VW AMAROK: Mai bun, la toate capitolele

După o îndelungă așteptare, în care s-a vorbit mult despre noul Volkswagen Amarok, acesta a fost, în sfârșit, lansat. Constructorul anunță un pick-up îmbunătățit la toate capitolele, față de generația anterioară, și un concurent de luat în seamă în segmentul premium. Noul vehicul va intra pe piețe la finalul anului.

Volkswagen Vehicule Comerciale (VWCV) au lansat acest pick-up ca un vehicul multifuncțional, capabil de performanțe ridicate, atât pe asfalt, cât și în regim off-road. Proiectat și conceput în Germania și Australia, noul Amarok este produs în Africa de Sud și este anunțat ca un pick-up premium pentru Australia și Noua Zeelandă, numeroase țări din Africa, Orientul Mijlociu și Europa. VWCV au vândut peste 830.000 de unități ale primei generații, pe tot mapamondul.

Acum, a sosit cea de a doua generație, complet nouă din punct de vedere al designului, producătorul spunând despre Amarok că „a devenit mai mare, mai puternic, mai atletic și mai carismatic”. „Pentru noua generație, am modificat semnificativ designul arhetipal al lui Amarok. Acum, este, fără ambiguitate, mai expresiv și chiar mai impresionant”, spune Albert Kirzinger, șeful de design la Volkswagen Vehicule Comerciale. O declarație în sine este noua parte frontală a pick-up-ului, care se diferențiază în variantele de specificații Amarok, Life și Style, precum și versiunile de top PanAmericana (stil off-road) și Aventura (stil exclusiv). Din lateral, roțile cu jante de aliaj 21 de inch, încadrate de impunătoarele pasaje ale aripilor, emană putere. Noul Amarok este disponibil atât în varianta SingleCab (două uși), cât și DoubleCab (cu patru uși).

Încordat

Noul Amarok vine cu peste 20 de noi sisteme de asistență a șoferului, servicii mobile online, motoare extrem de eficiente, ce livrează mult cuplu, două tehnologii de tracțiune integrală, accesorii personalizate și ADN-ul bine definit al designului Volkswagen. Noul Amarok are, acum, o lungime de 5.350 de milimetri, cu 96 mm mai lung decât predecesorul său. De asemenea, și ampatamentul este mai lung cu 173 mm, ajungând la 3.270 mm, fapt ce oferă mai mult spațiu, în special pe al doilea rând de scaune al cabinei duble. Rezultatul: proporții mai bine definite și abilități off-road îmbunătățite, datorită unghiurilor de apropiere mai bune. Capacitățile pe teren accidentat ale lui Amarok, care va avea tracțiune integrală standard pe multe piețe, sunt, de asemenea, îmbunătățite de adâncimea de vad mult mai mare pentru conducerea prin apă. Anterior, era 500 mm, acum este 800 mm.

Interior de calitate

Interiorul, digitalizat, a fost configurat într-un mod funcțional și cu note de înaltă calitate. Spectrul de unități de afișare este alcătuit din instrumente digitale de 8 inch („Digital Cockpit”, complet digital, și de 12 inch la Style și mai sus) și un ecran tactil sub formă de tabletă (de 10 inch; 12 pe Style și mai sus, în standard) pentru sistemul de infotainment. Alte caracteristici, cum ar fi sistemul de sunet Harman/Kardon – standard la Amarok PanAmericana și Aventura și opționale pentru alte echipări – se potrivesc bine în această scenă a detaliilor de înaltă calitate. Este un sistem audio folosit exclusiv în Amarok.

De asemenea, standard la PanAmericana și Aventura este panoul de instrumente cu aspect de piele și cusături elegante de contrast. Poziționarea premium a vehiculului este consolidată și de noile scaune, șoferul și pasagerul din față călătorind pe scaune cu design ergonomic, care în echipare superioară pot avea reglaj electric pe mai multe poziții. Partea din spate a DoubleCab oferă, de asemenea, destul de mult spațiu și confort pentru ca trei pasageri adulți să se bucure de călătorie. Scaunele versiunii Style au huse ArtVelours ca standard, în timp ce la PanAmericana și Aventura se utilizează piele de înaltă calitate.

Sarcină utilă de până la 1,16 t

Spațiul cargo este unul extrem de generos, indiferent pentru ce tip de cabină se optează. Așa cum a fost cazul modelului anterior, platforma de încărcare dintre pasajele roților are suficient spațiu pentru un europalet încărcat lateral. Versiunea SingleCab poate prelua chiar și doi paleți încărcați lateral. Încărcătura este legată prin inelele de pe platforma de marfă, care poate suporta fiecare o încărcătură de până la 500 de kilograme. În conformitate cu această capacitate de încărcare mare, sarcina utilă maximă a crescut de la 1 la 1,16 t. Spațiul cargo poate fi, de asemenea, asigurat, utilizând un capac acționat electric. Acesta poate fi deschis și închis din benă, din habitaclu sau prin telecomanda cheii vehiculului.

Motoare adaptate individual piețelor

Pentru noul Amarok, au fost dezvoltate patru motoare diesel (TDI) și un motor turbo pe benzină (TSI). Calitățile comune ale tuturor propulsoarelor sunt eficiența ridicată și cuplul generos. Pe piața africană, de exemplu, motorul de bază este un TDI de 2.0 l, cu 4 cilindri, care livrează 150 CP. Al doilea motor, ca putere, destinat multiplelor piețe mondiale, este un TDI de 2.0 l, cu 4 cilindri, care furnizează 170 CP. Al treilea și cel mai puternic 2.0 TDI de 4 cilindri este bi-turbo și dezvoltă 204 sau 209 CP, în funcție de piață. Motorul de top este un TDI V6 de 3.0 litri, cu 241 sau 250 CP, tot în funcție de piață. Un motor turbo pe benzină, de 2.3 litri și 302 CP, a fost proiectat special pentru piețele tradiționale de motoare pe benzină.

Transmisie automată nouă și sisteme 4MOTION

Începând cu versiunile de 209 CP, toate Amarok-urile vor avea în standard o nouă cutie de viteze automată, cu 10 trepte, acționată printr-un selector electronic. Pentru versiunea de 204 CP, această transmisie automată va fi disponibilă opțional. Noua cutie de viteze cu 10 trepte înlocuiește transmisia automată cu 8 trepte a modelului anterior. În plus, vor exista transmisii automate cu 6 trepte și cutii de viteze manuale cu 5 sau 6 trepte, pentru diverse motoare.

Pe multe piețe, Amarok va fi furnizat standard cu tracțiune integrală 4MOTION. În funcție de regiune și motor, vor exista două sisteme 4MOTION diferite: unul cu tracțiune integrală selectabilă și unul cu tracțiune integrală permanentă. Tehnologia sistemului de propulsie asigură faptul că și noul Amarok este capabil să stăpânească orice teren și, în funcție de versiunea motorului, poate tracta până la 3,5 t.

Peste 20 de noi sisteme de asistență

Sunt disponibile până la șase moduri de conducere diferite, ce ajută șoferul, pe suprafețe alunecoase sau pe terenuri dificile. Noul Amarok este mai ușor de condus și cu ajutorul sistemelor sale de asistență pentru șofer. Mai mult de 20 dintre aceste sisteme – de exemplu ACC+ Adaptive Cruise Control (citește indicatoarele rutiere în controlul automat al vitezei) și farurile IQ.Light (cu matrice LED) – sunt premiere pentru Amarok și fac vehiculul mai ușor de utilizat.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.