În 2023, vor începe să intre în vigoare, în diferite țări, noi cerințe privind informațiile anticipate de încărcare (PLACI – Pre-Loading Advance Cargo Information) pentru scopurile de securitate aeriană. Casele de expediții trebuie să își pregătească și să-și adapteze afacerile și procesele operaționale, astfel încât să fie conforme cu politicile vamale mai stricte.
Precizările USER (cu surse iata.org și FIATA Review):
În 2010, avioanele cargo au fost ținta comploturilor teroriste cu bombe. Un grup al-Qaeda a încercat să trimită prin poștă două colete incendiare: un cartuș de imprimantă și două telefoane mobile Nokia. Teroriștii, simțindu-se prea în siguranță în refugiul lor, au făcut publice detalii despre complot, oferind autorităților și companiilor aeriene o privire din interior și o perspectivă mai bună asupra modului în care au avut loc astfel de incidente.
Din cauza unor astfel de evenimente, Organizația Mondială a Vămilor (WCO) și Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO) s-au unit pentru a introduce măsuri suplimentare de precauție în vederea prevenirii viitoarelor scenarii de „bombă în cutie”.
Statele Unite, după ce au fost supuse unui atac al-Qaeda la 11 septembrie 2001 și încă simțind consecințele acelui act de terorism, au implementat cu succes programul Air Cargo Advance Screening (ACAS), o procedură de securitate pentru a preveni posibilele incidente viitoare.
După ce SUA și-au implementat ACAS, alte țări au văzut beneficiile oferite de acesta și au început pași spre dezvoltarea programelor bazate pe propriile proceduri vamale. În prezent, Uniunea Europeană, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Canada dezvoltă politici mai stricte, noi etape de implementare care intră în vigoare din 2023.
1. Uniunea Europeană – ICS2
În 2011, UE a stabilit un prim program de securitate înainte de sosire (Import Control Systems 1 – ICS1). În 2016, UE a introdus în Codul vamal al Uniunii revizuit, un program de securitate mai robust înainte de sosire, cunoscut sub numele de Import Control Systems 2 (ICS2), care oferă un sistem de preîncărcare (PLACI) pentru transportul aerian.
ICS2 a fost dezvoltat pentru a fi implementat în trei etape. Prima este în vigoare din 15 martie 2021 și se aplică numai operatorilor poștali și transportatorilor expres. Etapa a doua este valabilă pentru 1 martie 2023 și este relevantă pentru toți operatorii poștali, transportatorii expres și aerieni, precum și pentru partenerii acestora, cum ar fi casele de expediții. Etapa a treia va intra în vigoare la 1 martie 2024 și va avea impact asupra altor moduri de transport (maritim, rutier și feroviar).
Companiile aeriene sunt responsabile pentru depunerea datelor la vamă. Cu toate acestea, pentru prima dată, sistemul va prezenta opțiunea de “multiple filing”, oferind societăților de expediții posibilitatea de a depune propriile date direct la vamă, fără a dezvălui astfel de informații transportatorului, ceea ce implică procese specifice de pus în aplicare pentru a asigura conformitatea adecvată.
Casele de expediții care trimit mărfuri către sau prin UE, Elveția, Norvegia și Irlanda de Nord și care doresc să depună datele ei înșiși, trebuie să ia legătura transportatorii lor aerieni și să facă aranjamentele contractuale necesare pentru a satisface cerințele de raportare a datelor ICS2.
Reglementările ICS2 sunt noi pentru toate companiile, iar forwarderii trebuie să înceapă pregătirile din timp, mai ales că sistemele și procedurile trebuie implementate sau ajustate.
Recent, Direcția Generală a UE pentru Fiscalitate și Uniune Vamală (TAXUD) a oferit o clarificare cu privire la perioadele de implementare pe faze ale ICS2 Etapa 2 pentru mărfuri transportate pe calea aerului:
- 1 martie – 30 iunie 2023: Implementare pentru transportatorii aerieni pentru nivelul master de depunere (MAWB);
- 1 iulie – 2 octombrie 2023: Implementare pentru autodeclaratori, adică acei forwarderi care ar alege să depună la nivel de casă (HAWB).
FIATA lucrează activ pentru a-i sprijini pe membrii săi privind implementarea autodeclarării cu sprijinul CAI-ABSS, grup operativ pentru Advanced Cargo Information.
2. Emiratele Arabe Unite
Centrul Național de Informare Avansată „NAIC” este un organism guvernamental al Emiratelor Arabe Unite care își propune să sporească securitatea națională prin obținerea de informații în avans despre mărfurile și pasagerii care traversează toate frontierele Emiratelor Arabe Unite.
NAIC a început să-și dezvolte programul, în 2020. Deoarece programele ACI sunt deja implementate, acest organism guvernamental se concentrează în prezent pe implementarea PLACI. Momentan, etapa întâi a PLACI este finalizată, iar ediția a doua, care va include testarea tuturor scenariilor operaționale, va fi lansată în 2023.
3. Regatul Unit
Regatul Unit a adoptat programul Pre-Loading Data Informed Cargo Target (PreDICT), care a fost proiectat înainte de Brexit și care utilizează un format similar cu sistemul ICS2 al Uniunii Europene. Programul a fost lansat în patru etape, iar participarea la acestea a fost voluntară. Participarea la PreDICT va fi probabil obligatorie până la sfârșitul anului 2023.
4. Canada
În timp ce autoritățile vamale din Canada sunt responsabile pentru gestionarea cerințelor privind datele înainte de sosire, cerințele privind datele înainte de încărcare sunt în responsabilitatea Ministerului Transporturilor (Transport Canada). Se așteaptă ca proiectul pilot Pre-Load Air Cargo Targeting (PACT), care este în desfășurare, să fie mandatat până la sfârșitul anului 2023. Proiectul de lege este de așteptat să devină disponibil până la începutul acestui an, iar implementarea este preconizată, din primăvara 2023, până în toamna/iarna 2023.