Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) atrage atenția celor 9 milioane de șoferi din România, dar și Parlamentului și Guvernului că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) dovedește în continuare, prin noul set de reguli RCA pregătit pentru șoferi, lucrează doar în beneficiul companiilor de asigurări.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
„La numai 3 luni de la schimbarea conducerii ASF, vedem că s-au schimbat doar oamenii, dar au rămas obiceiurile. În loc să-și respecte scopul și misiunea pentru care a fost creată – adică protejarea intereselor consumatorilor de asigurări -, ASF pregătește acum modificări legislative pentru a elimina până și posibilitatea de a avea reduceri de preț pentru polițele RCA.
ASF a transmis un set de propuneri de modificare a stabilirii prețului polițelor RCA. Iată cum vă vor afecta, dacă sunteți șofer în România:
- Dacă uitați să vă reînnioiți polița RCA în 30 de zile, pierdeți bonusul (reducererea de preț) acumulat în decursul anilor. «Nerespectarea continuității obligației de asigurare RCA pentru o perioadă mai mare de 30 de zile» – Art. 2, punctul 10, litera e.
Concret, dacă ați reușit să obtineți în cel puțin 4 ani de condus ireproșabil o clasă de bonus 8, care presupune o reducere de 50% a prețului la RCA, dar nu vă reînnoiți polița RCA în decurs de 30 de zile de la expirarea acesteia, pierdeți bonusul (reducerea de preț de 50%) acumulat în toți acești ani. E valabil și pentru motocicliști, deși circulă doar câteva luni pe an, dar ar trebui să plătească RCA și pentru lunile de iarnă.
- Amenzile de circulație vă vor scădea bonsul acumulat în ultimii ani în care ați condus fără accidente: sunt luate în considerare «contravențiile și sancțiunile aplicate de personalul Poliției Române privind încălcarea regulilor pentru circulația vehiculelor, care denotă un comportament neadecvat în trafic, ce conduce la un risc ridicat de accidente». Astfel, companiile de asigurări vor avea mână liberă să interpreteze în favoarea lor orice abatere a unui șofer și să îi majoreze prețul la RCA prin pieredera bonusului la calculul prețului RCA.
Exemplu: o banală sancțiune pentru parcare într-un loc nepermis, atât de frecventă în București, care în opinia firmei de asigurări poate duce la un risc de accidente, va da posibilitatea firmei de asigurări să vă fure Bonusul acumulat în ani de conducere prudentă.
Nu înțelegem cum Poliția Română ar putea oferi accesul unor companii private la astfel de informații care pot întra în categoria datelor cu caracter personal. Astfel de informații vor fi accesate de niște operatori economici care s-au dovedit în permanență a fi de rea credință și abuzivi în relatia cu consumatorii captivi (RCA).
- Dispare polița RCA valabilă o lună, iar noile perioade de asigurare ar fi de 3 luni, 6 luni sau 12 luni: «Contractul RCA se încheie pe o perioada de 3, 6 sau 12 luni, în funcție de opțiunea asiguratului”. Practic, se restrâng opțiunile șoferilor de a cumpăra polițe RCA pentru o lună, fără nicio explicație. Probabil că din dragoste pentru consumatori, ASF dorește ca polițele RCA să poată fi cumpărate doar în 3 variante, fără a tine cont de durata necesității reale a clientului, care în multe situații nu corespunde cu cele dorite de ASF și piața de asigurări. Dar nu vedem nicăieri scris că asiguratorul nu va mai putea să facă oferte pentru polițele pe 3 și 6 luni identice la preț sau și mai mari decât cele pentru 12 luni.
- «La încheierea contractului RCA, asiguratul permite asigurătorului RCA accesul în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, la evidenţa accidentelor şi a cererilor de despăgubire anterioare, şi furnizează informaţiile solicitate de asigurătorul RCA pentru evaluarea riscului şi calculul primei de asigurare inclusiv cu privire la istoricul sancțiunilor aplicate conducătorilor de vehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, potrivit art. 2 pct. 10 lit. c) și f).» Practic, ASF le oferă cadrul legal firmelor de asigurări pentru a avea acces la datele cu caracter personal ale tuturor șoferilor.
Putem avea încredere în lacomele și abuzivele firme de asigurări din România, care au mii de reclamații anual, care au zeci de mii de litigii cu consumatorii pe rolul instanțelor de judecată, care au fost sancționați în urmă cu câțiva ani pentru înțelegeri de tip CARTEL pe piața RCA, că aceste informații vor fi folosite cu bună credință de aceștia pentru calculul unui preț corect al RCA ului?
- Asiguratul RCA își va putea suspenda valabilitatea poliței RCA pentru o perioadă limitată de timp, doar dacă autovehiculul NU va staționa în acea perioadă pe domeniul public, iar ASF și companiile de asigurări solicită ca asiguratul RCA să fie sancționat contravențional dacă nu își ține mașina în curte sau garaj pe toată această perioadă: «Pe toată durata suspendării efectelor contractului RCA, a înmatriculării vehiculului, asiguratul imobilizează vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public. Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (13) reprezintă încălcarea obligațiilor de asigurare RCA şi se sancţionează contravenţional conform art. 37 alin. (9).» Adică, dacă nu aveți garaj sau curte în care să vă păstrați mașina pentru perioada în care vă suspendați asigurarea RCA, ASF și firmele de asigurări vă vor amendați!
- Cresc sancțiunile pentru șoferii care nu au RCA, astfel: La articolul 37, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins: «(9) Prin derogare de la art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. k) și l) se sancționează cu amendă după cum urmează: a) în cazul vehiculelor încadrate în categoria autoturismelor – 2000 lei; b) în cazul vehiculelor de transport persoane, inclusiv tramvaie – 7000 lei; c) în cazul vehiculelor de transport marfă: (i) având masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone – 5.000 lei; (ii) având masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 12 tone – 7000 lei; (iii) având masă totală maximă autorizată mai mare de 12 tone – 15000 lei; d) alte vehicule decât cele prevăzute la lit. a) – c) – 1000 lei».
«Deși amenzile pentru șoferi cresc semnificativ, ASF nu a considerat oportun ca sancțiunile pentru firmele de asigurări să fie majorate, cel puțin în mod similar. Și mai mult, prin derogare de la art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, nu veți plăti în 15 zile jumătate din cuatumul amenzii. Autoritatea trebuie să fie trasă la răspundere, pentru modul evident în care favorizează asigurătorii, prin modificarea legislativă. Putem spune că 80% din propunerile actuale de modificare a legii 132/2017 vor duce la creșterea prețurilor pentru polițele RCA cu 30-40%! Care va fi beneficiul asiguraților – aproape 9 miloane de plătitori captivi în legea 132/2017?” Toate aceste propuneri vin de la asigurători și aceștia s-au străduit permanent, în ultimii ani, să le transforme în lege, cu ajutorul conducerii ASF. Le recunoaștem, pentru că le-am mai văzut. Scăderea claselor de bonus este visul lor de a ne arunca direct în malus, astfel încât să nu mai putem cere vreun bonus care oricum nu ni s-a dat absolut deloc în ultimii 7 ani», a precizat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR”.