Cel mai mare trafic de mărfuri din istoria Portului Constanța

Portul Constanța a înregistrat cel mai mare trafic de mărfuri din întreaga sa istorie, în contextul războiului din Ucraina.

Performanța din anul 2022 este la principalii parametri: 4.498 de escale nave maritime, față de 3.985, în anul precedent, și 75,550 milioane de tone (+11,85%), față de 67,483 milioane de tone, în 2021. „Explicația creșterii neprognozate este, fără îndoială, contextul economic și geopolitic generat de conflictul armat din Ucraina, care a oferit România și portul Constanța drept soluție pentru mărfuri originare din sau destinate Republicii Moldova sau Ucrainei și care nu mai puteau fi operate în porturile din sudul Ucrainei – Mariupol, Odessa, Ilichevsk, Nicolaievsk”, explică Asociația Operatorilor Portuari din Portul maritim Constanța (Constanța Port Business Association – CPBA).

Acest context aparte a generat un volum de marfă suplimentar de 11,1 milioane de tone, în imensă majoritate cereale, pe relația Ucraina. „În primul rând, operatorii portuari au făcut posibilă derularea traficului chiar în cazul unui surplus semnificativ de mărfuri extracomunitare, generator de situații și formalități inedite de import și export”, precizează CPBA.

Capacitate de depozitare: 6 milioane de tone de cereale/lună

Operatorii portului Constanța, membri ai CPBA, au asigurat capacități de depozitare, în silozuri și magazii, de aproximativ 1,7 milioane de tone de cereale și rate de operare între 20.000-75.000 de tone/zi, în funcție de terminale și de tipul de cereale operate. Astfel, capacitatea totală de operare a portului Constanța a ajuns la aproximativ 6 milioane de tone de cereale, per lună.

Pe de altă parte, pe fondul războiului din Ucraina, Portul Constanța a căpătat o importanța deosebită în atenția Guvernului. „Problemele portului, unele semnalate de ani, de zeci de ani, au fost conștientizate public. Dezastrul căilor ferate portuare, intenția categorică a vecinilor bulgari de a nu draga pe sectoarele de Dunăre aflate în responsabilitatea lor, sau inerția birocrației instituțiilor noastre sunt subiecte fierbinți care au intrat pe agenda publică, CPBA militând pentru soluționarea lor și, pentru prima oară, s-au căutat soluții. Câteodată s-au și găsit”, arată Asociația Operatorilor Portuari.

Operatorii portuari se vor menține la nivelul superlativ

În opinia oamenilor de afaceri portuari, contextul din zonă se prefigurează a rămâne complicat și în anul 2023: „Ne exprimăm speranța că momentul investițional pentru Portul Constanța nu va fi ratat, ca de obicei, că sistemul feroviar portuar din Constanța va fi reînnoit și că România va putea impune Bulgariei realizarea obligațiilor de dragare a sectoarelor din responsabilitate, realizând din Dunăre coridorul pan-european care se presupune a fi. Totodată, operatorii Portului Constanța vor menține ratele de operare la nivelul superlativ al anului 2022 și vor asigura atractivitatea portului, în ceea ce privește traficul generat de Ucraina și Republica Moldova. Investițiile operatorilor portuari vor continua în ritmul ultimilor ani, demonstrând că sectorul portuar privat privește dincolo de conflictul armat din apropiere și încearcă să materializeze, într-un final, avantajul competitiv și imensul potențial al Portului Constanța, insuficient apreciat de propriii guvernanți”.

Administrația Porturilor Maritime are mașini electrice

Parcul auto al Administrației Porturilor Maritime Constanța, utilizat preponderent în regim de tură 24/24 h, 7 zile din 7, a fost înnoit cu 9 autoturisme electrice și 10 stații de încărcare (câte 3 în zona Gara Maritimă și Hala parc auto a CNAPM, 2 în parcarea din zona clădirii Rădăcina Mol 1 Sud și câte una în Sucursala Energetică Port și Sucursala Nave Tehnice Portuare).

Achiziția, realizată prin „Rabla Plus”, a costat aproximativ 1,6 milioane de lei (TVA inclus), din care 460.500 de lei finanțare din Fondul pentru Mediu, pentru 9 ecotichete, iar diferența – din bugetul propriu al CNAPM.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.