Digitalizarea reprezintă, deja, de (aparent) mult timp unul dintre subiectele „fierbinți” ale oricărei discuții între transportatori (și nu numai). Dar, dacă am observat îndeaproape fenomenul, constatăm că termenul de „mult timp” nu este decât o noțiune relativă. De la „science fiction”, până la „normalitate”, n-au trecut decât câțiva ani care, privind retrospectiv, ni se par extrem de scurți. Despre acest fenomen, am discutat și în cadrul Conferinței ZIUA CARGO de la Poiana Brașov, din luna mai a acestui an.
Tehnologia evoluează cu o viteză impresionantă, iar exigențele noastre odată cu ea, începând de la experiențele fiecăruia dintre noi, în calitate de consumatori particulari de bunuri și servicii, până la producătorii și furnizorii acestora. De fapt, noi, în calitate de clienți finali, suntem cei care dictăm schimbarea, de-a lungul întregului lanț logistic. Iar exigențele tuturor sunt, astăzi, atât de strâns legate de tehnologie, încât vizibilitatea și transparența au devenit, în ultimul timp, niște necesități indiscutabile. Iar cine nu ține pasul cu aceste tendințe… poate fi înlocuit cu ușurință.
Poate că unul dintre cele mai elocvente exemple, în acest sens, este cel al Nokia. Cu toții am deținut, în urmă cu 10-20 de ani, cel puțin un model de telefon mobil Nokia, care reprezenta, la vremea respectivă, un vârf de tehnologie. Însă producătorul nu a știut să țină pasul cu cerințele clienților și să identifice corect oportunitățile, pe care alte companii din domeniu n-au pregetat să le îmbrățișeze. Și a pierdut. Acest lucru se poate întâmpla – și chiar se întâmplă – în orice domeniu.
„Survival is optional. No one has to change.”
„Supraviețuirea este opțională. Nimeni nu trebuie să se schimbe.” – acest citat atribuit Dr. W. Edwards Deming ne spune că rezistența la schimbare nu reprezintă cea mai bună opțiune, atunci când este vorba despre „supraviețuirea” unui „organism”.
„Românii au o vorbă veche, legată de «luminița de la capătul tunelului». Suntem, acum, într-o situație oarecum de acest gen, în care așteptăm să vedem că lucrurile se îndreaptă de la sine în direcția corectă. Dar mulți dintre noi nu așteaptă să vadă luminița de la capătul tunelului, ci încearcă să lumineze tunelul și, în felul acesta, să găsească mai repede ieșirea”, a arătat Decebal Popescu, co-founder, managing partner @Smart Touch Technologies, în cadrul conferinței de la Poiana Brașov, subliniind, totodată, faptul că, în contextul digitalizării, și nu numai, există o diferență majoră între „schimbare” și „transformare”.
„Toată lumea vorbește de schimbare, dar, de fapt noi suntem într-o plină transformare. Schimbare presupune că, la un moment dat, poți să dai și înapoi. În cazul transformării, imaginați-vă un fluture care iese din cocon și care nu se mai poate întoarce acolo. Acest proces de transformare este dureros, la propriu, și în cazul fluturelui respectiv, dar și în cazul unui business. Nu este ușor să treci printr-o transformare digitală. Dar nu trebuie să ne fie frică de asta, pentru că este ceva ce nu mai poate fi evitat. Nu trebuie să așteptăm să vină cineva să se roage de noi să instalăm tot felul de sisteme care să asigure vizibilitate clienților noștri, pentru că altcineva va face treaba asta la timp și ne va lua locul.”
Co-fondatorul @Smart Touch Technologies a arătat că piața este din ce în ce mai deschisă către investițiile în tehnologie deoarece fiecare dintre noi căutăm experiența cea mai simplă și, în ziua de astăzi, orice client cumpără, în primul rând, „experiența”, raportul între preț și calitate schimbându-se. Iar oamenii își doresc, din ce în ce mai mult, în activitatea de zi cu zi, să activeze partea creativă a creierului, nu mâinile.
O dinamică incredibilă
Viteza incredibilă cu care se mișcă lucrurile, în ultimii ani, mai ales în transporturi, un domeniu prin definiție dinamic, a fost subliniată și de Loredana Apreutese, general manager International Alexander. „Domeniul transporturilor a fost întotdeauna într-o dinamică extraordinară, dar în ultimii 3-4 ani l-am simțit mai dinamic decât oricând. Digitalizarea este ceva ce-și pune amprenta pe fiecare dintre noi, în viața cotidiană, în primul rând, și apoi în profesiile pe care cu toții le avem. Vedem că sunt meserii care sunt pe cale să nu mai existe și vor fi altele care probabil că nici nu bănuim, în momentul de față, că își vor face apariția și că se vor numi într-un fel anume. Însă digitalizarea cred că este impulsionarea către o mobilitate durabilă și, fie că ne place sau nu, acest lucru ne face să aderăm și să fim activi în această zonă.”
Managerul general al International Alexander a subliniat, la rândul său, faptul că digitalizarea reprezintă tot mai mult o cerință din partea clienților și, deci, un element esențial al calității serviciilor de transport. „Clienții, care ne fac viața și frumoasă, și grea, ne obligă, cumva, să ne ducem către volume care ne fac să vedem că niciodată nu suntem suficient de buni și că întotdeauna există loc de evoluție, pentru a face performanță. Nu cred că există o linie de sosire, ci întotdeauna o să descoperim că există lucruri noi și în fiecare zi cred că este important să fim conștienți că avem încă foarte multe lucruri de învățat.”
În zona normalității
Ca o consecință firească a evoluției și transformării „din crisalidă, în fluture” a lanțurilor logistice, „… tehnologia din ziua de astăzi reprezintă o normalitate”, a sintetizat, la Poiana Brașov, gândurile multora dintre noi Sergiu Iordache, managing director, DSV Road. „Tehnologia e necesară pe tot lanțul logistic, începând de la furnizor, trecând prin noi, casele de expediții, și ajungând la partenerii noștri, cărăușii. Fără să integrăm toate aceste lucruri, nu se mai poate. Foarte importantă este și motivația echipei noastre. E normal să ai instrumente la dispoziție care să-ți facă viața mai ușoară, e normal să ai un instrument care să-ți facă experiența plăcută atunci când lucrezi, iar experiența asta să se transfere și către partenerii tăi din amonte și din aval, clienți și furnizori de capacitate de transport.”
El a subliniat că provocarea principală o reprezintă modul în care această tehnologie poate fi implementată la nivel de business: „Toată lumea vorbește, de obicei, de TMS, care este considerat inima întregului lanț. Însă în jurul lui gravitează o grămadă de sateliți, la fel de importanți. Sunt necesare, de exemplu, instrumente de comunicare în timp real cu clienții, cu partenerii transportatori, chiar și cu șoferii, instrumente de auto-facturare, de încărcare a documentelor de confirmare etc.”
În acest context, Levente Gall, managing director InnoTMS Romania, subliniază, la rândul său, importanța dezvoltării unor soluții personalizate pentru necesitățile companiilor, fie ele de transport sau de expediție. „Observăm, totodată, din ce în ce mai multe situații în care retailerul, producătorul sau poate chiar și casa de expediții impun anumite condiții pentru transparență. Sunt transportatori care au venit în întâmpinarea clientului și am dezvoltat, împreună, o automatizare prin care, în momentul când s-a încărcat sau s-a descărcat, se comunică automat către client. Este bine de știut că transferul de date și comunicarea între astfel de sisteme se întâmplă în timp real. Din punctul meu de vedere e clar că satisfacția clienților, respectiv partea de automatizare este una dintre prioritățile care trebuie avute în vedere la alegerea sau la îmbunătățirea unui TMS”, a declarat Levente Gall.
Transparența nu ar trebui să ne sperie
În ciuda acestor evoluții rapide și al unui tot mai mare grad de înțelegere de pe piață, unii transportatori rămân reticenți față de atât solicitata transparență, percepând, încă, diferențe între „vizibilitatea bună” și „vizibilitatea rea”. Sunt aceste diferențe reale?
„Eu nu cred că există vizibilitate rea”, este de părere Decebal Popescu. „Am convingerea că, dacă transformi cuvântul «vizibilitate» în «autenticitate», acest lucru se traduce, mai departe, în încrederea pe care o câștigi din partea clientului.”
„Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru e să ne pregătim, pentru că, la un moment dat, fiecare dintre noi vom avea cerințe din partea clienților pentru transparență totală”, subliniază și Levente Gall. Este foarte important de știut că acei transportatori care fac acești pași mai rapid, sigur se vor poziționa mai sus, sau sunt șanse, cel puțin, ca aceste servicii adiționale să fie, cumva, încorporate și în condițiile financiare.”
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro