CFR: Oferte pentru modernizarea a două linii feroviare importante

CFR Infrastructură a deschis ofertele depuse la licitațiile pentru modernizarea a două tronsoane de cale ferată.

Pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş (Lot 3), în lungime de 41,2 km (km 331-362), ce face parte din Coridorul Orient/Est-Mediteranean”, au depus oferte Asocierea FCC Construccion (lider), Gulemark Spolka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia şi Asocierea Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S. (lider) – Straco Holding.

Valoarea estimată a investiţiei este între 5,167 miliarde de lei și 6,152 miliarde de lei, fără TVA. Sursa de finanţare va fi asigurată din fonduri europene prin Programul Transport 2012-2027 şi de la bugetul de stat. Durata contractului va fi de 72 de luni, din care 12 luni sunt destinate proiectării şi 60 de luni, execuţiei.

Ofertele depuse la licitația pentru modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre staţiile CF Bucureşti Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră (Lot 2) provin de la FCC Construccion(ofertant unic), Asocierea Arcadia Company (Leader) – Alstom Transport, Asocierea Porr Construct (lider) – IMSAT, şi Asocierea ZUE (Leader) – CON-A Operations – UTI Construction and Facility Management.

Valoarea estimată a investiţiei este între 2,26 miliarde de lei și 2,71 miliarde de lei, fără TVA, iar sursa de finanţare va fi asigurată din fonduri nerambursabile (CEF) şi din bugetul de stat. Durata contractului va fi de 36 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 30 de luni pentruexecuţie.

Modernizarea liniei de cale ferată pe acest traseu în lungime de 93,45 km (fără intervalul Vidra-Comana, inclus în Lotul 1), cuprinde inclusiv lucrări de electrificare şi de semnalizare, prin implementarea sistemului ERTMS.

Potrivit CFR Infrastructură, aceasta este o linie extrem de importantă din punct de vedere economic, deoarece va prelua traficul internaţional de pe cele două coridoare centrale care străbat teritoriul României şi legătura între Coridorul Rhin-Dunăre şi ţările din sud-estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia), prin traversarea Dunării pe Podul Prieteniei, în sectorul de graniţă dintre România şi Bulgaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.