Circulația a fost deschisă, în 29 noiembrie, și pe cei 17,7 km ai Tronsonului 1 Craiova-Robănești ai Drumului Expres (DEx) 12.
În urmă cu o zi, au fost inaugurați 20 km din totalul de 32 km ai Tronsonului 4, de la Colonești la Albota (restul de 12 km, până la Pitești, fiind programați pentru darea în trafic anul viitor).
Tronsonul 2 Robănești-Slatina, de 40 km, a fost deschis integral circulației în anul 2022, iar un an mai târziu, a fost dat în trafic Tronsonul 3 Slatina-Colonești, de 31,7 km.
Se circulă pe 109 din cei 121 km ai Drumului Expres Craiova-Pitești (între Craiova și Albota).
În prima parte a anului viitor, se vor finaliza și ultimii 12 km care asigură conexiunea cu Autostrada A1, ceea ce va face posibilă circulația de la Craiova la București pe drum de mare viteză (drum expres și autostradă).
La ora actuală, în România, se circulă pe aproape 1.196 km de drum de mare viteză.