Dacia a lansat SUV-ul Bigster, fratele mai mare al modelului Duster. Modelul se va produce în exclusivitate la uzina din Mioveni, Dacia extinzându-și gama de vehicule, oferind, în premieră, o soluție accesibilă pentru segmentul C-SUV.
Motorizări integral electrificate
HYBRID 155. Bigster este primul model din Renault Group ce beneficiază de noua motorizare. Este bazată pe un motor cu 4 cilindri pe benzină, de 107 CP, și două motoare electrice (un motor de 50 CP și un demaror/generator de înaltă tensiune), o baterie de 1,2 kWh (230 V) și o cutie de viteze automată electrificată, cu 4 trepte dedicate motorului termic și alte două motorului electric. HYBRID 155 vine în completarea ofertei HYBRID 140, aflate pe Jogger și Noul Duster, cu un plus de putere (+15 CP), de cuplu (170 Nm doar pentru motorul cu combustie, adică + 20 Nm) și o capacitate de remorcare superioară (+250 kg, pentru un total de circa 1 t). Frânarea recuperativă, capacitatea înaltă de recuperare a energiei plus randamentul cutiei automate permit ca, urban, până la 80% din timpul de rulare să se efectueze în mod 100% electric. Pornirea de pe loc se face în mod 100% electric.
Bigster TCe 140, propus pentru prima oară în gama Dacia la acest nivel de putere, este derivat din propulsorul TCe 130, disponibil pe Noul Duster. Acesta combină un motor pe benzină cu 3 cilindri, de 1,2 l turbo, de nouă generație, bazat pe ciclul Miller, cu un sistem mild hybrid de 48 V și o cutie de viteze manuală, cu 6 trepte. Sistemul mild-hybrid susține motorul termic la demaraj și accelerație, permițând diminuarea cu circa 10% a consumului mediu (5,6 l/100 km) și a emisiilor de CO2 (129 g/km), față de un motor termic de putere echivalentă. Frânarea regenerativă încărcă bateria cu 0,8 kWh.
Bigster ECO-G 140. Dacia este singurul constructor care propune carburație mixtă, benzină și GPL. Bigster propune, în premieră, o motorizare care asociază carburația mixtă și un sistem mild-hybrid de 48 V. Acesta din urmă susține motorul cu 3 cilindri de 1,2 l turbo, indiferent dacă funcționează pe benzină sau GPL, în fazele de demaraj și accelerație, optimizând eficiența motorului. Frânarea regenerativă încarcă bateria cu 0,8 kWh. Pe GPL, ECO-G 140 emite cu circa 10% mai puțin CO2 decât o benzină clasică. Autonomia poate ajunge la 1.450 km, grație celor două rezervoare, ce pot înmagazina 99 de litri (50 de benzină și 49 de GPL). Poziționat sub portbagaj, rezervorul GPL nu scade volumul de încărcare. Trecerea de la un carburant la altul se face instantaneu, cu ajutorul unui comutator integrat în tabloul de bord.
Bigster TCe 130 4×4 este adaptat pentru offroad, datorită transmisiei sale integrale, asociate cu o cutie de viteze manuală, cu 6 trepte, și un sistem mild-hybrid de 48 V, ce susține motorul cu 3 cilindri, de 1,2 l turbo, în fazele de demaraj și accelerație, frânarea regenerativă permițând încărcarea bateriei cu 0,8 kWh.
Impunător
Senzația de robustețe este accentuată de aspectul masiv și de verticalitatea părții frontale. Partea din față este fidelă designului Dacia, cu o grilă lată, vopsită negru lucios, având în centru sigla „Dacia link”. Capota a fost proiectată pentru a oferi șoferului o vedere cât mai bună asupra șoselei. Ornamentele amplasate pe grilă, în partea superioară a portierelor față și deasupra plăcuței de înmatriculare de pe hayon, aduc o notă discretă de eleganță. Toate aceste elemente sunt colorate într-un mix de negru lucios și mat. Protecțiile laterale de la nivelul pasajelor roților și cele din partea inferioară a barelor față și spate sunt realizate din Starkle, material creat de inginerii săi, compus parțial din plastic reciclat, în forma sa brută, nevopsită.
Bigster este echipat de serie cu jante din aliaj de 17 sau 18 inch, în timp ce, pentru echiparea superioară, Journey, sunt disponibile opțional jante de 19 inch, cu design specific. Pe nivelurile superioare de echipare, se poate opta pentru o caroserie vopsită în două nuanțe (pavilion de culoare neagră). Totodată, este disponibilă o nouă culoare de caroserie: nuanța metalizată Indigo Blue.
Confort + spațiu
La interior, accentul a fost pus pe spațiu, ergonomie și confort. Planșa de bord verticală și plasată la înălțime crește spațiul disponibil ocupanților din față. Sunt oferite scaune cu susținere laterală, scaun pentru șofer cu reglaje electrice, izolație fonică optimizată, aer condiționat cu două zone pentru locurile din față și cu aeratoare separate pentru locurile din spate, plafon panoramic acționat electric și funcție oscilobatantă, sistem multimedia cu 6 difuzoare și linie de sunet Arkamys 3D.
Pentru simplitate și eficiență, informațiile legate de conducere sunt reunite în tabloul de bord digital de 7 sau 10,1 inch (în funcție de echipare) iar informațiile legate de sistemul multimedia se află pe ecranul central tactil de 10,1 inch (în serie pe toate versiunile Bigster). În funcție de nivelul de echipare, există 3 tipuri de consolă centrală pentru locurile din față: joasă, intermediară sau, în premieră pentru Dacia, o consolă înaltă, cu o cotieră (frigo), încărcător cu inducție și spațiu de depozitare generos. Un accent deosebit a fost acordat selecției materialelor folosite pentru tapițeria scaunelor, oferind durabilitate pentru Essential și Expression, durabilitate și curățare ușoară la Extreme, și confort superior la Journey.
Portbagajul are o capacitate de încărcare superioară, un volum de 667 de litri, o banchetă spate fracționabilă 40/20/40, care permite transportarea unor obiecte lungi chiar atunci când sunt 4 persoane la bord, și bare de pavilion modulabile. Când pe bancheta din spate se află doar 2 pasageri, aceștia pot beneficia de un confort superior, prin rabatarea părții centrale a spătarului, ce se transformă într-o cotieră cu spațiu de depozitare pentru două pahare și suport pentru smartphone. Cu spătarele sunt rabatate, Bigster oferă o lungime maximă de încărcare de 2,7 m.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro