ANTICORUPȚIE. În dar și cu dare…

Zăpada, veselia și cadourile fac din lunile de iarnă cele mai așteptate și îndrăgite luni din an, pline de umanitate, dragoste, colinde, urări și evenimente dăruitoare de emoții. În așteptarea acestor luni intervin planurile, ideile inspirate, pregătirile, invitațiile pentru bucurii. Iar alegerea unui dar ne descrie, pentru că implică ceea ce vrem să oferim: apreciere, importanță, grijă, atenție, emoție sau cât de mult ne pasă de celălalt. Chiar dacă oferirea unui dar creează bucurie, uneori, adulții încearcă să ofere, și nu orice, ceva cu o consistență tentantă, neținând cont de cadrul legal.

Să povestim un pic! În timp ce își exercita atribuțiile de serviciu, un agent de poliție a oprit, în trafic, un conducător auto, pentru încălcarea normelor rutiere privind efectuarea manevrelor de depășire. Pentru a nu fi luate măsurile legale de sancționare, conducător auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și i-a promis agentului de poliție un „dar” de 870 de lei, cu scopul ca acesta să nu îndeplinească un act care intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru a nu-i întocmi proces-verbal de constatare a contravenției și pentru a nu aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile, aferentă contravenției prevăzută de legislația în vigoare. În acest context, agentul de poliție a refuzat „darul” și a formulat denunțul, pe care ofițerii anticorupție l-au înaintat de îndată unității de parchet competente.

Ca urmare a activităților procedurale desfășurate de ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, stabilind o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 ani și muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile. De asemenea, prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a dispus și confiscarea sumei de 870 de lei de la inculpat. Astfel, darul oferit de inculpat s-a concretizat în dare, dar de mită, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.  

Nu e greu să fii darnic azi, spunea Jules Renard, dar nu pentru a te sustrage aplicării sancțiunilor contravenționale, a măsurii complementare de reținere a permisului de conducere și pentru a evita răspunderea penală.

Pentru a limita astfel de situații, vă puteți implica și dumneavoastră, stimați cititori, sesizând faptele de corupție la call center-ul anticorupţie 0800.806.806.

Viorela BUCUR

comisar-șef de poliție

Direcția Generală Anticorupție

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.