IN MEMORIAM. O viață… privită prin parbriz

Să fi fost prin anii 1990… și ceva…? Să fi fost doar ieri? Trece vremea ca vântul și poate că rareori ne mai amintim de cum a fost, atunci când a fost să înceapă…

Cristian Sandu, psiholog principal, consultant siguranță rutieră: „Cunoașterea de sine, de fapt, analiza realistă a capacităților psihice implicate în conducerea auto este baza de la care putem să formăm și apoi să folosim în trafic comportamente defensive și preventive.”

Eu îmi amintesc, uneori. Din păcate, mult prea rar… și din motive mult prea dureroase, pe care nu ni le-am fi dorit niciodată. Și pe care nu ni le-am fi imaginat că vor veni atât de curând.

Transporturile românești adevărate au început atunci, în anii nouăzeci și ceva. Presa românească de transporturi a început tot atunci, în anii nouăzeci și ceva. Și, mai ales, psihologia românească, cu precădere cea în transporturi, a început atunci, în anii nouăzeci și ceva. Mulți zâmbesc nostalgic, cei care încă mai sărută asfaltul sub cauciucuri, și după 30 de ani. Alții, suflete dedicate „Vieții văzute sub parbriz”, au ars ca niște lumânări, până la capăt, pentru a lumina drumurile celor cu „motorină în sânge”. Fără niciun compromis. Iar noi, cronicarii… ne aflăm aici să vărsăm o lacrimă uneori, alteori să zâmbim, dar întotdeauna spre neuitare, atunci când putem să o facem.

Suprafața necartografiată a Lunii

Pe Domnul Cristian Sandu l-am cunoscut atunci, în anii nouăzeci și ceva. Abia învățam ABC-ul transporturilor (la care încă mai studiez și astăzi), iar subiectul psihologiei, mai ales a celei aplicate, mi se părea ca suprafața necartografiată a Lunii. Fascinant, dar aproape de propriile mele limite, destul de puțin șlefuite într-un Liceu Pedagogic care, totuși, îmi conferise avantajul de a trece măcar tangențial pe lângă subiect. Testele psihologice prin care trecusem și eu, ca șofer amator, la momentul respectiv, într-o obscură școală de cartier, fuseseră doar o ștampilă pe o hârtie.

Reporterul din mine, alături de psihologul Cristian Sandu, de la Centrul de Psihologie Aplicată al UNTRR, au realizat, la momentul respectiv, pentru o începătoare presă a transporturilor, primul „undercover” psihologic românesc „pe bune”. Pe care l-am picat cu brio, tot „pe bune”. Testul meu a arătat că sunt bună de șofer de autoturism, dar mult prea „moale” pentru războiul sutelor de cai putere și de tone purtătoare ale pâinii noastre, cea de zi cu zi.

Fără dioptrii…

Iar acesta a fost doar începutul… așa cum spunea Humphrey Bogart, în Casablanca, „al unei frumoase prietenii”. Aceea dintre Cristian Sandu și presa de transporturi din România. Nu. De fapt, mai mult decât atât, aceea dintre Cristian Sandu și noi. Transportatorii… și cronicarii din slujba cailor putere.

Treizeci de ani de înțelegere, sfaturi, educație, răspunsuri, ba chiar și întrebări pe care niciodată nu și le-a pus nimeni până la „Viața văzută prin parbriz”. Treizeci de ani în care Domnul Cristian Sandu ne-a pus „dioptrii” la ochelarii prin care ne uitam la labirinturile sufletului de șofer, fără a ști de unde să apucăm firul Ariadnei. Treizeci de ani care ne-au îmbogățit experiențele, cunoștințele și sufletul.

Ne-am despărțit, de curând, de Domnul Cristian Sandu… A plecat… poate pentru că ne-a regăsit suficient de maturi să privim prin parbriz fără dioptrii… sfătuindu-ne, totuși, să nu ne oprim din efortul de „a ne cunoaște pe noi înșine”. Sau poate pentru că, acolo unde s-a decis să meargă, este nevoie, încă, de… „conducere defensivă”.

Vă mulțumim și vă dorim Drum în Lumină!

Raluca MIHĂILESCU

și prietenii de la ZIUA CARGO

redactie@ziuacargo.ro

„Întotdeauna, șoferul conduce mașina. Tehnologiile moderne cu care sunt dotate, în prezent, vehiculele, atât cele de marfă, cât și cele destinate transportului de persoane, pot să îl ajute să surmonteze eventualele vulnerabilități, dar în niciun caz nu îl pot înlocui. Posibilitatea de a cunoaște și de a înțelege șoferul este modalitatea esențială prin care se poate gestiona activitatea acestuia, implicit eficientizarea firmei, prin reducerea costurilor și, nu în ultimul rând, prin creșterea siguranței rutiere.” (VIAȚA VĂZUTĂ PRIN PARBRIZ. Știm cum să ne cunoaștem șoferii? – ZIUA CARGO, septembrie 2019)

„Ce pot face transportatorii, cum pot gestiona situația COVID-19 pentru ameliorarea consecințelor psihice ale pandemiei la șoferi în general și la șoferii de TIR în special? În primul rând transportatorii trebuie să crească moralul angajaților, astfel încât panica să nu influențeze activitatea acestora, să păstreze calmul șoferilor. Discuțiile, deci o atitudine deschisă față de problemele pe care le întâmpină împreună, manager și angajat, în acest moment, dar și căutarea soluțiilor pot crește încrederea. Astfel, șoferul poate să treacă mai ușor peste această perioadă, tocmai pentru că vede că angajatorului îi pasă de el, că are încredere în activitatea sa. Prin această abordare, transportatorul (mai ales în actuala criză de șoferi, care nu s-a redus datorită pandemiei) poate să își țină aproape șoferii chiar dacă îi trimite în șomaj tehnic, evitând și ca aceștia, din cauza fricii de contaminare, să refuze cursele sau chiar să părăsească firma. Cei care dețin sau conduc companii de transport sunt, și ei, oameni și pandemia de coronavirus îi afectează la fel ca pe șoferi.” (VIAȚA VĂZUTĂ PRIN PARBRIZ. Consecințe psihice ale pandemiei, la șoferii de TIR – ZIUA CARGO, aprilie 2020)

„Comunicarea între șofer și dispecer reprezintă elementul fundamental pentru o relație pozitivă. O comunicare clară, transparentă va face ca partenerii să înțeleagă mai bine care sunt problemele cu care se pot confrunta în timpul cursei și îi va ajuta să relaționeze pozitiv și să acționeze rapid, eficient.

Referindu-ne la comportamentul comunicațional al șoferului, trebuie precizat că acesta, în nicio situație (așa cum se mai întâmplă…), nu trebuie să se certe cu dispecerul. Prin ridicarea tonului, printr-o atitudine verbală agresivă, șoferul nu obține altceva decât o creștere a tensiunii.

La rândul său, dispecerul trebuie să înțeleagă și starea de stres în care se poate afla șoferul. Este posibil ca, în acel moment, să nu găsească adresa beneficiarului, sau să se confrunte cu diverse probleme la încărcare/descărcare, probleme ce trebuie rezolvate în timp util, iar prin calm și, mai ales, prin comunicarea unor informații clare, dispecerul poate să ajute la detensionarea situației.” (VIAȚA VĂZUTĂ PRIN PARBRIZ. Relația șofer-dispecer – ZIUA CARGO, august 2020)

„Instalarea oboselii este greu controlabilă, realizându-se pe nesimțite. Cât poate duce la volan fără să obosească, care sunt consecințele în timp dacă nu evită excesele și se instalează oboseala cronică, mai nou denumită sindromul Burnout (o afecțiune complexă, asociată cu epuizarea mentală, fizică și emoțională), iată întrebări pe care șoferul trebuie să și le pună, analizându-și singur propriile stări fiziologice și psihice.” (CONDUCEREA DEFENSIVĂ. Cunoaște-te pe tine însuți. Cât putem duce? – ZIUA CARGO, februarie 2022)

„O metodă simplă de reducere a agresivității la volan este de a căuta și dezvolta comportamente alternative la comportamentul agresiv.(…) Un șofer care își controlează emoțiile și, mai ales, reacțiile agresive va evita să provoace sau să răspundă situațiilor conflictuale din trafic.” (CONDUCEREA DEFENSIVĂ. Cunoaște-te pe tine însuți. Cel mai tare din parcare! – ZIUA CARGO, aprilie 2022)

Cristian Sandu

Activitate profesională

1975-1998 – Psiholog în cadrul Laboratorului de Examinări Psihologice Auto București din cadrul Ministerului Transporturilor

1992-1998 – Șef adjunct al Laboratorului de Examinări Psihologice Auto București din cadrul Ministerului Transporturilor

1998-2007 – Director al Centrului de Psihologie Aplicată din cadrul Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România

2007-2022 – Cabinet individual de psihologie

Activitate profesională complementară

2019 -2018 – consultanță pentru realizarea de acțiuni și materiale pentru site GRSP-Romania

2018 – invitat în calitate de psiholog expert în cadrul Comisiei tehnice a CISR – tema: modificarea legislației privind autovehiculele cu volanul pe dreapta

2016-2022 – colaborator site T-Times al UNTRR – redactare și realizare de articole pe teme de siguranță și educație rutieră

2015-2022 – colaborator site „Educație rutieră – copilul de azi, șoferul de mâine” al UNTRR – realizarea de articole cu tematica de educație rutieră

2013-2022 – colaborator revista ZIUA CARGO – rubricile „Viața văzută prin parbriz” și „Conducerea defensivă”, articole de consultanță pentru transportatori și conducători auto

2013-2022 – participant la mesele rotunde organizate de revista ZIUA CARGO pe problematică rutieră

2008-2022 – secretar general al Asociației Psihologilor din Transporturi, Muncă și Servicii din România

2004-2022– traininguri pentru formarea psihologilor din domeniul psihologiei  transporturilor, psihologiei muncii și organizațională

2000-2022 – materiale media cu tematică de siguranță și educație rutieră (TVR și Radio Romania Actualități)

2001-2005 – președinte al Asociației Serviciilor de Psihologie Rutieră din România

2005-2008 – prim vice președinte al Asociației Psihologilor din Transporturi

2006 – training cu inspectorii de trafic ARR la nivel național

1984-1988 – membru al comisiei medicale si psihologice din cadrul Automobil Clubului Român.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.