Educaţie rutieră la biserică

După numeroase accidente rutiere în care şi-au pierdut viaţa pietoni din sate şi comune, conducerea Poliţiei Rutiere a găsit o soluţie inedită de educaţie rutieră a sătenilor care se consideră stăpânii şoselelor ce le traversează localitatea: preoţii îi vor instrui pe enoriaşi în timpul slujbei de duminică aupra regulilor de circulaţie. Proiectul se află în lucru la Direcţia Poliţiei Rutiere şi urmăreşte implicarea preoţilor şi primarilor – după cum se ştie, oamenii cei mai de încredere şi mai ascultaţi din mediul rural – în programele de educaţie rutieră.

Direcţia Poliţiei Rutiere urmează să ia legătura cu preoţii şi primarii din localităţile aflate în afara oraşelor pentru ca, în timpul slujbelor de duminică ori cu diverse ocazii când au loc adunări populare, să le dea sfaturi oamenilor, astfel încât să-i ajute să nu devină victime ale accidentelor de circulaţie.

Educaţia rutieră în rândul adulţilor este dificil de făcut în mediul rural, unde nivelul de instruire al locuitorilor este redus, iar organele de ordine au analizat situaţia pe toate părţile şi au ajuns la concluzia că, dacă îşi transmit programele preventive prin intermediul preoţilor şi primarilor, au cele mai mari şanse ca acestea să fie luate în serios. Şeful Direcţiei, comisarul-şef Lucian Diniţă, atenţiona recent, cu privire la tragediile rutiere produse în afara oraşelor, în care au fost implicaţi pietoni, că multe dintre accidente se produc din cauza inconştienţei pietonilor.

Inconştienţă pe şosea, dar nu din partea şoferilor

“Un exemplu incredibil de inconştienţă a unui pieton este cazul unei persoane care îşi mâna pe şosea cele două vaci. O vacă mergea pe un sens, una pe celălalt sens. Ca nu se piardă una de alta, stăpânul le legase cu sfoară, iar el, la rându-i, se prinsese cu o frânghie de una dintre ele, pentru ca animelele să nu se îndepărteze. Şoferul unei autoutilitare nu a observat sfoara dintre cele două vaci, iar animalele şi stăpânul lor au murit pe loc”, a explicat Diniţă.

Alcoolul ucide şi pietonii

Alţii sunt atât de băuţi încât adorm în căruţă, iar calul îi duce singur acasă, pe drumul cunoscut, punând în pericol viaţa tuturor participanţilor la trafic.

Un caz extrem de grav înregistrat de Poliţia Rutieră a fost înregistrat în 11 august, pe raza comunei botoşănene Vlădeni, în jurul orei 23.00, când un şofer de 31 de ani ce conducea un Audi A4 a spulberat un bărbat de 60 de ani care dormea pe şosea. Bărbatul accidentat avea o alcoolemie de 2,15 la mie.

O tragedie asemănătoare s-a produs şi lângă localitatea băcăuană Helegiu. Victima, un bărbat în vârstă de 47 de ani, mergea pe marginea drumului şi s-a dezechilibrat, în mod fatal, în momentul în care pe lângă el a trecut o autoutilitară cu remorcă, ce se îndrepta către Oneşti. După necropsierea cadavrului, medicii au găsit în sângele bărbatului o alcoolemie de 3 la mie.

Potrivit statisticilor Direcţiei Rutiere, 5,5% din numărul total al pietonilor loviţi de maşini erau beţi, unii dintre ei având în sânge o alcoolemie de până la 3 la mie, ceea de înseamnă că aceştia erau în pragul comei alcoolice.

Mai mult, 5,5% din numărul total al pietonilor loviţi de maşini erau beţi, unii dintre ei având în sânge o alcoolemie de până la 3 la mie, ceea de înseamnă că aceştia erau în pragul comei alcoolice.

Mai mult, 5,5% din numărul total al pietonilor loviţi de maşini erau beţi, unii dintre ei având în sânge o alcoolemie de până la 3 la mie, ceea de înseamnă că aceştia erau în pragul comei alcoolice.

Măsuri preventive: Haine deschise la culoare sau veste reflectorizante

Ca măsuri preventive, preoţii le vor transmite enoriaşilor să evite consumul excesiv de alcool atunci când urmează să circule pe marginea şoselei, să traverseze prin locurile special marcate ori, acolo unde sunt, să folosească pasarelele. În plus, atunci când circulă noaptea, pe lângă şosea, pietonii vor fi sfătuiţi să poarte numai haine deschise la culoare, iar dacă este posibil, chiar veste reflectorizante.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.