Ţeapa Sima: Daniel Dăianu, fost ministru al Finanţelor, unul dintre păcăliţi

Cristian Sima, fostul şef al Bursei Sibiu, recunoaşte, într-o scrisoare transmisă Hotnews (portal de ştiri la care el deţinea până de curând 8% din acţiuni) că le-a tras o ţeapă de zile mari celor care au avut încredere să-i dea bani pentru a-i multiplica pe piaţa de capital. Daniel Dăianu, fost ministru al Finanţelor, este unul dintre cei păcăliţi, dar sunt şi oameni de afaceri cunoscuţi, personaje din lumea modei sau din televiziune, dar şi fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Pe piaţă se vehiculează sume între 30 şi 70 de milioane de euro, bani despre care nu se ştie încă dacă Sima i-a furat sau dacă i-a pierdut la bursă.

Cert este că mulţi consultanţi economici, printre care şi Ionel Blănculescu, afirmă că brokerul era cunoscut ca jucător împătimit, care făcea plasamente din cele mai riscante, aşa că cei aproximativ 60 de păcăliţi ştiau că la un moment dat ar putea pierde tot.

Culmea este însă că cei mai mulţi, inclusiv Dăianu, aveau mare încredere în Sima şi nu bănuiau că vor fi victimele unei fraude colosale.

În scrisoarea trimisă joi noaptea către Hotnews, Cristian Sima povesteşte cum i-a cunoscut pe Robert Turcescu, Tudor Chirilă, Marie Rose Mociorniţă, Cosmin Guşă, Daniel Dăianu, Irina Schrroter şi Radu Soviani.

De asemenea, el susţine că a trimis preşedintelui Traian Băsescu un material prin care arăta modul în care România trebuia să se pregătească de criză.

Pe Cosmin Guşă, Sima spune că l-a cunoscut în platourile tv şi într-o zi, în plină campanie electorală pentru presedenţie în 2009, l-a invitat la masă şi i-a spus că va fi şeful de campanie a lui Mircea Geoană şi caută susţinători.

“Ţinta era Hotnews. I-am explicat că nu mă amestec în politica editorială, sunt doar acţionar al site-ului cu pricina şi i-am spus cinstit că nu îmi place Geoană şi între două rele aleg să votez cu Băsescu. Evident, eram cu laptopul conectat la bursă, dar nu i-am propus să devină client, ba dimpotrivă i-am explicat ce riscuri presupune tranzacţionarea în marjă, aşa cum a şi recunoscut la Realitatea TV azi. La sfârşit i-am dat un material scris de mână despre cum ar trebui România să se împrumute masiv înainte de explozia crizei datoriei suverane şi i-am prognozat că în câţiva ani toată finanţa mondială va fi o schemă Ponzi globală, din care cel mai bine la sfârşit vor ieşi cei foarte îndatoraţi. Acelaşi material i l-am dat şi lui Traian Băsescu, prin Alexandra Gătej şi mai apoi mult mai detaliat prin Cătălin Predoiu şi Iulian Fota (voi ataşa o copie şi aici când mă voi hotări să mă leg din nou la server). În decembrie acelaşi an am apelat la Cosmin Guşă pentru a mă ajuta să fac rost de sânge pentru tatăl meu care era pe moarte la spitalul Colţea şi îi mulţumesc că a făcut-o (…) Guşă m-a mai sunat acum un an, era la Sibiu şi vroia să mă vadă dar întâlnirea nu a mai avut loc şi nu ştiu ce voia”, mai spune el.

El a arătat că, din cauza diferenţei de fus orar, nu a asistat în direct la “mazilirea” sa în mass-media.

Turcescu şi Marie Rose Mociorniţa au scăpat

“Este surprinzător cum sunt analizat de psihologi care nu m-au cunoscut în viaţa lor şi de analişti gata oricând să-şi dea cu părerea despre oricine şi orice. Când încă mai frecventam asiduu platourile televiziunilor, refuzam constant să fiu declarat analist economic, uzitând de butada: Care este deosebirea dintre un analist şi Dumnezeu? Dumnezeu nu se crede analist. Au existat însă şi câteva personaje pe care le-am cunoscut mai bine şi ale căror reacţii aş vrea să le comentez”, a spus el.

Pe Marie Rose Mociorniţa spune că a cunoscut-o prin Robert Turcescu, la cererea lui, datorită faptului că îl fascina inteligenţa şi mai ales coerenta ei în exprimările televizate.

“Am invitat-o la masă. După cinci minute m-a întrebat dacă-mi iubesc soţia. Îmi este jenă să vă relatez răspunsul meu, a fost tăios, dar nicidecum bădăran. A devenit clientă odată cu Robert Turcescu. Turcescu nu mi-a trimis niciun ban pentru că şi-a cumpărat maşină sau s-a răzgândit. Doamna însă mi-a trimis 10.000 de euro şi a câştigat în câteva luni cam 20% şi şi-a retras banii. Cu Marie Rose am avut două discuţii: am sfătuit-o să-şi vândă toate acţiunile la Fondul Proprietatea în prima zi de cotare la bursă, chiar dacă vor creşte, şi să nu mai vină la birou cu căţeluşa, pentru că e nepoliticos”, a spus Sima.

Schema Ponzi

Totodată, Sima firmă că doar un client al său, Marian Duşan, a plecat de la WBS cu mai puţini bani decât a venit.

“S-ar putea bănui o schemă Ponzi, de fapt am fost deja acuzat, dar oare ce schemă Ponzi poate funcţiona 15 ani cu doar 60 de clienţi? Sau nu cumva neplata impozitelor pe câştig îi sperie azi pe mulţi? Sau poate provenienţa fondurilor? Vreau să afirm de la început că tot ce voi povesti aici, deşi acum se bazează doar pe memoria mea, poate fi probat cu extrase swift-uri şi chiar înregistrări audio. Nu le-am facut ca să şantajez pe cineva, dar cum am trăit pe marginea lamei de ras, mă aşteptam să sfârşesc ca Nick Leesson sau Jesse Livermore şi ştiam că la un moment dat voi avea nevoie de probe dacă nu pentru justiţie, măcar pentru posteritate”, a adăugat brokerul.

“Sunt surprins că Tudor Chirilă are dubii asupra mea”

Fostul şef al bursei de la Sibiu mai spune că Tudor Chirilă este unul dintre puţinii săi prieteni şi afirmă că a fost “profund surprins” că artistul are dubii în ceea ce-l priveşte.

“Am rămas surprins şi că v-a spus că s-a retras din bursă uitând să spună dacă a câştigat sau pierdut şi cum. Dar cel mai surprins am fost când i-am trimis aceste rânduri rugându-l să le publice pe blog. Mi-a transmis răspunsul: «De ce să le public?» «Oamenii de onoare» din Yakuza îşi tăiau un deget la intrare. Eu oare îl voi tăia la ieşirea din scenă? Am ascultat şi declaraţiile Irinei Scrotter şi ale lui Daniel Dăianu, dar cum ei sunt personaje principale în povestea Sibex 2008-2012 voi ajunge şi acolo. Amândoi nu au retras niciun ban din capitalul iniţial şi sper cu toată convingerea că le voi restitui capitalul”, a mai scris Sima.

În avion peste Atlantic

Sima spune că mai are 2.500 de franci şi 3 cărţi de credit blocate, că se află într-un avion ce traversează Atlanticul şi că acest lucru îi creează “o ciudată senzaţie de pace şi linişte”.

“Avionul care traversează Atlanticul îmi crează o ciudată senzaţie de pace şi linişte, toată lumea a adormit brusc, lăsându-mă parcă să-mi hotărăsc singur sfârşitul. Decizia finală e luată. Aş vrea să fiu un razboinic Ronin, dar nu sunt. Sunt singur şi am nevoie de timp mai mult decât am nevoie să trăiesc. Când va izbucni scandalul, toţi mă vor acuza că am fugit cu zeci de milioane de dolari în cine ştie ce insulă din Pacific”, ar fi spus Sima în scrisoare.

Vrea 2 luni de graţie să scrie ce s-a întâmplat

El adaugă că ar avea nevoie de cel puţin două luni pentru a aşterne pe hârtie tot ceea ce a trăit, nu doar în ultimele patru luni, ci mai ales în ultimii 51 de ani.

“Am 2.500 de franci, trei cărţi de credit care sunt blocate din lipsă de fonduri şi un cont în bursa la GS de 10.000 de euro, cu care trebuie să câştig ca să reuşesc să supravieţuiesc două luni pentru a scrie. Moral sunt responsabil în totalitate de pierderile clienţilor, deşi au semnat că îşi asumă riscul, dar oare moral sunt responsabil şi de câştigurile de până acum? Am fost mereu un luptător şi cred şi acum că lucrurile s-ar fi putut salva, dar mi-era imposibil să-mi continuu ipocrizia pentru a satisface o lăcomie generală a clienţilor, lăcomie pe care am exploatat-o la maxim în demersul meu de a le câştiga încrederea şi respectul”, a mai spus Sima.

“Voi plăti cu demnitate”

El a afirmat că are nevoie să-şi spună adevărul ,”să-l urle”, indiferent de ce se va întâmpla după aceea, însă mai întâi este impetuos necesar să-şi recunoască greşelile.

“Voi plăti pentru ele cu demnitate. Soarta mi-a dat enorm până acum şi e normal să mi se ceară dublu, totdeauna plăteşti cu dobândă mare”, a afirmat el, adăugând că pentru a înţelege tot ce s-a întâmplat din 2008 şi până azi e nevoie să descrie personajele pe îndelete şi evenimentele cu lux de amănunte, atât cât îi va permite “timpul pe care tot aceste personaje” i-l vor acorda.

“Tot ce am încercat în 2007 şi 2008 mi-a ieşit perfect”

În scrisoare el mai spune că a avut “doi ani de graţie divină” şi că tot ce a încercat în 2007 şi 2008 i-au “ieşit perfect”.

“La sfârşitul lui 2006 am crezut că sistemul financiar global se va prăbuşi cu o viteză ameţitoare. Am acţionat în consecinţă. Am suferit până la 1 noiembrie 2007, zi în care bursele americane au început să cadă ireversibil. În 2007 eram membru în CA al BVB şi mă luptam cu toata lumea pentru a introduce vânzarile short şi futures-ul pe indice, trebuia creată urgent posibilitatea pentru investitori de a se proteja împotriva unui crah. Nu am reuşit. Am demisionat şi mi-am vândut acţiunile lui Morgan Stanley pentru 10 milioane de lei”, a continuat el.

Puci pentru schimbarea conducerii BVB

Totodată, Sima susţine că la finele anului 2007 a fost contactat de Marian Dinu, fost preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia, fost preşedinte Alpha Bank Securities şi “fost ataşat de ataşat la ambasada României de la Moscova în vremea puterii populare şi un «om de onoare»” şi de Alexandru Elian, fost preşedinte al firmei de brokeraj Delta Valori Mobiliare “şi el un «om de onoare» dar din partea lui Meyer Lansky”.

“Cei doi vroiau să scape de Stere Farmache şi Dan Paul de la BVB şi aveau nevoie de mine ca să reuşim un puci pentru a schimba conducerea şi a face din BVB o bursă europeană. Am convocat AGA pentru revocarea CA, am strâns voturile necesare (pentru a avea voturile lui Daniel Ţepeş a trebuit să-i cumpăr la preţ maxim 10% din acţiunile de la Sibex şi aşa am devenit acţionar la Sibiu) şi… în momentul votului, Dinu şi cu Elian au votat contra mea, deşi ei au fost primii iniţiatori şi ei pregătiseră şi documentele pentru AGA. Trădare, trădare, dar să ştim şi noi. Din acel moment am început să mint sau, dacă vreţi, să coafez realitatea. E doar o precizare temporală, nu o scuză”, mai spune el.

“În toate afacerile am atras prieteni şi cunoscuţi”

Sima menţionează şi că în anii 2007 şi 2008 a ieşit şi din investiţiile imobiliare “atât cât am reuşit să vând, oricum cea mai mare parte”.

“În toate afacerile în care am intrat am atras prieteni şi cunoscuţi. Aveam nevoie să fac oamenii să câştige pentru a fi adulat după aceea. Evident, tot ce s-a vândut din imobiliare în profit a fost partea clienţilor (doar spusesem la tv că trebuie vândut tot) ce a rămas a fost partea mea şi o am şi în ziua de azi. Mulţi din cei ce reclamă pierderile de azi au câştigat mult mai mult atunci, dar au uitat. Un client care câştigă nu spune nici măcar nevestei, cel care pierde te spurcă în piaţa publică. Pentru a putea exploata lăcomia ai nevoie de un raport cu banii de totală indiferenţă. Nu am cumpărat niciodată o maşină mai scumpă de 30.000 de euro, locuiam până în decembrie într-un apartament comunist de pe Dorobanţi şi de atunci într-un alt simplu apartament de două camere (apropos … mult vehiculata casă în Elveţia e cu chirie). Sunt şi astăzi convins că singura avere pe care o poţi lua cu tine oriunde e capul şi experienţa. Dacă voi mai fi liber peste două luni, sper să dovedesc din plin ce am afirmat mai sus”, a continuat el.

Vrea să scrie un serial

Sima spune că s-a orientat spre bursa de la Sibiu pentru a face din aceasta o bursă europeană.

“Ieşit puternic ciufulit din luptele de culise de la BVB şi ajuns fără voia mea acţionar semnificatic la Sibiu, mi-a încolţit ideea de a realiza ceea ce nu am reuşit la Bucureşti… o bursă europeană. Îmi plac luminile rampei şi cred că, şi acum, ca şi atunci, la începutul aventurii, nu am înţeles până unde pot să vorbesc. Dar, orice Ronin are dreptul la un ultim strigăt, eu de ce nu aş avea? Pentru a înţelege tot ce s-a întâmplat din 2008 şi până azi e nevoie să va descriu personajele pe indelete si evenimentele cu lux de amănunte, atât cât imi va permite timpul. Timpul pe care tot aceste personaje mi-l vor acorda. Dacă acest serial se va întrerupe înainte de termen, vă rog să nu cumva să speculaţi pe seama vreunui nume pomenit aici. Orice potrivire de nume şi fapte e total întâmplătoare”, a adăugat el.

“WBS Holding nu a avut niciodată mai mult de 60 de clienţi, toţi au acceptat riscul”

Fostul director al Bursei din Sibiu afirmă că dacă “acest serial se va întrerupe înainte de termen”, nu ar vrea să existe speculaţii pe seama vreunui nume.

“Nu vreau să credeţi că ma justific pentru pierderile din bursă aruncând noroi în jur. Vreau doar să povestesc cum am ajuns aici şi mai ales, cum voiam să ies. Pentru a calma un pic lucrurile vreau să vă spun că WBS Holding nu a avut niciodată mai mult de 60 de clienţi, toţi au acceptat riscul, mulţi au retras deja o mare parte din capital şi alţii au retras chiar mai mult decât au depus. Toată vina pentru situaţia în care s-a ajuns îmi aparţine. Eu mi-am asumat toate riscurile, eu am luat toate deciziile, niciun angajat nu e răspunzător pentru nimic. Nimeni nu e vinovat în afară de mine, nici CNVM-ul, nici clasa politică , nici «oamenii de onoare», nici onorabilii clienţi. Am nevoie să spun însă tot adevarul pentru ca sistemul financiar politic de la noi şi nu numai să fie înţeles. Nu am niciun ban ascuns, dar evident am o responsabilitate morală pe care mi-o asum în totalitate. Şi undeva, într-un colţ ascuns, mai cred încă că toată lumea îşi va recupera capitalul ….nu şi aşteptatul profit”, a încheiat Sima.

“Am cumpărat acţiuni Sibex”

În finalul celei de-a doua scrisori, Sima spune că nu a vândut toate investiţiile pe care le deţinea, ci în urmă cu trei săptămâni chiar a cumpărat un pachet de acţiuni Sibex cu bani dintr-un credit bancar pe care l-a gajat cu o casă în valoare de 217.000 de euro.

“Singurele acţiuni pe care le-am vândut au fost cele de la Hotnews, cu banii încasaţi plătind câţiva clienţi. Hotnews am vândut pentru că de aici cred că mi s-a tras sfârşitul. S-ar putea să mă înşel. Cel care le-a cumpărat nu m-a forţat cu nimic şi îi doresc cât mai multe succese. Daniel Dăianu m-a avertizat în multiple rânduri că nu se pot face afaceri când eşti acţionar în media. Poate doar în România nu! Oricum nu regret nimic din aventura Hotnews şi aş repeta-o din nou cu un şi mai mare entuziasm”, a afirmat el.

În 24 septembrie, Sima a vândut pachetul de acţiuni de 9% pe care îl mai deţinea la firma Media Bit Software SRL din Bucureşti, care operează site-ul de ştiri hotnews.ro. Cel care a cumpărat este Răzvan Corneţeanu, fost director al Adevărul Holding.

Poliţia Sibiu nu ia deocamdată în considerare scrisorile

În presă a mai apărut o scrisoare pe care Sima ar fi trimis-o jurnalistului Radu Soviani, de la Realitatea TV, însă Poliţia din Sibiu nu ia deocamdată în calcul aceste epistole. Poliţiştii sibieni sunt singurii care s-au autosesizat privind dispariţia acestuia cu sume de bani ale unor investitori, a declarat, vineri, inspectorul de poliţie Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sibiu.

“Nu am primit nicio scrisoare şi nu am fost sesizaţi până în prezent (vineri dimineaţă n.r.) privind dispariţia domnului Sima. De asemenea,nimeni nu ne-a sesizat că ar fi fost prejudiciat cu vreo sumă de bani de Cristian Sima”, a explicat inspectorul de poliţie Luciana Balteş.

Conform acesteia, ancheta demarată joi de poliţiştii sibieni, care s-au autosesizat în urma dezvăluirilor jurnaliştilor, continuă, însă deocamdată nu se pot da publicităţii elemente noi. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.