Europa Centrală și de Est (CEE), inclusiv România, beneficiază de relocarea activităților de producție din piețe mai îndepărtate, precum cele din Asia, mai aproape de consumatori, mai ales datorită costurilor semnificativ mai reduse față de Europa de Vest, în special cele cu forța de muncă.
Sectoarele cheie care au ales această zonă din Europa sunt în special cele din automotive, producția de utilaje și produse electrice și electronice, dar și bunuri de larg consum și de textile, potrivit raportului EMEA Nearshoring 2023 realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.
Întreruperile cauzate de închiderile fabricilor mari din China, Taiwan, Vietnam și alte țări asiatice au creat dificultăți la nivelul lanțurilor globale de aprovizionare cu mărfuri (mărfuri finite, bunuri intermediare sau materii prime) a piețelor de consum.
În consecință, companiile analizează acum cum să-și diversifice rețeaua de furnizori astfel încât să nu mai fie expuse riscurilor legate de blocarea lanțurilor de aprovizionare.
„Țările din Europa Centrală și de Est (în special cele din Uniunea Europeană) au atras investiții majore în capacități de producție în ultimii ani, în special pentru că oferă costuri semnificativ mai reduse față de Europa de Vest, în mod particular pentru forța de muncă. Acestea se află în imediata apropiere a marilor piețe de consum și, prin urmare, beneficiază de costuri de transport mai mici și de timp mai redus de transport. Mai mult decât atât având în vedere calitatea de membri ai Uniunii Europene sau fiind părți ale unor acorduri de liber schimb între țărie din afara UE, mutarea mărfurilor din aceste țări înseamnă costuri și limitări de transport reduse sau chiar zero”, notează autorii studiului.
În plus, aceste țări sunt bine conectate cu alte piețe europene printr-o serie de rute de transport, iar majoritatea mărfurilor vor fi transportate pe șosea și pe calea ferată. Coridoarele cheie de transport de-a lungul principalelor autostrăzi și în punctele cheie multimodale dintre țările CEE către destinațiile Europei de Vest, în special prin Bulgaria, România, Serbia, Croația, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Polonia, vor fi locații potențiale importante pentru activitatea companiilor. Aceste țări s-au dovedit deja atractive, iar în ultimii ani, cererea de spații logistice și industriale a crescut puternic.
Dezvoltatorii de proiecte de logistică și industriale joacă un rol foarte important pentru acomodarea acestor cereri din partea companiilor de producție.
Andrei Brinzea, Partner Land & Industrial Cushman & Wakefield Echinox: ”Deja am văzut o creștere semnificativă a cererii ocupanților pentru astfel de spații, în condițiile în care în 2022 firmele de producție au contractat la nivelul întregii Europe aproape 10 milioane metri pătrați de spații industriale, în creștere cu 27% față de 2017. În România, în 2022 cererea din partea companiilor de producție a crescut cu aproape 40%. Relocarea activităților de producție către Europa va continua să contribuie la creșterea cererii de spații industriale în anumite locații, atât pentru activități de producție, cât și de logistică. Aceste companii se vor concentra pe facilități nou construite, dar vor crea, de asemenea, oportunități de îmbunățirea a proiectelor existente. În plus, aceste proiecte trebuie să răspundă necesarului de energie, cu un focus special pe furnizarea de energie verde. România are un avantaj competitiv din punct de vedere al costurilor, dar, trebuie menționat totodată că ajutoarele de stat și sistemul de stimulente („incentives”) joacă un rol destul de important atunci când companiile aleg țara în care să își deschidă un nou centru de producție”.
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor.
Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare.