Despre insolventa si raspunderea managerilor

Insolventa este o procedura prezenta frecvent in zilele noastre in activitatea comerciala, fie ca este solicitata a fi aplicata direct de catre comerciantii care nu dispun de suficiente fonduri banesti pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile acumulate, fie ca este solicitata de catre creditorii prejudiciati de debitorii lor care se confrunta cu astfel de dificultati financiare.

Cauzele ajungerii in insolventa sunt complexe, putand fi generate de situatia economica nefavorabila la un moment dat, insa pot avea la baza si managementul defectuos ori fraudele savarsite de cei care au fost investiti de catre asociati/actionari cu gestionarea afacerilor.

Directorii pot fi obligati sa plateasca

Avand in vedere faptul ca scopul procedurii insolventei este de a acoperi pasivul debitorului aflat in insolventa, indiferent care sunt cauzele, legea a prevazut si o categorie de raspundere speciala pentru organele de conducere ale persoanei juridice aflate in aceasta procedura in cazul in care au contribuit la ajungerea in insolventa.

Cadrul legal pentru angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere ale persoanei juridice aflate in procedura de insolventa este reprezentat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, in conformitate cu art. 138 alin. (1) din legea mentionata, in situatia in care in raportul intocmit in cadrul procedurii de catre persoanele competente desemnate de judecatorul-sindic, sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului – persoana juridica aflata in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.

Faptele incriminate

Faptele pentru care se atrage raspunderea membrilor organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si a oricarei alte persoane care a cauzat starea de insolventa a debitorului, sunt prevazute expres si limitativ de legiuitor, si anume:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;

b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;

d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;

g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

De retinut este si faptul ca, potrivit legii, raspunderea pentru faptele de mai sus, nu inlatura aplicarea legii penale pentru acele fapte care constituie infractiuni.

Cine raspunde conform legii?

Fata de cele precizate mai sus, persoanele care pot fi trase la raspundere de aducerea debitorului persoana juridica in stare de insolventa, sunt:

a) administratorii si directorii, membrii ai directoratului;

b) cenzorii, auditorii financiari, membrii in consiliul de supraveghere;

c) orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, cum ar fi: contabilul sef, administratorii de fapt, persoana care tine sau a tinut locul directorului etc.

Cine poate cere angajarea raspunderii?

Regula prevazuta de lege este ca aceasta cerere de angajare a raspunderii poate fi facuta de administratorul judiciar sau, dupa caz, de lichidatorul desemnat in cauza.

Prin exceptie, cererea poate fi facuta si de comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, ca urmare a autorizarii de catre judecatorul-sindic.

Judecatorul-sindic poate acorda autorizarea numai in cazul in care: administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica; administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa formuleze actiunea de angajare a raspunderii prevazuta de lege si raspunderea persoanelor mentionate mai sus este pe punctul de a se prescrie.

Cand se solutioneaza cererea?

Cererea se va solutiona de judecatorul-sindic in cursul procedurii, dupa stabilirea pasivului debitorului aflat in insolventa, prin intocmirea tabelului definitiv al creantelor, respectiv tabelul definitiv consolidat al creantelor.

Care este termenul de prescriptie?

In acest caz, legea stabileste un termen de prescriptie de 3 ani de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotararii de deschidere a procedurii.

2010 – insolventa in floare

Potrivit unui studiu Coface, preluat de pe site-ul www.coface.ro, in primele trei luni ale anului 2010, se aflau in stare de insolventa 9.766 companii (fata de 5.173 inregistrate in 2009). Dintre acestea, 4.214 se aflau in procedura generala de insolventa, 1.389 in procedura simplificata de insolventa, 4.079 in faliment si 84 in reorganizare judiciara.

Capitala se afla in fruntea topului in ceea ce priveste numarul companiilor insolvente (15% din total, de trei ori mai mult decat ocupantul locului 2), urmat de judetele Cluj, Constanta, Bihor si Brasov. Judetele cel mai putin afectate de insolvente sunt Giurgiu, Teleorman, Salaj, Dambovita, Ialomita, Mehedinti, Covasna si Calarasi.

Intr-un top 10 al falimentelor inregistrate in anul 2009, industria transporturilor ocupa locul 4 (1.237 firme), fiind devansata de comertul cu ridicata si distributie (3.684), comertul cu amanuntul (3.501) si industria constructiilor (2.497). Locul 5 a fost adjudecat de industria hotelurilor si restaurantelor (1.022), urmata de alte servicii prestate catre intreprinderi (979), agricultura (934), fabricarea lemnului (927), fabricarea produselor textile, a articolelor de imbracaminte si incaltaminte (762) si industria alimentara si a bauturilor (573).

Nicoleta IACOB-ANCA

Avocat, IACOB-ANCA & ASOCIATII

nicoleta@iacob-anca.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.