Compania slovacă Mobility & Innovation Production s.r.o. a prezentat primul său camion FCEV (electric cu hidrogen), construit pe un șasiu Ford F-MAX, care a trecut de testele de omologare din UE.
Camionul, dezvoltat cu sprijinul Ford Trucks, utilizează tehnologii de ultimă oră și promite o autonomie de 600-750 km. Autonomia mare și timpul scurt de realimentare permite și operațiuni pe distanțe lungi.
Modelul, denumit M&I RH120R, este echipat cu un motor electric DANA TM4 Sumo HV 2500 6-P, ce dezvoltă 540 kW (734 CP) și un cuplu de 2.500 Nm. Acesta este cuplat la o transmisie cu patru viteze produsă de Eaton, dezvoltată special pentru vehicule electrice grele.
Primul Ford F-MAX FCEV folosește un sistem de celule de combustie Refire Prisma XII+, cu o capacitate de 117 kW (mai sunt disponibile versiuni de 180 și 200 kW). În spatele cabinei sunt montate patru rezervoare de hidrogen de câte 12 kg, fabricate de Nproxx.
Sistemul de propulsie FCEV este completat de bateriile de tracțiune Durapower, cu o capacitate de 122kWh, care oferă o autonomie de 120 km. Bateriile pot fi încărcate în mers, de pilele de combustie, sau de la rețea, prin intermediul unui conector CCS2.
Capul tractor este compatibil cu orice semiremorcă standard (non-mega), iar masa maximă omologată a combinației este de 45 de tone. Primele companii interesate de testarea noului camion în operațiuni reale sunt Metrans și Waberer’s.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro