Pentru al saselea an consecutiv, Neculai Ontanu marcheaza printr-o serie de actiuni Ziua de 9 Mai, iar cum vin alegerile, edilul Sectorului 2 al Capitalei va oferi 57.000 de sarmale celor care vor veni la sarbatoare. Trebuie sa recunoastem totusi ca sarmale a dat in fiecare an. Festivitatile vor incepe la ora 13.00, in fata sediului Primariei din Parcul Obor, si vor cuprinde parada militara, cu defilari ale efectivelor Politiei Locale a Sectorului 2, demonstratii de arte martiale si de interventie la misiuni de ordine publica, muzica de fanfara, cantece si dansuri populare.
La eveniment au fost invitati sa participe reprezentanti din conducerea Bisericii Ortodoxe Romane, cadre militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale si ai Ministerului Administratiei si Internelor, veterani de razboi, cadre militare in rezerva si retragere si locuitoriai Capitalei.
“Este o zi cu o semnificatie aparte, in care au avut loc urmatoarele evenimente importante: Ziua Europei – stabilita la Milano in anul 1985 de Consiliul Europei -, dobandirea Independentei de Stat a Romaniei – la 9 mai 1877 – si sfarsitul razboiului si victoria impotriva fascismului in Europa”, a tinut sa precizeze Ontanu.
Edilul a pregatit 13 locuri in care se vor distribui gratuit portiile de sarmale tuturor bucurestenilor care vor sa sarbatoreasca Ziua de 9 Mai, respectiv:
· Primaria Sectorului 2,
· Circul Globus,
· Parcul Floreasca din cartierul Floreasca,
· Parcul Plumbuita din cartierul Colentina,
· Parcul Lunca Florilor din cartierul Baicului,
· Parcul Motodrom din cartierul Fundeni,
· Bulevardul Chisinau numerele 6 – 8, in fata Complexului Miramar,
· Parcul Florilor din cartierul Pantelimon,
· Parcul Sfantul Pantelimon din cartierul Pantelimon,
· Strada Paroseni numarul 26 – la sediul sectiei Politiei Locale a Primariei Sectorului 2 din cartierul Tei,
· Parcul Tei din cartierul Tei,
· Scoala numarul 40 din strada Peris numarul 27 din cartierul Andronache,
· Parcul Creanga din cartierul Creanga.
La sediul Primariei Sectorului 2, servirea portiilor de sarmale se va face incepand cu ora 14.00, iar la celelalte 12 locatii va incepe de la ora 11.00. (M.S.)