Flix anunță investiții din partea EQT și Kühne Holding

Flix SE, companie travel-tech care operează cea mai extinsă rețea globală de autocare interurbane la nivel global, alături de fondul de investiții EQT și Kühne Holding, una dintre cele mai importante companii de transport și logistică din lume, anunță finalizarea unui acord definitiv pentru achiziționarea unei participații minoritare de 35% în Flix.

EQT Future și Kühne Holding vor achiziționa acțiuni de la acționarii existenți pentru a construi o participație pe termen lung în Flix. Această investiție va consolida și mai mult bilanțul Flix și va contribui la accelerarea traiectoriei de succes a companiei de creștere profitabilă. Finalizarea tranzacției depinde de îndeplinirea unor condiții uzuale și de obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților de competiție.

„Suntem încântați să îi primim pe EQT Future și Kühne Holding ca investitori puternici cu un obiectiv similar și cu o experiență dovedită în dezvoltarea de strategii de investiții pe termen lung. Capitalul și expertiza lor vor reprezenta un avantaj important pentru viziunea strategică a companiei noastre. Nu ne puteam dori parteneri mai buni pentru a începe următorul capitol al călătoriei Flix”, a declarat André Schwämmlein, CEO și co-fondator al Flix.

„EQT Future sprijină companiile de top, în creștere, care au potențialul de a fi lideri în domeniul sustenabilității și în sectoarele lor. Flix este exemplul perfect în acest sens. Suntem profund impresionați de ceea ce au realizat André și echipa sa, dezvoltând Flix de la un start-up local la poziția de lider global, operând în 43 de țări,â”, a declarat Andreas Aschenbrenner, partener fondator și director adjunct al echipei de consultanță EQT Future.

„EQT urmărește întotdeauna să ofere mai mult decât capital prin investițiile sale. Suntem mândri să fim parteneri cu Kühne Holding, unul dintre cei mai importanți investitori în transport și logistică și suntem încântați să sprijinim agenda de creștere strategică a Flix pe termen lung. Scopul nostru este să ne asigurăm că soluția oferită de Flix pentru călătoriile pe distanțe lungi cu emisii de carbon reduse ajunge la un număr și mai mare de persoane din întreaga lume. Suntem convinși că Flix se află pe drumul de a deveni lider sectorial în transportul terestru pe distanțe lungi, având un potențial imens de a deveni un nume de referință în sectorul mobilității”, a mai adăugat Aschenbrenner.

„Flix conduce următoarea generație de transport colectiv. Kühne Holding este mândră să îi sprijine în mod activ în calitate de partener strategic în următoarea lor fază de expansiune. În ultimele câteva luni, am stabilit o relație excelentă cu colegii de la EQT Future. Avem mare încredere în André Schwämmlein și în echipa sa și așteptăm cu nerăbdare să sprijinim viitorul Flix”, a precizat Dominik de Daniel, CEO Kühne Holding AG.

„Fiind unul dintre cei mai mari investitori strategici în sectorul transporturilor și al mobilității, Kühne Holding face acum un pas înainte pe piața transportului colectiv cu autocarul.  Modelul de afaceri Flix prezintă sinergii excelente cu investițiille noastre din sectorul transporturilor. În plus, dorim să sprijinim strategia de extindere a rețelei lor internaționale. Ne bazăm pe succesul pe care Flix l-a obținut în stabilirea autocarului ca principal mijloc de transport sustenabil de peste un deceniu atât în Europa, cât și la nivel global”, a declarat Karl Gernandt, președintele Kühne Holding AG.

Creșterea profitabilă rămâne în focus

Investiția vine într-un moment în care Flix continuă să înregistreze creșteri semnificative și continuă extinderea strategică a rețelei. Compania a raportat o creștere de 30% a veniturilor totale în 2023 și astfel, pentru prima dată, a atins 2 miliarde EUR în venituri totale anuale. Acest lucru se traduce în profitabilitate crescută, cu o EBITDA ajustată de 104 milioane EUR în 2023.  Creșterea a permis Flix să își atingă obiectivele strategice – cum ar fi extinderea în noi piețe, transformarea rețelei din America de Nord și dezvoltarea rețelei FlixTrain pentru a răspunde cererii în creștere de servicii feroviare alternative din Germania.

Extinderea amprentei globale

Pentru a-și consolida și mai mult prezența geografică, Flix a intrat recent pe două dintre cele mai importante piețe de transport cu autocarul din lume: Chile și India. Amprenta globală a companiei se întinde acum în 43 de țări din întreaga lume. În Europa, FlixBus a continuat să își extindă semnificativ serviciile în Regatul Unit, Portugalia și Ucraina și a lansat servicii naționale în Norvegia și Finlanda. Ambiția clară a Flix este de a ajunge lider de piață pe aceste piețe. Compania este prezentă pe piața din România din anul 2017 și oferă curse internaționale directe din peste 100 de orașe din România spre 15 țări din Europa precum Bulgaria, Grecia, Franța, Ungaria sau Italia.

Odată cu creșterea vine și responsabilitatea

Pentru a  susține angajamentul companiei față de un model de afaceri responsabil, Flix a publicat recent al doilea raport ESG voluntar pentru anul 2023. Cu viziunea sa de a promova călătoriile sustenabile și accesibile, Flix se potrivește perfect cu misiunea EQT Future de a susține companii care contribuie la îmbunătățirea planetei prin produsele și serviciile lor, având în același timp potențialul de a influența industriile în care activează.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.