Plafonarea tarifelor RCA se prelungește

Ministerul Finanţelor propune Guvernului, printr-un proiect de Hotărâre ce va fi adoptat în 25 septembrie, prelungirea cu încă trei luni a plafonării tarifelor RCA, până la 31 decembrie 2024.

Autorii proiectului argumentează necesitatea luării acesti măsuri prin faptul că există dezechilibru între cerere şi ofertă pe piaţa asigurărilor auto, ce poate pune presiuni suplimentare asupra preţurilor după data de 30 septembrie.

„În ceea ce priveşte dezechilibrele existente în piaţa asigurărilor RCA este de menţionat numărul ridicat de cazuri prelucrate încadrate în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, observându-se o creştere semnificativă a acestora cu aproximativ 19.000 de cazuri faţă de începutul lunii iunie, societăţile preluând în asigurare un număr de aproximativ 7.500 de astfel de cazuri pe lună de la începutul anului 2024. Cu referire la gradul de cuprindere este de menţionat că acesta este în continuare scăzut faţă de angajamentul asumat de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană”, explică iniţiatorii proiectului în nota de fundamentare.

Totodată, se observă existenţa în continuare a aceloraşi împrejurări excepţionale, care denotă un dezechilibru între cerere şi ofertă şi are potenţialul de a genera consecinţe negative, în sensul unei presiuni suplimentare asupra preţurilor după data de 30 septembrie 2024, la care încetează efectele HG 1326/2023, cu modificările ulterioare, susţin aceştia.

Supravegherea practicării tarifelor de primă maxime de către societăţile de asigurare care practică RCA şi stabilite conform Hotărârii de Guvern se exercită de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe perioada de 3 luni, stabilită conform art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea activelor lichide la jumătatea anului 2024 este în creştere cu 9% faţă de valoarea de la finalul anului 2023 iar indicatorul de lichiditate se păstrează la un nivel solid peste cerinţa legală, se mai arată în nota de fundamentare.

Autorii proiectului precizează că, în prezent, se află pe parcursul legislativ o serie de modificări ale legislaţiei naţionale privind asigurările RCA, care „propun a corecta dezechilibrele existente, se mai arată în documentul potrivit căruia situaţia financiară a asigurătorilor este una stabilă în prezent şi toate societăţile sunt solvabile”.

„Având în vedere cele prezentate şi necesitatea ca modificările legislative propuse să fie adoptate astfel încât să înceapă să producă efecte, o soluţie temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui prelungirea până la data de 31 decembrie 2024 a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime şi a comisioanelor de distribuţie aferente contractelor RCA prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (4) din HG 1326/2023, cu modificările ulterioare. Situaţia actuală poate fi încadrată ca şi situaţie de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei aşa cum acestea sunt stipulate în prevederile art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, Guvernul poate interveni pentru o perioadă de timp limitată prin stabilirea modului de determinare a primelor practicate de către asigurătorii RCA astfel încât împrejurările care determină situaţia de criză să fie depăşită”, se arată în nota de fundamentare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.