Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a amanat vineri, pentru 14 mai, audierea ca martori a unor fosti ministri din Guvernul Tariceanu, citati in dosarul privatizarilor strategice, in care ministrul Economiei de la acea data Codrut Seres si cel al Comunicatiilor Zsolt Nagy sunt acuzati de tradare prin transmitere de secrete. Instanta a constatat ca este necesar avizul Secretariatului General al Guvernului pentru desecretizarea stenogramelor sedintelor din 2005 in care au fost discutate privatizarile care fac obiectul dosarului. Astfel, judecatorii ICCJ au decis trimiterea unei adrese catre SGG pentru a-si da acordul asupra acestui aspect, precum si asupra acceptarii ca fostii ministri sa fie audiati.
La termenul de vineri, la sediul ICCJ, s-au prezentat Marko Bela, Bogdan Olteanu si Dan Victor Alesandru. Fostul ministru de stat Marko Bela a declarat ca a fost citat pentru a fi audiat ca martor in legatura cu privatizarea Petrom din Guvernul Tariceanu.
In acest dosar au mai fost citati pentru audieri Vasile Blaga, Adriean Videanu si Ionut Popescu.
ICCJ a respins, pe 1 februarie 2011, cererea de restituire la parchet pentru refacerea urmaririi penale in acest dosar.
Avocatul lui Codrut Seres a cerut anterior restituirea dosarului, deoarece rechizitoriul nu ar descrie in niciun fel infractiunea de aderare la un grup infractional organizat retinuta in sarcina fostului ministru al Economiei.
“In plus, Codrut Seres este trimis in judecata pentru a treia infractiune, cea mai grava, privind privatizarea Romaero – pentru aceasta nu a fost cerut un aviz Parlamentului. Rechizitoriul este lovit de nulitate – singura solutie este trimiterea dosarului spre refacerea urmaririi penale si a actului de sesizare a instantei”, a spus avocatul lui Codrut Seres.
In 30 martie 2009, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) i-au trimis in judecata pe fostul ministru al Economiei Codrut Seres si pe fostul ministru al Comunicatiilor Zsolt Nagy in dosarul privatizarilor strategice.
In acelasi dosar au fost trimisi in judecata Kerekes Gabor, Calin Mircea Flore, senior director Credit Suisse First Boston (CSFB) Europe Ltd. Londra, cu dubla cetatenie romana si engleza, cetateanul ceh Michal Susak, Mustafa Oral, de origine turca.
Acest dosar a fost disjuns de cel in care sunt judecati consultantii internationali Stamen Stancev si Vadim Benyatov.
Potrivit DIICOT, acestia au constituit sau au aderat, in perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, la un grup infractional organizat cu caracter transnational, din care au facut parte si Vadim Benyatov, Stamen Stancev, Dorinel Mucea si Radu Donciu, in scopul comiterii unor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Cele sase persoane sunt acuzate de tradare prin transmiterea de secrete, iar in sarcina lui Michal Susak si Calin Flore s-a retinut si comiterea infractiunii de complicitate la spionaj.
Cei sase sunt acuzati in legatura cu privatizarea SC Electrica Muntenia SUD SA, vanzarea unui pachet de 8 % din actiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucuresti si SC Avioane SA Craiova aflate in portofoliul Ministerului Economiei, consultanta in vederea privatizarii SN Radiocomunicatii SA.
De asemenea, ei sunt acuzati si in legatura cu adjudecarea licitatiei pentru asigurarea consultantei in vederea restructurarii si privatizarii CN Posta Romana SA, selectarea prin licitatie a consultantului international pentru listarea la bursa a pachetului de 46% din actiunile detinute de statul roman la SC Romtelecom SA. (M.S.)