Premierul Marcel Ciolacu a anunțat pe 15 ianuarie, în a 6-a zi de protest a fermierilor și transportatorilor ce se declară independenți, că miniștrii săi negociază în continuare „cu bună-credinţă cu protestatarii” și că a cerut „urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele” semnalate de aceștia.
Precizările Guvernului:
„Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, în 15 ianuarie,o întâlnire de lucru cu miniștrii implicați în negocierile cu transportatorii și fermierii protestatari, scopul discuțiilor fiind urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluțiile convenite de cele două părți prin procesele-verbale încheiate.
Membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele ședințe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern și ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor și al transportatorilor.
De asemenea, s-a discutat despre situația verificării în teren a problemelor semnalate de cei care protestează. Astfel, din primele date primite s-a reconfirmat faptul că, din octombrie 2023 până în prezent, nu au intrat cereale ucrainene pe piața internă din România, fiind vorba doar despre tranzit către Portul Constanța, de unde mărfurile au plecat la export. De asemenea, de la începutul anului, pe lista de mărfuri care fac obiectul acordului cu Ucraina privind importul pe bază de licență au fost adăugate făina și zahărul.
«Negociem în continuare cu bună-credinţă cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roşie peste care nu putem trece», le-a transmis premierul miniştrilor prezenţi.
Totodată, prim-ministrul le-a cerut reprezentanţilor Guvernului să continue discuţiile cu fermierii şi transportatorii, implicând în dialog şi asociaţiile mari, reprezentative pentru cele două domenii.
De asemenea, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a comunicat Guvernului disponibilitatea de a se întâlni din nou, în cursul zilei de luni, cu protestatarii, după ce aceştia nu au mai reuşit să ajungă la întâlnirea din 14 ianuarie.
ASF le-a transmis acestora un set de propuneri concrete menite să amelioreze efortul financiar pentru achiziţia RCA”, se arată în comunicat.
Premierul şi întreaga echipă de miniştri sunt dispuşi să continue dialogul civilizat şi raţional, care să contribuie la soluţionarea problemelor legitime reclamate”.