Procurorii anticorupţie au reluat, marţi dimineaţă, anchetarea fraudelor la referendum în localitatea vrânceană Suraia. Echipa de procurori, sub coordonarea procurorului şef al DNA Galaţi, Gheorghe Ivan, audiază mai multe persoane la postul de Poliţie din localitate. Primarul comunei Suraia, Vasile Grosu, a luat foc: el reclamă că procurorii continuă “acţiunile de intimidare şi hărţuire a locuitorilor din Suraia cu scopul de a-i determina pe oameni să nu se mai prezinte la vot la alegerile generale din 9 decembrie”.
Edilul a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, urmează să fie audiate peste 100 de persoane.
Procurorii DNA au mai făcut verificări în localitate la sfârşitul lunii august, pentru a stabili dacă oamenii au votat multiplu la referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu.
De asemenea, au mers şi în localitatea vrânceană Lepşa, unde la referendum s-a înregistrat o prezenţă la vot de 250%. Aici, autorităţile locale susţin că acest lucru a fost posibil întrucât este vorba de o zonă turistică, fiind construite peste 1.000 de case de vacanţă.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat, în 16 august, că are înregistrate peste 500 de dosare penale privind desfăşurarea referendumului, unele dintre ele fiind la DNA. În aceste cauze nu sunt cercetate persoanele care au votat şi nu este verificat modul în care cetăţenii au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale. Din cele peste 500 de plângeri penale privind referendumul, în 50 de dosare este vorba de împiedicarea dreptului de a vota, iar în 297 sunt cercetate fapte de mită electorală, respectiv darea de bunuri sau bani pentru a vota sau a nu vota. (M.S.)