Incompatibilul Mircea Diaconu nu se dă dus din Senat. A făcut recurs în anulare şi plângere la CEDO

Senatorul PNL Mircea Diaconu ţine cu dinţii de scaunul din Senat, care îi conferă în continuare privilegiile pe care le-a pierdut pentru 3 ani, în urma hotărârii definitive şi irevocabile a instanţei supreme, în luna iunie a.c., care a decis că s-a aflat în stare de incompatibilitate cât timp a fost şi director la Teatrul Nottara. Dar cum în Parlament sentinţele judecătoreşti reprezintă simple hârtii, comisiile juridice fiind considerate judecătorul suprem, actorul senator director uzitează de toate tertipurile pentru a rămâne în banca Legislativului. În primul rând, a făcut recurs în anulare şi le cere colegilor senatori să nu-l dea afară până în aprilie 2013, când se judecă această cale de atac. El vrea să candideze pentru un nou mandat, de aceea a şi scos artileria grea. Apoi a anunţat că se va judeca şi la CEDO. În fine, se va plânge comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, pentru sentinţa dată de instanţa supremă din România. Actorul este urmărit penal şi pentru confllict de interese, dar procesul încă nu a început, şi nici nu va avea vreo şansă să înceapă dacă Diaconu va împuşca un nou mandat de senator. 

După sentinţa definitivă a Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), senatorii din Comisia juridică au amânat până după vacanţa parlamentară şedinţa în care ar fi trebuit să ia act de hotărârea judecătorească. Timp de două luni, senatorul Mircea Diaconu şi-a încasat bine-mersi indemnizaţia şi bonusurile acordate aleşilor poporului – circa 20.000 de lei/lună.

Odată cu noua sesiune parlamentară, Comisia juridică a amânat din nou cazul Diaconu. Între timp, senatorul incompatibil s-a gândit la un alt tertip: să sesizeze CEDO în privinţa sancţionării sale de către ICCJ – cu pierderea mandatului. Şi, desigur, până la soluţionarea cauzei, să rămână în Parlament. Dacă îşi va încheia mandatul de 4 ani, Diaconu va beneficia automat şi de pensia de senator, deci trebuie să ţină cu dinţii de scaun pînă la 9 decembrie.

Vrea un nou mandat, deşi este urmărit penal pentru trafic de influenţă

Dar nu se opreşte aici: actorul vrea să candideze pentru un nou mandat din partea PNL, tot pentru senator şi în acelaşi colegiu. Nu contează că instanţa supremă i-a interzis prin sentinţă definitivă ocuparea, pe o perioadă de 3 ani, a oricărei funcţii plătite din bani publici, aşa cum prevede legea.

Şi nici că mai are în justiţie o problemă nerezolvată: conflictul de interese, cu 4 capete de acuzare. Din poziţia de director al teatrului, Mircea Diaconu a promovat-o pe soţia sa, Diana Lupescu, în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, “în mod direct un folos material pentru soţia sa”.

Ministru pentru o lună şi jumătate

Diaconu este susţinut puternic în PNL. Altfel nu ar fi fost numit ministru al Culturii, în 8 mai, deşi se afla în plin proces de judecată pentru incompatibilitate. A trebuit să renunţe la funcţie o lună şi jumătate mai târziu, odată cu sentinţa ICCJ.

Dar, în ciuda faptului că a luat la cunoştinţă extinderea cercetărilor procurorilor în cazul de trafic de influenţă, Mircea Diaconu ţine morţiş să ne arate că un senator este mai presus de lege.

Plângere la comisarul european pentru Justiţie

Penibilul merge şi mai departe, fostul director al Teatrului Nottara anunţând că se va adresa printr-o scrisoare comisarului european pe Justiţie, Viviane Reding, pentru a-i prezenta situaţia în care se află. Adică aceea că nu vrea să se supună unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile încă din 19 iunie.

“Mâine cred am să formulez o scrisoare către doamna Reding şi să explic cum s-a procedat, cum am procedat eu aici, în Parlamentul României, când am venit în acest hol, m-am adresat în scris ca să-mi răspundă dacă am vreo problemă de orice fel. Mi-a răspuns că nu. Exact aşa se procedează şi în Parlamentul European şi întreb dacă acolo trebuie să mai treci şi pe la alt ghişeu care se numeşte ANI, şi dacă da, atunci să ştim şi noi”, a spus, luni, Diaconu.

Contestaţie în anulare pentru o nouă amânare

Senatorul PNL susţine că nu se ţine legat cu nimic în Senat. Totuşi, a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei ICCJ. Drept urmare, el solicită Biroului Permanent al Senatului, prin depunerea certificatului de grefă eliberat de instanţa supremă – în care se arată că Mircea Diaconu „a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr 3104 din 19.06.2012 pronunţată de ICCJ” – să amâne discuţiile legate de incompatibilitatea sa până la soluţionarea cauzei, în 10 aprilie 2013.

În acelaşi timp, senatorul PNL a solicitat conducerii Senatului “amânarea oricărei discuţii sau măsuri referitoare la punerea în aplicare a incompatibilităţii stabilite de ANI, până la soluţionarea căii de atac”.

La finalul şedinţei Biroului Permanent de luni, vicepreşedintele Senatului, Petru Filip, a declarat că cererea lui Diaconu a fost înaintată Comisiei juridice spre analiză, după care se va lua o decizie legată de înscrierea pe ordinea de zi a plenului a subiectului legat de încetarea mandatului senatorului PNL. Ceea ce înseamnă o altă tărăgănare a punerii în aplicare a sentinţei judecătoreşti.

O campanie salvatoare, dar nu şi pentru Schengen

Biroul Permanent a decis, în urmă cu o săptămână, amânarea discuţiei privind încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, la solicitarea liderului de grup al PNL. Acesta a cerut lămuriri suplimentare din partea ICCJ. Instanţa supremă a transmis imediat documentele cerute, dar acest lucru nu va duce la urgentarea deciziei privind încetarea mandatului senatorului PNL.

Şi, uite-aşa va trece luna septembrie, apoi octombrie va veni cu alte amânări, iar în noiembrie parlamentarii vor intra în campanie electorală, astfel că nu va mai avea cine să decidă în cazul lui Mircea Diaconu. El îşi va încheia mandatul, va beneficia de pensie, va candida, probabil, pentru un nou mandat, iar la raportul preliminar pe Justiţie din decembrie, oficialii europeni vor constata exact ceea ce ne face de râs în uniune: nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Că nu vom fi primiţi în Schengen nici în martie anul viitor – când Consiliul JAI va avea rezultatele raportului interimar în cadrul MCV din decembrie – nu poate fi scos vinovat Mircea Diaconu. El nu face decât să-şi salveze pielea şi privilegiile, beneficiind din plin de scutul colegilor săi, senatorii.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.