„Transportator! Cu un spectru mai larg de activitate.” A fost răspunsul pe care mi l-a dat, fără ezitare, Dan Ananovici, directorul executiv Vectra Internațional, după inaugurarea oficială a depozitului clasa A, de 10.000 mp, de lângă Brașov.
Ideea de a investi într-un depozit a apărut în urmă cu 4-5 ani, ca o dezvoltare organică a activității de transport, care reprezintă core-businessul Vectra Internațional.
„La baza deciziei, a stat colaborarea cu producători din zona Brașovului, care caută tot timpul un pic mai mult decât transportul de marfă. Își doresc un furnizor care să le gestioneze inclusiv aprovizionarea, astfel încât să primească marfa just-in-time, în funcție de planificarea producției”, a explicat directorul companiei, precizând că, în prezent, Vectra Internațional asigură transportul materialelor în noul centru logistic, unde sunt recepționate și stocate, pentru ca, în funcție de necesitățile clientului, să poată fi organizate shuttle-uri de 4-5 ori pe zi. „Sunt clienți unde am realizat, deja, interconectarea la nivelul ERP, astfel încât avem acces, în timp real, la informații privind planul de producție, avizările și distribuirea de materiale făcându-se în funcție de necesarul lor.”
Un act de curaj?
Pentru cărăușul de la poalele Tâmpei, lucrurile par să urmeze un plan bine conturat. Dar a demara o investiție de mai multe milioane de euro într-o perioadă de lockdown cauzată de pandemie, în care lucrurile păreau că au înghețat, iar industria auto, principalul client al companiei, se afla într-o situație de criză, nu pare deloc simplu. A fost un act de curaj?
„A fost și curaj”, recunoaște Liliana Butuza, proprietarul companiei. „Poate că alții ar fi așteptat să vadă ce se mai întâmplă. Vectra Internațional a și riscat, dar riscul a fost unul calculat, de aceea, în final, a fost o decizie câștigătoare. Proiectul a fost gata în martie 2021, iar, acum, depozitul este plin în proporție de 70%, în condițiile în care unele proiecte sunt în faza incipientă, de ramp-up.”
Suprafața depozitului este acoperită, în acest moment, în proporție de 75%, de rafturi, ceea ce oferă flexibilitate din punctul de vedere al spațiului. „De asemenea, dispune de un spațiu amplasat la mezanin, încă neutilizat, unde ne gândim să depozităm mărfuri de valoare, accesul fiind suplimentar restricționat față de depozit, în condițiile în care toată zona este supravegheată cu camere video.”
Depozit…
Concret, depozitul Vectra Internațional are o amprentă la sol de 10.600 mp și o înălțime utilă de 10 m, capacitatea de depozitare la raft fiind de aproximativ 17.000 de europaleți. Se utilizează echipamente VNA, care dis pun de sistem man-up, ceea ce permite stivuitoristului să ajungă la o înălțime de 10 m, pentru a se asigura că marfa este amplasată corect. „Avem 30 de rânduri de rafturi, utilizând parțial și plase pe polițe, care suportă până la 1.000 kg, ceea ce ne permite să depozităm și jumătăți de europalet, utilizate de o parte din clienții noștri.”
… urmează autobaza…
Pentru a aduce transportul lângă depozit, următorul pas constă în realizarea autobazei. „În următoarea etapă, ne vom muta cu totul acolo, iar autobaza se află în stadiul final de proiect. Pe lângă parcarea de camioane, o să fie și un atelier cu zece porți, care va fi acreditat atât de RAR, cât și de Volvo, prin ci palul nostru furnizor de camioane. Nu intenționăm să lucrăm pentru terți, deși avem planificată și o linie ITP. Ne propunem să demarăm construcția undeva la sfârșitul lunii septembrie, pentru ca, în februarie-martie 2023, să fie finalizată.”, a mai menționat directorul executiv Vectra Internațional. Compania are, în acest moment, un parc de 140 de capete tractor și 170 de semiremorci, la care se adaugă divizia de 45 de vanuri și prelate pentru transportul expres.
… și încă un depozit
Dar lucrurile nu se opresc aici. Următorul modul de depozitare, care va fi construit după finalizarea autobazei, vizavi de actualul depozit, este prins în strategia de dezvoltare a Vectra Internațional. „Dacă vrei să fidelizezi un client, trebuie să îi oferi mai mult decât transportul de la A la B. Noi o facem, astăzi!”, a concluzionat Liliana Butuza.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro