„OUG-trenuleț”: Cresc amenzile, dispar ecobonusurile, dar rămân netaxați 200 de lei la salariul minim

Guvernul a mărit, pentru anul 2024, cuantumul punctului-amendă de circulație, a eliminat ecobonusurile din programul „Rabla Plus” și a redus facilităţile de transport, pe lângă alte măsuri aprobate, în 15 decembrie, prin „Ordonanţa-trenuleț” privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală şi combaterea evaziunii fiscale.

OUG 115/2023, care prevede și o serie de modificări legislative şi prorogări de termene, a fost publicată în Monitorul Oficial (MO) nr. 1139, din 15 decembrie.

De la 1 ianuarie 2024, valoarea punctului-amendă va crește cu 20 de lei, de la 145 de lei (valoare plafonată de câțiva ani) la 165 de lei, respectiv 5% din salariul minim brut garantat în plată, astfel că a fost modificat în acest sens și alin. (2) al art. 98 din Codul rutier, unde un punct-amendă reprezenta valoric 10% din salariul de bază minim brut pe economie.

200 de lei rămân netaxați la salariul minim

În schimb, Guvernul va menține prevederea prin care 200 de lei nu vor fi taxați la salariul minim, cel puțin până la 1 iulie, când premierul Marcel Ciolacu are în plan o nouă majorare a salariului minim, de la 1 iulie 2024. „Propunerea noastră este de 3.700 de lei, de la 1 iulie, ca să asigurăm cele şase luni de predictibilitate mediului de afaceri. Până atunci, păstrăm facilitatea de 200 de lei, scutiţi de taxe, în salariul minim brut”, a declarat el.
 
Amintim că,de la 1 octombrie 2023, salariul minim brut pe economie a crescut la 3.300 de lei, ceea ce înseamnă 2.097 de lei „în mână”.
 
„Rabla Plus”, mai săracă în facilități
 
Guvernul a redus și facilitățile acordate până acum la „Rabla Plus”, astfel că, în anul 2024, ecobonusurile dispar, iar cuantumul ecotichetelor, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, se acordă astfel: 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta; 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP; 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
 
De asemenea, în anii 2024-2025 se vor acorda reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport.

Executivul a interzis, în anul viitor, achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică, de către autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare.

Legea statutului feroviar a fost amânată pentru anul 2025.

Noi modificări în privința numerarului

„Operațiunile de încasări și plăți în numerar efectuate între firme și persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziții de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanțe sau alte drepturi, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană”, mai prevede „OUG-trenuleț”.

Operațiunile de încasări și plăți efectuate între firme și persoane fizice, reprezentând primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări, indiferent de natura și destinația acestora, se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar.

Sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăși, la sfârșitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei.

În cazul magazinelor de tipul cash and carry, supermagazinelor și hipermagazinelor care sunt organizate și funcționează în baza legislației în vigoare, sumele în numerar aflate în casierie nu pot depăși, la sfârșitul fiecărei zile, plafonul de 500.000 lei. Sumele în numerar care depășesc plafonul se depun în conturile bancare ale acestor persoane juridice în termen de două zile lucrătoare.

Deduceri

Firmele vor putea acorda angajaților care au copii 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță. Aceasta va intra în plafonul de deduceri.

Angajatorii vor putea oferi angajaților abonamente la sălile de fitness în plafonul deductibil de 33% în limita a 100 euro/an, în loc de 400 euro.

Impozitul datorat de persoanele fizice pe veniturile din pensii, din dobânzi, din jocuri de noroc și din dividende, încasat la bugetul de stat începând cu data de 1 ianuarie 2024, se reține integral la același buget și nu se redistribuie.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii.

Recuperarea pierderilor fiscale

Pierderile fiscale anuale stabilite prin declarația de impozit pe profit, începând cu anul 2024/anul fiscal modificat, care începe în anul 2024, după caz, se recuperează din profiturile impozabile realizate, în limita a 70% inclusiv, în următorii 5 ani consecutivi.

Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care își încetează existența ca efect al unei operațiuni de fuziune sau divizare totală se recuperează de către contribuabilii nouînființați ori de către cei care preiau patrimoniul societății absorbite sau divizate, după caz, proporțional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare.

Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu își încetează existența ca efect al unei operațiuni de desprindere a unei părți din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se recuperează de acești contribuabili și de cei care preiau parțial patrimoniul societății cedente, după caz, proporțional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menținute de persoana juridică cedentă.

Regulă nouă pentru IMM-uri

Asociații/acționarii persoanei juridice române care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, atât la persoana juridică română analizată, cât și la alte persoane juridice române care îndeplinesc condițiile pentru sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, trebuie să stabilească, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor, o singură persoană juridică română.

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.