MAN eTGL, în premieră mondială, la IAA 2024

Constructorul de vehicule comerciale MAN Truck & Bus, a prezentat, într-un eveniment online, noul camion electric MAN eTGL. „Întâlnirea” în premieră, face-to-face, a fost programată pentru IAA Transportation 2024.

Camionul electric de 12 tone, destinat segmentului de transport de distribuție ușoară, completează portofoliul de vehicule comerciale electrice oferite de MAN. Cu o autonomie de până la 235 de kilometri, încărcare rapidă, în aproximativ 30 de minute, și o sarcină utilă de până la 6.600 de kilograme, în funcție de carosare, eTGL oferă combinația ideală pentru transportul local fără poluare acustică și cu zero emisii de CO2.

Vehiculul este potrivit pentru logistica urbană a mărfurilor, pentru cei ce dețin lanțuri alimentare, comercianții cu amănuntul sau industria de catering. Împreună cu eTGS și eTGX, MAN oferă, acum, întregul portofoliu, de la 12 la 42 de tone, complet electric, odată cu premiera noului eTGL. Opțiunea de încărcare la depou sau în centrele logistice ale clienților, alături de restricțiile crescânde de zgomot și emisii pentru camioanele cu combustie, din centrele orașelor, fac din transportul de distribuție urbană UN important punct de plecare pentru trecerea la electromobilitate.

„De la livrări pe timp de noapte la supermarket, la transporturi grele pe distanțe lungi, MAN oferă companiilor de transport vehicule cu emisii zero, toate de la același producător. Cele aproximativ 2.000 de comenzi și solicitări de comandă pentru eTGX și eTGS arată, deja, că avem o baterie modulară potrivită pentru implementare individuală, un șasiu și o autonomie care îndeplinesc nevoile clienților noștri. Cu sarcina sa utilă mare, timpii scurți de încărcare și autonomia optimă pentru logistica urbană, eTGL completează perfect portofoliul nostru eTruck”, a declarat Alexander Vlaskamp, CEO MAN Truck & Bus, la prezentarea noului camion electric dedicat distribuției ușoare.

Detaliile (electro)tehnice

Noul MAN eTGL se bazează pe modelul „clasic”, diesel, de 12 tone, din portofoliul său și folosește aceleași componente tehnice ca și frații săi „grei”, eTGS și eTGX. Anume, cele două baterii dezvoltate de MAN special pentru vehiculele comerciale și produse la noua fabrică dedicată de la Nürnberg. Acestea sunt amplasate în cele două laterale ale șasiului, distribuind optim masele și oferind o capacitate utilă de 160 kWh. Încărcarea se poate face prin conexiune CCS, cu până la 250 kW, în aproximativ 30 de minute (10-80% SoC, 250 kW, 335 A), putând, astfel, să fie realizată eficient, pe durata pauzelor de odihnă ale șoferului.

Grupul propulsor este constituit dintr-un motor electric cuplat la o cutie de viteze cu două trepte. Acesta se regăsește în zona centrală a șasiului și furnizează o putere de 210 kW, echivalentul a 285 CP, care este transmisă către puntea spate printr-un cardan.

Ampatamentul de 4.500 mm, conceput pentru o a oferi un nivel foarte bun de manevrabilitate în oraș, poate fi combinat cu lungimi de caroserie de 6.200, până la 7.300 mm, dimensiuni ideale pentru prelate sau alte caroserii ușoare închise. Ceea ce lipsește, momentan, este PTO (priza de putere), care nu este disponibilă de la lansare. Însă, pe viitor, Alexander Vlaskamp a anunțat că vehiculul va fi echipat și cu ePTO.

Viața în cabină

Cabina de zi, spațioasă, oferă același confort în timpul conducerii ca și a omologului său diesel. Are un acces jos, facil, fiind proiectată în mod ergonomic pentru intrări și ieșiri frecvente. La interior, se regăsesc numeroase compartimente de depozitare, ușor accesibile, amplasate în jurul șoferului. Acestea permit organizarea rapidă a documentelor de transport, zonă de scris, spațiu dedicat tabletei și telefonului mobil, pentru aceste echipamente electronice fiind oferite și conexiuni de încărcare adecvate.

Ecranul central, complet digital, de 12,3 inch, oferă informații complete despre starea de încărcare a bateriei, autonomia, cerințele curente de energie și recuperare, pe lângă datele obișnuite de condus.

Consultanță și servicii eMobility

La fel ca și în cazul MAN eTGX și TGS, consultanța în domeniul electromobilității este disponibilă și pentru clienții MAN eTGL. Consultanța privind trecerea la electromobilitate include analize specifice clientului privind implementarea vehiculelor și specificațiile infrastructurii de încărcare necesare. Stațiile de încărcare fac, de asemenea, parte din oferta MAN, prin parteneriate cu furnizorii de infrastructură de încărcare.

În plus, sunt disponibile contracte de servicii și soluții de finanțare special adaptate electromobilității și nevoilor logisticii de distribuție urbană, precum și numeroase servicii digitale, pentru utilizarea noului camion electric. Acestea includ: MAN eReadyCheck, pe care clienții îl pot folosi pentru a verifica modul în care rutele lor de livrare pot fi conduse pur electric, MAN SmartRoute, sistemul inteligent de planificare a rutelor, și MAN Charge&Go, serviciul pentru utilizarea punctelor publice de încărcare.

Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.