Prima Cursă cu Supereroi din România, organizată de OSCAR Downstream, a reunit peste 1.400 de copii, adulți și persoane cu dizabilități, care au alergat în sprijinul campaniei de conștientizare și eliminare a stigmei legate de sănătatea mintală.
Cea mai populară cursă a Run for Heroes – fueled by OSCAR a fost, de departe, pentru familiile cu copii sub 16 ani, care a aliniat la start 400 de micuți însoțiți de părinții lor. Cei mai mulți participanți au venit la linia de start costumați în super-eroii emblematici ai zilelor noastre.
În același timp, s-au înscris și au participat în mod gratuit la cursa de 1 km Persoane cu dizabilități, pe un traseu adaptat, astfel de participanți.
Cursa de 7 km în jurul lacului Herăstrău, dedicată alergătorilor de anduranță, a aliniat la start peste 700 de participanți. La proba Masculin, câștigătorul Alexandru Corneschi a finalizat traseul în 0:22:49, în timp ce la proba Feminin, Irina Popa a finalizat cursa cu un timp de 0:27:17.
„Run for Heroes – fueled by OSCAR este o inițiativă care ia atitudine și spune NU stereotipurilor, discriminării și prejudecăților sociale legate de sănătatea mintală. Le mulțumim partenerilor de la Centrul Social de Psihoterapie TFH (Together for Humanity) – ei înșiși niște super-eroi pentru pacienții cu care lucrează, pentru munca pe care o depun în fiecare zi. Împreună cu ei și cu acești oameni minunați, care au alergat alături de noi, pe 15 iunie, putem să facem diferența în viața celor care se confruntă cu astfel de provocări”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.
„Suntem profund recunoscători tuturor participanților la prima ediție a crosului caritabil Run for Heroes – fueled by OSCAR. Datorită vouă, Centrul Social de Psihoterapie TFH poate continua să ofere terapii gratuite beneficiarilor cazuri sociale. Fondurile atrase în urma acestui eveniment vor permite consilierea și terapia persoanelor aflate în dificultate, contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestora. Entuziasmul și energia voastră au fost motorul care a făcut posibilă continuarea muncii noastre, ajutându-ne să eliminăm stigmatul legat de sănătatea mintală și să promovăm o societate mai empatică și incluzivă’’, a declarat Răzvan Popa, președinte al Centrului de Psihoterapie Together for Humanity.
Run for Heroes este cea mai recentă inițiativă de implicare civică prin care OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, contribuie la construirea unui viitor sustenabil. Compania își propune să crească acest proiect de la an la an, pentru că sustenabilitatea autentică începe cu o societate sănătoasă, atât din punct de vedere fizic, cât și mintal.