Curățenie ireproșabilă (în birou, service și camioane), atmosferă plăcută, atenție la imagine și o familie unită. Wheels Spedition ne reamintește de puterea firmelor de familie, capacitatea acestora de a depăși dificultățile și a menține o productivitate ridicată într-o echipă restrânsă și, poate cel mai important, bucuria de construi, de a dezvolta afacerea, de la an la an.
Compania a fost înființată în anul 2000 și, încă de la început, s-a remarcat prin grija pentru imagine. La acea vreme (în mare măsură și astăzi este la fel), în cazul celor mai multe firme de transport, numele proprietarului era prins în denumirea companiei.
„Un prieten s-a ocupat de imaginea firmei, încă de la început. I-am solicitat un nume care să fie deosebit de majoritatea, care, totodată, să aibă semnificație și în alte limbi. Astfel a apărut numele de Wheels Spedition – transport pe roți. Apoi am decis să folosim ca logo – «noi punem marfa în mișcare»”, a arătat Marian Gheorghe, directorul general și proprietarul companiei.
Sigur, un nume atât de „neromânesc” poate provoca neînțelegeri și întrebări, însă nici avantajele nu lipsesc. „Odată ce am început activitatea – obținerea actelor, colaborarea cu băncile etc. – toată lumea a fost încurcată de numele societății. Ne întrebau ce înseamnă și cum se scrie… În același timp, în străinătate, a apărut percepția că firma este una austriacă și, în general, imaginea în piață a fost una favorabilă”, a explicat Marian Gheorghe.
Inițial, compania a operat cu vehicule de 7,5 t, iar, atunci când s-a decis trecerea la camioane mari, s-a avut în vedere crearea unei imagini personalizate pentru vehicule.
„Am considerat necesar să avem un camion cu o imagine Wheels și am decis să începem drumul cu Volvo. Inițial, am fost atrași de culoarea verde, însă erau și alte companii care o foloseau deja. Am ales culoarea portocaliu, aceasta fiind culoarea de lansare a Volvo FH12, la acel moment. A urmat semiremorca – inițial s-a dorit a fi albă, însă ne-am dat seama că este o culoare pretențioasă. Astfel, am decis să mergem pe un alb-unt, prelata primind și un design în formă de coadă de rândunică. Imaginea a fost completată de alte elemente de design, un exemplu fiind proiectoarele. Am dorit ca firma să imprime o imagine plăcută. Țin foarte mult la design, curățenie… aspecte care se reflectă și în relația cu șoferii”, a explicat Marian Gheorghe.
Primele camioane de 40 t au fost achiziționate în 2004 și, pentru a răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de clienți, s-a mers pe configurații mega.
La acel moment, Wheels Spedition avea, deja, un parc de peste 20 de camionete de 7,5 t. „Transportam textile și mărfuri alimentare, în special pe relația cu Țările de Jos. În mare măsură, am crescut împreună cu Dr. Oetker, într-un parteneriat benefic ambelor părți. Inițial apariția camioanelor mari a însemnat angajarea unor șoferi noi, însă ulterior a devenit un prilej de promovare pentru șoferii de pe camionete, care își doreau să treacă pe camioanele mari, unde veniturile erau superioare”, a arătat directorul general Wheels Spedition.
Bineînțeles, dezvoltarea flotei de camioane a adus dificultățile inerente legate de autorizații. Astfel, compania a utilizat foarte mult trenul.
„Am început să lucrăm cu Renault și am crescut repede, achiziționând aproximativ cinci camioane în fiecare an. Însă cea mai importantă perioadă de dezvoltare a început după 2007 și chiar 2008, la debutul crizei. Wheels Spedition nu a simțit criza. Am avut permanent comenzi și nu exista problema șoferilor, care ne afectează atât de puternic, în această perioadă”, a explicat Marian Gheorghe.
Șoferii dau ritmul dezvoltării
Astăzi, firmele de transport trebuie să-și ajusteze activitatea și în funcție de condițiile impuse de șoferi. Alături de pretențiile financiare, este vorba, în general, de a le asigura mai mult timp petrecut acasă și un program predictibil.
„La începutul anilor 2000, șoferii erau puternic motivați de șansa de a avea venituri mari, care să le permită să își întrețină familia. Avem și astăzi șoferi care și-au întemeiat familii sănătoase, cu copii bine crescuți, educați, unii chiar cu studii în străinătate. A fost o generație de șoferi stabili, împreună cu care am depășit toate momentele dificile. Astăzi, noua generație are alte principii”, a comentat Marian Gheorghe.
Sunt și avantaje. De exemplu, șoferii tineri sunt mai dispuși să utilizeze noile dotări ale camioanelor moderne, în timp ce șoferii vechi se adaptează mai greu. „Trebuie să te adaptezi atât la noile generații de angajați, cât și la noile tehnologii. În caz contrar, firmele de transport dispar”, a completat directorul general Wheels Spedition.
Astăzi, compania are o flotă de 70 de camioane (ansambluri) și 10 camionete și peste 90 de angajați.
Iar dezvoltarea continuă… și cu ajutorul noii generații, pentru că, la Wheels Spedition, nu vedem un clasic schimb de generații, ci o conlucrare, care asigură o adaptare rapidă la noile realități ale pieței, fără a pierde principiile care au stat baza înființării și evoluției companiei.
Alexandru Gheorghe este fiul proprietarului Wheels Spedition și, în ultimii ani, s-a implicat activ în administrarea companiei.
„Ne dorim să creștem, în continuare, încet și sigur. Iar, astăzi, principalul motiv care înfrânează dezvoltarea este legat de lipsa șoferilor. Au apărut firme mari, în județul Argeș, cu flote care au crescut rapid și de aici a apărut o presiune suplimentară, în piața muncii. Totodată, schimbarea vârstei minime de obținere a permisului pentru camion de la 18 la 21 de ani a avut un impact puternic negativ. La toate acestea, se adaugă și numărul mare de șoferi care au ieșit la pensie”, a afirmat Alexandru Gheorghe, manager Wheels Spedition.
Compania s-a specializat pe transportul în Comunitate și se bazează pe clienți serioși și volumele de marfă la un nivel ridicat. Faptul că deservește mai multe industrii reprezintă o măsură de siguranță care și-a dovedit din plin utilitatea în pandemie.
Și dacă vă întrebați unde se regăsesc avantajele specifice unei firme de familie… Răspunsul este simplu – productivitate (mai mulți km parcurși pe fiecare camion), o privire realistă asupra mediului de afaceri și decizii luate rapid.
„Un camion parcurge lunar o medie de 14.000 km. Sunt curse lungi și, practic, șoferii se pot organiza singuri pentru a optimiza distanța parcursă. Avem șoferi cărora nu le place să piardă vremea prin parcări. Diurna a fost majorată, iar salariile sunt superioare celui minim pe economie și cresc în legătură cu vechimea șoferului în firmă. Astăzi, cel mai bun loc de recrutare a șoferilor este pe Facebook. Practic, 95% dintre noii angajați ne văd anunțurile de angajare pe Facebook”, a arătat Alexandru Gheorghe, manager Wheels Spedition.
Compania angajează doar șoferi cu experiență și, la ora actuală, mărirea diurnelor a făcut să dispară problema lipsei conducătorilor auto și, totodată, tarifele la clienți s-au aliniat la noua realitate. Practic, diurnele mărite aduc șoferi noi la angajare, însă condițiile pe care firma le asigură sunt cele care îi conving să rămână – timpul petrecut acasă, plecatul și întorsul cu camionul, programul flexibil, ajutorul oferit, comunicarea bună…
„Suntem o firmă prea mică pentru a ne permite șoferi fără experiență și este pentru prima dată în ultimii trei ani în care nu mai avem camioane fără șoferi. Avem o comunicare foarte bună între șoferi, dispeceri, contabilitate și deconturi și, astfel, lucrurile merg bine. Anul 2021 a fost unul foarte provocator, din punct de vedere al șoferilor, am avut camioane rămase în parcare din cauza lipsei conducătorilor auto și cifra de afaceri a fost afectată. Anul acesta, ne-am revenit și cifra de afaceri va fi apropiată de 8 milioane de euro. Încercăm, permanent, să menținem stresul echipei la un nivel coborât. Trebuie să fim echilibrați, să ascultăm pe toată lumea… este ușor să dai oameni afară, însă apoi trebuie să angajezi pe altcineva și o iei de la capăt”, a explicat Alexandru Gheorghe.
Instrumente moderne
Pentru a asigura o activitate fără sincope, Wheels Spedition nu a făcut rabat la capitolul investiții. Astfel, alături de o flotă nouă, compania a investit în propriul service, unde lucrează șapte persoane. Există, de asemenea, o persoană în cadrul firmei care se ocupă de pregătirea șoferilor și le răspunde acestora, în cazul în care apar nelămuriri.
Telematica este asigurată de Fleetboard și WebEye, pentru camioanele Mercedes-Benz, respectiv DAF.
La dispecerat, lucrează doar trei persoane, însă marea majoritate a curselor sunt acoperite prin contracte.
Iar sistemul pus la punct pune accent pe funcționalitate și productivitate. „La fiecare încărcare, șoferii trimit poze ale CMR-ului și cu marfa încărcată. Orice problemă apărută pe traseu este anunțată. De asemenea, alimentările sunt anunțate – loc și cantitate. Stațiile de alimentare sunt stabilite de către dispecerat, pentru că avem pompe preferențiale unde obținem prețuri mai bune.
Urmărim, totodată, cu atenție modul în care sunt respectați timpii de conducere de către șoferi”, a arătat Alexandru Gheorghe.
Cum arată viitorul? Conducerea companiei caută echilibrul între țintele optimiste pe care și le-a fixat și incertitudinile prezentului.
„Viziunea mea este să avem o firmă cu un parc nou de 100 de camioane și pasul următor de creștere să fie reprezentat de dezvoltarea pe alte domenii de activitate. Însă, pentru moment, viitorul este incert. Suntem îngrijorați de efectele războiului și, de aceea, suntem reticenți să ne mărim flota. Prețul camioanelor este foarte mare și nu știi cum vor evolua lucrurile în cei patru ani de leasing. Astfel, în următoarea perioadă, avem în vedere o dezvoltare mai lentă”, a arătat managerul Wheels Spedition.
Puteți vota pentru finaliștii concursului Romanian Transport Company of the Year 2022 scanând codul QR de mai jos:
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro