseamnă că, atunci când ne creăm planul de comunicare, va trebui să facem un mix între cele trei tipologii și să ne structurăm mesajul încât să ne adresăm tuturor celor trei laturi.
Rezistență la schimbare
Așa cum am spus, criza apare când nu mai există sensuri, ceea ce înseamnă că ordinea, așa cum am cunoscut-o până acum, s-a schimbat. În cazul unei schimbări, rezistența apare pentru că oamenii se tem să iasă din ceea ce știu deja. Orice schimbare reprezintă, astfel, o criză. De aceea, în project management, important e să creăm rutine noi, iar oamenii trebuie să știe ce fac. Societatea e obsesiv-compulsivă și așa suntem cu toții. Ritualurile sociale, în general, sunt cele care țin mai mulți oameni la un loc.
În criză, trebuie să recreăm rutina, să îi asigurăm pe oameni că știu ce o să se întâmple în etapa următoare.
În concluzie, în criză, important este să restructurezi rutinele, comunicând deschis, admițând că nu știm anumite lucruri. Nimic nu este mai elegant decât să știi ce nu știi, iar acest lucru trebuie să îl comunicăm în criză, în mod fundamental. Trebuie să comunicăm mult, să îi ascultăm pe ceilalți și să le luăm temerile în serios. Nu trebuie să le minimizăm, ci să ascultăm și să reconstruim.
Marius DUMITRENCO-KELLER
trainer și psihoterapeut
