Casele de marcat – noi modificări

Guvernul a modificat, în 23 octombrie, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 125, articolul 2 din OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Una dintre prevederi stipulează exceptarea de la obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale a încasărilor efectuate din activitatea de servicii de încărcare a vehiculelor electrice a căror contravaloare se încasează prin intermediul automatelor comerciale exclusiv prin utilizarea cardurilor de credit/debit şi/sau a aplicaţiilor de tip portofel electronic.

Totodată, a fost suspendată, până la 31 decembrie 2024, „aplicarea dispoziţiilor care reglementează drept contravenţie nerespectarea obligaţiei operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz de a dota cu aparate de marcat electronice fiscale aceste dispozitive, cât şi a celor care stabilesc sancţiunea aplicabilă pentru această faptă, doar în cazul acelor operatori economici care, la data controlului efectuat de organul fiscal, au încheiate contracte pentru achiziţionarea aparatelor de marcat electronice fiscale de la distribuitori autorizaţi, cu termen de livrare şi instalare până la data de 31 decembrie 2024”, precizează Executivul.

De asemenea, în cazul operatorilor economici care desfăşoară şi alte activităţi pentru care legea prevede obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, dispoziţiile care vizează amânarea sancţiunii se aplică exclusiv pentru activitatea de livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale (cum ar fi, fără a se limita la acestea, cele prestate în spălătoriile auto, în staţiile automate de spălare articole textile) ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz.

Guvernul informează că „potrivit datelor puse la dispoziţie de industria de profil, în prezent sunt peste 100.000 de echipamente aflate în exploatare, ceea ce face ca procesul de fiscalizare a acestora să fie unul complex”.

„O altă reglementare introdusă de actul normativ vizează suspendarea, până la data de 1 septembrie 2025, a aplicării sancţiunii prevăzute de lege pentru săvârşirea faptei de emitere a bonului fiscal fără ca acesta să conţină codul de identificare al beneficiarului, numărul de identificare al bonului, precum şi datele prevăzute la articolul 4 alineat (2^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, sub formă de cod QR. (Data şi ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum şi seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal se tipăresc pe bonul fiscal şi sub formă de cod QR). Pentru săvârşirea faptei de emitere a bonurilor fiscale cu date eronate, se aplică în continuare”, mai precizează Executivul.

Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.