Karin Rådström, numită în funcția de CEO al Daimler Truck

Consiliul de Supervizori al Daimler Truck Holding AG a numit-o pe Karin Rådström ca noul Chief Executive Officer al companiei, cu efect de la 1 octombrie 2024.

Karin Rådström, numită în funcția de CEO al Daimler Truck

Mandatul lui Karin Rådström este valabil până la 31 ianuarie 2029. Actuala șefă a Mercedes-Benz Trucks îl va înlocui pe Martin Daum, care va demisiona simultan din funcția de CEO.

Daum va rămâne membru cu drepturi depline al Consiliului de Administrație până la 31 decembrie 2024, pentru a susține o tranziție lină.

Președintele Consiliului de Supervizori al Daimler Truck Holding AG, Joe Kaeser, i-a mulțumit lui Martin Daum pentru realizările extraordinare din cariera sa de aproape 40 de ani la Daimler.

„Martin Daum a condus tranziția Daimler Truck de la o divizie a unui concern la o companie independentă de succes, listată la DAX. A condus compania prin una dintre cele mai încărcate perioade din istoria sa recentă și a fost arhitectul succesului economic și reputației internațioanle a Daimler Truck. Dedicarea sa pentru companie, clienți și angajați este remarcabilă. Martin Daum predă o companie de succes, care este bine pregătită pentru provocările viitoare”, a declarat Joe Kaeser.

Martin Daum și-a început cariera la Daimler-Benz AG în 1987. A fost apoi CEO al Daimler Trucks North America, iar în 2017 și-a asumat rolul de membru în Consiliul de Administrație al fostei Daimler AG, ca responsabil pentru Camioane și Autobuze.

Succesoarea sa, Karin Rådström, fost șef de Vânzări și Marketing la Scania, s-a alăturat Consiliului de Administrație al Daimler Truck în 2021, fiind de atunci responsabilă pentru Mercedes-Benz Trucks.

„Suntem încântați să o numim pe Karin Rådström ca noul CEO of Daimler Truck Holding AG. A dovedit că este capabilă să avanseze cu succes transformarea mărcii, într-o perioadă provocatoare. Le urăm succes ei și echipei ei și abia așteptăm continuarea colaborării”, a mai spus Joe Kaeser.

Pentru moment, Karin Rådström va rămâne responsabil pentru Mercedes-Benz Trucks. Decizia Consiliului de Supervizori se aplică în aceeași măsură de Daimler Truck Holding AG și Daimler Truck AG.

Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.