Flanco se apropie de finalizarea unui proces amplu de reamenajare a nouă dintre magazinele sale, a căror suprafață totală, de 8.000 mp, reprezintă aproximativ 15% din întreaga rețea. Investiția s-a ridicat la o valoare de aproximativ 7 milioane lei.
Retailerul a demarat procesul, în toamna anului trecut, cu magazinul Flanco Afi Cotroceni din București, urmat de alte puncte de vânzare principale din capitală – Flanco Orhideea, Flanco Drumul Taberei, Flanco Cora Lujerului, Flanco Sun Plaza – dar și din alte orașe din țară – Flanco Constanța Vivo, Flanco Arena Mall din Bacău, Flanco Shopping City din Galați, Flanco Brad din Pitești. Proiectul de reamenajare se va încheia, la finalul lunii aprilie.
Ionut Cîrstea, retail manager Flanco: „Principalul obiectiv de la care am pornit a fost acela de a armoniza spațiile de vânzare alocate fiecărei familii de produse, cu cererea clientului. Fiecare locație este diferită – avem magazine în care clienții vin preponderent pentru produse de necesitate, precum electrocasnicele mari – și locații în care clienții vin pentru gadgeturi, produse de lifestyle și aspiraționale. Scopul nostru a fost acela de a reface planul fiecărui magazin, astfel încât noua organizare a spațiului să reflecte mai bine interesele clienților care ne calcă pragul.”
Pe lângă modificările aduse în modul de amplasare a categoriilor de produse, magazinele au beneficiat și de alte modernizări, precum: implementarea etichetelor electronice, culoare mai largi, înlocuirea mobilierului cu unul mai prietenos, care să încurajeze interacțiunea clienților cu produsele – în special în zonele de gaming, dispozitive smart și echipamente audio-video.
„În faza de planificare a proiectului, am ales magazine cu trafic ridicat, cu un potențial important de vânzare, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Încă de la finalul anului trecut am observat o creștere a vânzărilor în magazinele astfel reamenajate, fără a fi corelată, în mod obligatoriu, cu o creștere a traficului. Expunerea îmbunătățită a produselor de interes și posibilitatea clientului de a interacționa cu acestea, de a le observa și testa, au fost cele care au contribuit în mod esențial la rezultatele favorabile observate”, spune Ionuț Cîrstea.
În magazinele Flanco din toată țara, clienții beneficiază de o gamă de produse atent selecționată, prețuri atractive și servicii complete: financiare (cumpărături în până la 40 de rate fără dobândă prin card de credit, în rate fixe printr-un credit obținut pe loc ori în 3 sau 4 rate direct cu cardul de salariu), de retur (45 de zile: cea mai lungă perioadă de retur gratuit de pe piață), rezervarea produsului online cu ridicare gratuită din magazin.
Despre Flanco:
Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 157 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 112 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată.