Autostrăzile la Şova, drumurile naţionale la Fenechiu

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a fost trecută în subordinea ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, urmând ca în perioada imediat următoare să înceapă procedura juridică de delimitare a atribuţiilor companiei, a anunţat vicepremierul Liviu Dragnea, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului. Încă de la sfârşitul anului trecut, Guvernul a stabilit transferarea CNADNR la la Şova – şi, implicit, în subordinea directă a premierului Victor Ponta -, urmând să-i rămână doar partea de autostrăzi, iar drumurile naţionale să fie desprinse şi trecute sub autoritatea lui Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor.

“Ministrul Dan Şova se va ocupa de marile proiecte, inclusiv de autostrăzi, iar la Ministerul Transporturilor vor rămâne drumurile naţionale. Separarea atribuţiilor CNADNR nu va presupune şi reacreditarea companiei la nivel european, deoarece autoritatea de management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T) va rămâne la ministerul de resort”, a precizat Dragnea.

Amintim că, la finalul anului trecut, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, coordonat de ministrul delegat Dan Şova, a fost autorizat de Guvern să ceară în Adunarea Generală a Acţionarilor a CNADNR divizarea societăţii în Compania Naţională de Autostrăzi şi Compania Naţională de Drumuri.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.