33 de troleibuze noi, de la Bozankaya, pentru Timișoara

Dominic Fritz, primarul din Timișoara, și Tufan Ozkan, vicepreședintele Bozankaya, au semnat, pe 5 septembrie, contractul pentru 33 de troleibuze noi.

Tufan Ozkan și Dominic Fritz

Pentru prima dată în ultimii 15 ani, Primăria Timișoara a făcut o astfel de achiziție, care vine în completarea loturilor de autobuze nepoluante și tramvaie noi. Primul troleibuz va fi livrat în aprilie 2025, potrivit graficului asumat prin contract.

Această nouă achiziție face parte din strategia noastră de a crește atractivitatea transportului public și implicit a numărului celor care folosesc troleibuzul, tramvaiul sau autobuzul în deplasările lor zilnice. În ultimii doi ani și jumătate, am reușit să aducem la Timișoara peste 70 de tramvaie și autobuze electrice moderne. Această modernizare se vede în opțiunile de călătorie ale timișorenilor: în mai puțin de 3 ani, am înregistrat o creștere a utilizării transportului public de la 31% la 51%”, a declarat Dominic Fritz.

Contractul prevede livrarea a 25 de troleibuze articulate, de 18 m, și 8 troleibuze nearticulate, de 12 m, cu baterii, până în toamna lui 2025. Toate troleibuzele sunt prevăzute cu baterii cu autonomie mare, sisteme de siguranță, aer condiționat, încălzire în scaune, internet wireless, prize pentru încărcarea telefoanelor mobile.

Semnarea contractului cu Primăria Timișoara pentru noile troleibuze reprezintă un pas important pentru activitatea companiei noastre în România, o țară cu un potențial imens de a revoluționa transportul public. Încrederea primăriei în soluțiile noastre inovatoare subliniază calitatea și eficiența tehnologiei noastre, și consolidează în același timp angajamentul nostru de a furniza soluții de transport durabile”, a precizat Tufan Ozkan, vicepreședinte Bozankaya.

Troleibuz Bozankaya, 12 m

Noile troleibuze ating o viteză maximă de 80 km/h, cu o autonomie de până la 40 km pentru varianta de 12 m, respectiv 25 km pentru cel de 18 m, în zone fără catenare.

Troleibuz Bozankaya, 18 m

Capacitatea maximă de transport variază între cele două modele. Cel de 12 m va putea transporta până la 100 de pasageri, cu 34 de locuri pe scaune, în timp ce varianta de 18 m poate transporta 140 de pasageri, în total, 48 de locuri fiind pe scaune.

Valoarea celor 8 troleibuze „clasice”, nearticulate, este de 20.292.000 de lei (fără TVA), iar cele 25 de troleibuze articulate costă 78.300.000 de lei (fără TVA). Finanțarea a fost atrasă de Primăria Timișoara prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul contribuie la atingerea obiectivului specific al Investiției 1 Mobilitatea urbană durabilă, care include îmbunătățirea condițiilor de mobilitate urbană, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi și sporirea siguranței rutiere în zonele urbane prin soluții digitale și ecologice de transport.

Despre Bozankaya

Fondată în urmă cu 35 de ani în Germania, cu o rapidă extindere în Turcia, Bozankaya are o experiență solidă ca inovator în dezvoltarea și fabricarea vehiculelor ecologice pentru transportul public urban, cu economii importante de energie în exploatare și un nivel de zgomot redus.

Bozankaya deține drepturile de proprietate intelectuală asupra vehiculelor și tehnologiei produse în centrele de cercetare din Ankara și în vastele sale unități de producție, cu o suprafață de 100.000 mp.

Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.