Horváth: 3 din 4 companii se așteaptă la creșterea vânzărilor, în 2022 și 2023

Trei din patru companii din lume se așteaptă să înregistreze vânzări în creștere, atât în 2022, cât și în 2023, relevă studiul „CxO Priorities 2022”, elaborat de compania de consultanță în management Horváth, cu experiență internațională de peste 40 de ani, prezentă din 2005 pe piața locală.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Kurt Weber, managing director Horváth România
  • Deși sunt atenți la multiplele riscuri și crize suprapuse, majoritatea respondenților din studiul „CxO Priorities 2022” se așteaptau la creșterea vânzărilor în 2022 vs. 2021 (72%), respectiv în 2023 față de anul în curs (79%), datorită faptului că au reușit să transfere costurile ridicate în prețurile finale, achitate de consumatori.
  • În privința României, optimismul este și mai accentuat: 80% dintre companii așteaptă vânzări sporite în 2022, respectiv 93% au o așteptare similară pentru 2023.
  • Studiul Horváth a identificat 13 priorități strategice pentru executivii de top din 17 țări și 10 industrii, pe primele locuri aflându-se (1) transformarea digitală, (2) securitatea cibernetică și (3) sustenabilitatea ecologică.
  • Din răspunsurile executivilor a reieșit că securizarea rezultatelor financiare este o preocupare majoră în această perioadă.

Așteptarea se bazează pe faptul că aproape trei sferturi dintre companii au reușit să transfere costurile ridicate în prețurile finale ale produselor și serviciilor. În cazul României, optimismul depășește media rezultată din studiu, în condițiile în care 80% dintre companii estimează că vor avea vânzări sporite în 2022, respectiv 93% au o așteptare similară pentru 2023.

Securizarea rezultatelor financiare, în condițiile multiplelor riscuri economice și crize suprapuse, alături de răspunsul la amenințările de securitate cibernetică și concentrarea asupra proceselor de transformare digitală a business-urilor au reieșit drept principalele preocupări (key findings), în actuala perioadă, pe care le împărtășesc executivii de top din 17 țări, inclusiv 15 respondenți din România, potrivit studiului.

Transformarea digitală este, pentru al treilea an consecutiv, o preocupare prioritară pentru managerii companiilor, în timp ce securitatea cibernetică intră pentru prima oară în topul preocupărilor.

La nivelul inițiativelor strategice, menite să asigure creștere pe termen mediu și lung, transformarea digitală se află, din nou, pe primul loc, urmată de obiective care țin de cybersecurity, iar locul al treilea este ocupat de orientarea business-ului către sustenabilitate ecologică.

În privința situației la zi (Course of Business), România împărtășește provocările altor state, dar cu anumite particularități. De exemplu, impactul invadării Ucrainei de către Rusia nu a afectat companiile românești în aceeași măsură precum pe cele din alte țări: pierderea accesului la piața rusă și închiderea fabricilor unor furnizori a afectat 25% dintre companiile care au participat la studiu, dar impactul a fost de numai 7% pentru companiile românești.

În schimb, în privința creșterii costurilor din ultimul an, media pentru toate industriile, rezultată din studiu, a fost de 15,2%, în timp ce creșterea a fost mai puternică (24%) pentru firmele românești. De asemenea, în timp ce 72,7% dintre companiile participante la studiu reușesc să-și transfere creșterile de costuri în prețurile percepute clienților finali, în România, doar 60,4% pot face acest lucru.

În ceea ce privește obiectivele strategice (Strategic Priorities) ale executivilor, topul celor din România diferă de cel agregat la nivelul celor 17 țări. Transformarea digitală coboară pe locul al doilea, iar securitatea cibernetică – pe al treilea, iar primul loc este luat de preocuparea pentru motivarea angajaților și noile modele de organizare a muncii. Astfel, obiective legate de noua organizare a muncii, necesarul de noi competențe în companie, modalități de muncă flexibile, bunăstarea angajaților, employer branding etc. sunt văzute drept priorități de prim rang pentru executivii români.

Pe de altă parte, locul 3 între prioritățile rezultate la nivel global din studiul „CxO Priorities 2022” (orientarea business-ului pentru către sustenabilitate ecologică) coboară pe locul al șaselea între prioritățile managerilor de companii din România. La nivel internațional, 70% dintre companii și-au asumat un target clar de reducere a emisiilor de CO2, în timp ce numai 30% dintre firmele românești și-au stabilit obiective similare.

„Un studiu de amploarea ‘CxO 2022’ ne permite să facem o radiografie cât mai exactă a provocărilor care îi preocupă pe executivii de top și să surprindem soluțiile la care apelează pentru a parcurge această perioadă, complicată pe multiple planuri. Este un instrument util atât pentru noi, ca echipă specializată în consultanța de management la cel mai înalt nivel, cât și pentru clienții noștri și oricine dorește să anticipeze viitorul, măcar parțial, dincolo de numeroasele incertitudini care ne stau înainte. Cu ușoare diferențe, mediul de business din România împărtășește aceleași preocupări și își setează aceleași obiective strategice precum companiile din alte state, cu economii mai dezvoltate. Mă bucur să constat că, și pentru managerii români, transformarea digitală este văzută drept o prioritate de top, care va transforma companiile la nivel de eficiență, dar va contribui și la atingerea unor obiective legate de sustenabilitate”, consideră Kurt Weber, managing director Horváth România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.