Campania Super Eroi de Crăciun 2022 număra, deja, la data închiderii ediției (14 decembrie) peste 2.400 de cadouri, în curs de distribuire din diaspora către huburile de colectare din țară. De aici, urmau să ajungă, de sărbători, la beneficiarii finali.
Regula este ca expeditorul să nu cunoască destinatarul, ci doar câteva informații relevante, pentru a forma conținutul pachetului. Deși nu sunt prezenți la deschiderea cadourilor, voluntarii au strecurat în fiecare pachet câte o scrisoare cu mesaje emoționale. Cadourile ajung în sate și zone izolate. Fie la copii din familii pentru care darurile sărbătorilor de iarnă n-au fost vreodată o prioritate, fie la copiii instituționalizați, sau la seniorii singuri. Ținta propusă era de 3.000 de cadouri.
Destinația finală: Delta Dunării
„După ce a văzut un reportaj TV, un voluntar a tras un semnal de alarmă pentru Delta Dunării, comuna C.A. Rosetti, zonă aflată în risc de îmbătrânire și depopulare. Am reușit să acoperim cadourile pentru puținii copii ai comunei, iar, acum, ne străduim să motivăm suplimentar voluntarii noștri sau să mai atragem alții”, declara, în prima parte a lunii decembrie, Adriana Mureșan, șofer de TIR și membru fondator al Asociației Voluntari în Europa. „Ne place să facem cadouri ca Moș Crăciun secret. Mai avem de format câteva sute de cutii de cadouri, pentru a aduce bucurie în casele tuturor sătenilor din grindul C.A. Rosetti. Timpul este scurt. Pentru Delta Dunării, au apărut provocări noi. Nu putem transporta coletele nici cu TIR-ul, nici cu autobuzul sau cu microbuzul, dar ne dorim foarte tare să încheiem la timp acțiunea de livrare”, preciza ea.
Loc de vacanță estivală, Delta este neatractivă, în anotimpurile reci. Dincolo de gospodăriile răsfirate, șuieră vântul.
Un ajutor de nădejde: ISU Delta Tulcea
Puțină lume știe că, iarna, Delta Dunării este mult mai izolată de restul țării, decât în anotimpurile calde. Iar voluntarii, pentru a se asigura că ajung la timp, au apelat la sprijinul ISU Delta Tulcea, singura instituție capabilă de intervenție rapidă.
Cum mereu pompierii militari sunt alături de comunitățile pe care le protejează, au găsit soluții ca donațiile oferite și adunate din Europa să ajungă în siguranță la Periprava, destinația finală a faptelor bune susținute de Asociația Voluntari în Europa.
Prin buna colaborare instituțională între Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta al județului Tulcea și societatea de transport în Delta Dunării NAVROM, s-a decis ca bunurile, cadourile și alimentele să fie transportate cu ajutorul navei de pasageri Banat la Periprava, pentru ca, de acolo, să fie distribuite cu ajutorul localnicilor și al primăriei C.A. Rosetti.
„Viața în inima Deltei nu a fost niciodată ușoară! Din primăvară și până în pragul iernii, locuitorii de aici muncesc din greu, pentru că, iarna, nu de puține ori, canalele de legătură între localități devin adevărate patinoare, iar timpul pare că stă în loc, oamenii fiind, de multe ori, izolați într-un rai al naturii. Mereu am răspuns prezent când voluntarii au cerut sprijinul pompierilor tulceni, indiferent de motivele acestora”, a afirmat colonelul Daniel Petrov, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, subliniind importanța voluntariatului, în societate. „Mereu am ajutat și vom ajuta inițiativele de voluntariat, pentru că o societate sănătoasă este aceea care face bine, fără a aștepta ceva la schimb”, a concluzionat Daniel Petrov.
Adriana Mureșan: „Mulțumim tuturor celor care au coordonat și celor care au participat și ne-au sprijinit în campania Super Eroi de Crăciun! Emoționantă această leapșă de fapte bune care a început în RoOmenia și a sfârșit în România! Să ne ajutăm unii pe alții , înseamnă să ne definim ca persoane, să descoperim împreună omenia, să fim împreună mai buni! Puterea lui împreună ne ține aproape, mereu în linia întâi! Sărbători fericite, oameni minunați!”
Moș Crăciun Secret și ajutoarele lui
La data închiderii ediției, fuseseră, deja, împărțite, în Deltă, 202 cadouri și alimente pentru 50 de persoane nevoiașe. Printre companiile care au decis că pot lucra, în 2022, pentru Moș Crăciun Secret se numără Alex International Transport 94, Maty Colete, CCG EURO EXPRESS, TIP Travel, MateandTrans, Raisa MDF Trans, Adrian Randa Spedicion, Ali Trans, Dezi&Darius, Bee Expres Solutions, Modexpres Intertrans, Pandora’s Courier, Toma TransInternational. Lor li se adaugă alte firme și persoane cu inima mare, care au vrut să aducă un zâmbet pe buzele oamenilor din Delta Dunării.
Meda IORDAN