Producătorul turc BMC Truck & Bus a fost declarat câștigătorul licitației lansate de Primăria Capitalei, în urmă cu un an, pentru achiziționarea a 100 de autobuze electrice și infrastructura de încărcare necesară.
Oferta câștigătoare, în valoare de 290 de milioane de lei, este mai mică decât valoarea estimată a contractului, ce se ridica la 304,67 de milioane de lei, fără TVA, conform anunțului publicat pe SEAP. Este a patra licitație, după ce primele trei, din 2019, 2020 și 2021, au fost anulate, rând pe rând, de Primăria Capitalei.
Gama de 12 metri
Conform caietului de sarcini, autobuzele vor fi din gama de 12 m lungime și vor avea autonomie de minimum 200 km între două încărcări succesive, tracțiune complet electrică, realizată autonom, cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uși duble și aer condiționat.
34 de vehicule, în primul an
În primul an de la semnarea contractului, vor fi livrate 34 de autobuze, iar diferența de 66 vor ajunge la beneficiar în anul următor. Finanțarea se va face din alocații bugetare și fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
6 oferte, un alt câștigător declarat inițial
Au fost depuse șase oferte, din partea BMC Truck & Bus, Solaris Bus & Coach, Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret, Mercedes-Benz Trucks & Buses Romania, New Kopel Car Import și asocierea Otokar Europe Filiala București – Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi. Inițial, a fost desemnată câștigătoare oferta turcilor de la Karsan, în valoare de 293 de milioane de lei, în decembrie 2022, însă BMC a depus contestație și i-a fost admisă.
Autobuze electrice și la Târgu Mureș
Autobuze electrice BMC, dar din gama de 10 metri lungime, au fost contractate, deja, de primăriile din Târgu Mureș și Iași. Primul vehicul de acest fel, din totalul de 15, a fost livrat la Târgu Mureș, la sfârșitul lunii mai, anul acesta. Autobuzele vor completa parcul auto existent, împreună cu 15 stații de încărcare lentă și 5 stații de încărcare rapidă.
24 de vehicule, livrate la Iași până la sfârșitul anului
Tot la sfârșitul lunii mai, la autobaza Transport Local Iași, în prezenta reprezentanților BMC Truck & Bus România s-a făcut recepția primului autobuz electric livrat municipalității. Următoarele patru vehicule au ajuns până la finalul lunii iunie, iar alte 10 vor sosi până la finalul lunii iulie. Prețul unui autobuz este de aproximativ 400.000 de euro (TVA inclus). Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica: „Începem o nouă etapă în amplul program de modernizare a transportului public din orașul nostru. (…) Iașiul va beneficia de 24 de autobuze electrice de 10 metri, în valoare de 64,8 milioane de lei, de la BMC Truck & Bus. Acestea vor fi livrate până la sfârșitul anului”.
BMC România
BMC Truck & Bus este un producător și distribuitor de autobuze cu o facilitate de producție la Ciorogârla, lângă Autostrada București-Pitești. În 20 de ani, vânzările de autobuze și camioane ale BMC s-au ridicat la peste 4.000 de unități.
Grupul BMC
BMC activează în industria auto din Turcia, pentru piețele interne și externe, cu propria marcă, de peste 50 de ani. Tehnologia internă și națională dezvoltă produse adaptate nevoilor diferite ale clienților din segmentul vehiculelor din industria comercială și de apărare.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro