Euroins: Creștere masivă la CASCO

Conform celui mai recent raport al Autorității de Supraveghere Financiară, Euroins România se află pe primul loc în clasamentul companiilor de asigurări după primele brute subscrise pentru asigurări generale, în primul trimestru (T1) al anului 2022, cu o cotă de piață de 23,2%. 

Cea mai mare creștere a fost înregistrată la produsul CASCO, peste 800%, arătând o creștere clară a încrederii în companie. Alte produse care cresc de peste 3 ori sunt și asigurările de călătorie, de sănătate, de proprietate și de răspundere civilă (RCA).

Pe lângă raportul ASF, Euroins oferă indicatori cheie suplimentari ai datelor financiare îmbunătățite în Raportul T1 2022.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Tanja Blatnik, CEO Euroins Români: „Ne aflăm într-un proces accelerat și vizibil de transformare extrem de provocatoare, pe termen lung, pe care l-am început anul trecut odată cu schimbarea întregului consiliu de conducere al companiei de asigurări, continuând cu majorări semnificative de capital (peste 300 de milioane de lei) de la acționarii noștri și de asemenea de la BERD, care și-a arătat angajamentul de a continua să investească în această industrie. În ciuda provocărilor pe care piața asigurărilor din România ni le arată în fiecare zi, punem multă atenție și executăm activități operaționale pentru îndeplinirea unui plan de redresare foarte ambițios, pe care ni l-am asumat, fiind strict supravegheați de autorități. Rezultatele pozitive ale eforturilor noastre se pot observa deja în indicatorii noștri oficiali din zona de asigurări și de asemenea, în comportamentul pieței – plăți mai rapide, relații de încredere și transparente cu clienții și partenerii noștrii, scăderea numărului de reclamații. Rezultatele noastre au fost confirmate atât de cel mai recent raport oficial publicat pe 24 iunie de ASF, cât și de comunicatul de presă publicat de BERD pe 26 iunie 2022. Ambele documente oferă dovezi în cifre a performanței noastre din ultimul an și pot privi doar tendința pozitivă a viitoarei dezvoltări”.

Indicatori-cheie ai Euroins România – Raport T1

  • Vânzări Euroins în T1- consolidarea vizibilității asupra asigurărilor opționale și semne pozitive de stabilizare a poziției sale pe piața asigurărilor RCA

În primul trimestru au fost vândute 1,2 milioane de polițe din toate produsele de asigurare, față de 0,9 milioane anul trecut, ceea ce înseamnă că numărul clienților care au încredere în Euroins a crescut cu 36% în T1 2022 față de T1 2021. 

Cel mai mare procent de creștere s-a înregistrat în zona asigurărilor opționale – subscrierile sunt aici de trei ori mai mari decât anul trecut, rezultând o primă subscrisă de 55 milioane lei. Această creștere importantă a vânzărilor este determinată de concentrarea pe care compania o are pe diversificarea portofoliului de produse de asigurare și pe atenția acordată nevoilor în schimbare ale clienților săi. 

Cea mai mare creștere a fost înregistrată la produsul CASCO, peste 800%, arătând o creștere clară a încrederii în companie. Alte produse care cresc de peste 3 ori sunt și asigurările de călătorie, de sănătate, de proprietate și de răspundere civilă (RCA).

Conform raportului ASF, cota de piață a Euroins în RCA, în T1, a fost de 36%, crescând mai puțin decât concurenții săi după distribuirea clienților City Insurance. Evoluția actuală arată că, până la sfârșitul anului, Euroins va atinge o cotă de piață de RCA sub 30%. Acesta este un semn că piața asigurărilor se stabilizează într-o distribuție mai echilibrată a RCA, unde Euroins deține o poziție stabilă, în timp ce compania se concentrează și se dezvoltă mai ales pe zona de asigurări facultative, manifestând intenția serioasă de a-și echilibra portofoliul de produse.

  • Perioada de plată a daunelor materiale a fost redusă cu 86%

Evoluția perioadei de plată a daunelor materiale este un indicator îmbunătățit semnificativ. Perioada de plată de la data solicitării clienților până la data plății a fost redusă cu 86% (în T1 2022 plata medie a tuturor daunelor) în care nu au existat victime – este de doar 5 zile, după depunerea cererii de plată, comparativ în T1 2021, unde timpul mediu de plată a despăgubirilor a fost de 34,5 zile.

Un alt indicator important al îmbunătățirii proceselor interne este acela că numărul de reclamații, raportate de la an la an, se normalizează cu o scădere de 84% la mai puțin de 0,01% a tuturor reclamanților. Adică, mai puțin de 700 de reclamanți sau clienți din peste 40.000 de daune plătite și 1,2 milioane de polițe încheiate căutau răspunsuri mai detaliate prin reclamații în T1.

„Considerăm că toți clienții noștri trebuie să beneficieze de servicii de calitate la prețuri corecte, de aceea am decis să încheiem colaborări cu un număr tot mai mare de service-uri auto. Astfel, numărul contractelor cu atelierele de reparații auto a crescut de la 485 în T1 anul trecut, la 771 în T1 2022, o creștere de 59%.

Dar nu numai daunele materiale sunt cifre importante. Avem 411 milioane lei daune plătite în T1. Cea mai mare despăgubire plătită pentru o asigurare RCA a fost de 3,1 milioane de lei pentru un accident care a implicat ciocnirea unui autoturism cu un camion parcat și apoi un alt autoturism. 4 pasageri au murit și alți 5 au fost răniți. Astfel de plăți indică faptul că șoferii vinovați nu au doar responsabilitatea ciocnirii mașini după ce au provocat accidente grave, din moment ce plata unor prime de până în 800 de lei pentru RCA acoperă și despăgubirile pentru  cazuri atât de grave”, a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România.

  • Stabilitatea companiei este văzută și prin intermediul indicatorilor financiari

În cadrul unui plan de redresare și sub supravegherea strictă a ASF, mulți indicatori financiari au fost îmbunătățiți semnificativ deja în T1 2022.

„Singurul indicator care este foarte greu de influențat în cazul produsului RCA este frecvența și gravitatea accidentelor rutiere din România și din străinătate. Dar pentru a asigura acoperirea tuturor obligațiilor viitoare, care decurg din daune, rezervele tehnice ale Euroins, care sunt puse deoparte de companie, sunt mai mult decât duble față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 2,7 miliarde de lei. Acest lucru demonstrează angajamentul puternic al companiei de a crește încrederea în modelul său de afacere și produsele oferite. În plus, politica noului management de eficientizare a costurilor companiei se vede în datele oficiale, în scădere a costurilor cu 31% față de anul trecut”, a adăugat Tanja Blatnik, CEO Euroins România.

Euroins este de 28 de ani un pilon al industriei asigurărilor din România. Compania și-a pus vasta experiență și expertiză în slujba a peste 4 milioane de clienți de-a lungul timpului, care se bazează zilnic pe asigurările lor.

„Considerăm aceste date ca fiind responsabilitatea și obligația noastră de a oferi românilor cele mai bune servicii posibile pentru ca aceștia să vadă toate beneficiile asigurărilor și promitem că vom comunica constant și transparent progresele și realizările noastre. Cu această evoluție pozitivă suntem încrezători că putem contribui la un viitor mai sigur și mai puțin îngrijorător pentru români”, a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România.

Despre Euroins Insurance Group (EIG)

Euroins Insurance Group AD (EIG) este unul dintre cele mai importante grupuri de asigurări care operează în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Euroins Insurance Group oferă o gamă completă de produse de asigurare, deservește peste 4 milioane de clienți în 14 țări și are peste 3.000 de angajați. EIG face parte din Eurohold Bulgaria AD, un mare grup financiar și energetic care operează în regiune și activează în domeniul distribuției, furnizării și comerțului cu energie electrică, asigurări, leasing, vânzări de mașini, servicii de investiții și management al activelor. Eurohold este listată la Bursa de Valori din Bulgaria și Varșovia. În 2021, Eurohold a achiziționat prin unitatea sa Eastern European Electric Company subsidiarele companiei energetice cehe CEZ Group din Bulgaria, care au peste 3.000 de angajați și deservesc aproape 3 milioane de consumatori din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.